miercuri

17 aprilie, 2024

1 februarie, 2012

„În 2010-2011, când spuneam că e nevoie de o alternativă, am fost tratat drept trădător, drept lipsit de loialitate! Acum, constat că au ajuns la vorba mea, deşi între timp s-a petrecut un congres al partidului, în care nu s-a cerut o nouă manieră de a guverna. Blaga atunci a cerut partidul, n-a cerut Guvernul. Şi acum observ că nimeni n-are curajul să spună public ce reproşuri are să-i facă lui Emil Boc şi se discută doar în spatele uşilor închise, se transmit pe surse informaţii şi înţeleg că nu au curajul să-i spună lui Emil Boc că nu-l mai susţin. E vorba mai degrabă de o critică.(…) Cred că trebuie urgent găsit un independent, care în primul rând să garanteze un anumit echilibru în gestionarea guvernării, un independent care să fie capabil să gestioneze de asemenea un dialog pe marginea datelor electorale, pentru că circulă în acest moment mai multe versiuni. Sigur că în acest proces va trebui să fie implicat preşedintele, ca mediator. Nu cred că trebuie să ne ascundem după degete.”

Declaraţia îi aparţine lui Cristian Preda, europarlamentar PDL, şi a fost făcută miercuri dimineaţă într-un interviu acordat postului de radio RFI.

Intervenţia lui Cristian Preda vine la doar o zi după o întâlnire pe care conducerea principalului partid de guvernământ a avut-o cu grupurile parlamentare ale PDL. Potrivit unor sursedin PDL  citate de Hotnews,la furtunoasa şedinţă s-a pus problema schimbării din fruntea guvernului a lui Emil Boc, schimbare reclamată atât de protestele de stradă cât şi de sondajele care situează acum partidul la sub 15% din opţiunile de vot.


„M-am săturat de lozinci, cu calmul ajungem în iad. Dacă stiţi ce trebuie făcut spuneţi-ne şi noua pentru că noi nu stim. Partidul nu moare fără Blaga sau Boc”, i-ar fi spus Vasile Blaga, premierului. Iar vicepreşedintele Cezar Preda i-ar fi spus premierului – potrivit aceloraşi surse – că o remaniere guvernamentală nu e suficientă. Pe de altă parte, Elena Udrea i-ar fi luat apărarea premierului, invocând exemplu Israelului, unde partidul la putere a crescut la 40% în sondaje în numei câteva luni de la protestele de stradă.

„Nu cred că trebuie foarte mult întârziat acest proces. Am înţeles constrângerea pe care o reprezintă vizita delegaţiei FMI, Comisiei şi Băncii Mondiale la Bucureşti, e clar, dar după ce Jeffrey Franks (şeful misiunii FMI în România-n.r.) ne părăseşte, cu toate amintirile plăcute pe care le va avea din ţară, de la horă la negocieri, după asta trebuie să trecem la lucru! Orice amânare acum nu face decât să prelungească o stare de incertitudine, de neîncredere, care este sădită şi în peisajul politic şi în peisajul public.” – a mai declarat Cristian Preda în interviul de la RFI.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: