vineri

26 aprilie, 2024

4 octombrie, 2017

OPCOM va deține monopolul operării piețelor centralizate de gaze naturale, iar producătorii vor fi obligați să tranzacționeze, de la 1 ianuarie 2018, 70% din producție, procent majorat anual de guvern “până la atingerea cotei de 100%”, a decis miercuri Comisia de Industrii și Servicii, cu 5 voturi împotrivă din cele 19 ale membrilor comisiei.

Comisia condusă de social-democratul Iulian Iancu insistă să acorde OPCOM monopolul tranzacțiilor de gaze, care astăzi se derulează majoritar pe Bursa Română de Mărfuri.

La ședința de miercuri a comisiei, vicepreședintele Virgil-Daniel Popescu, a precizat că PNL nu este de acord cu impunerea unei cote obligatorii de 70%. “PNL dorește să fie păstrat procentul de tranzacționare prevăzut în textul ordonanței, de 30%, și ca Guvernul să-l poată modifica ulterior în funcție de condițiile din piață. Dacă dorim alternative la gazul rusesc avem nevoie de exploatările din Marea Neagră, care nu pot fi finanțate prin contracte pe bursă pe termen scurt, ci prin contracte bilaterale pe termen lung”, a explicat Popescu poziția membrilor PNL.


În plus, reprezentantul PNL a exprimat scepticismul cu privire la legalitatea eliminării prin lege a licenței unui operator, Bursa Română de Mărfuri (BRM), care deja operează pe piață, aceasta fiind o măsură profund anticoncurențială.

Transformarea OPCOM într-un operator de administrare unic a piețelor centralizate angro de gaze naturale și energie electrică, așa cum își dorește majoritatea parlamentară actuală, ar fi o greșeală, fără legătură cu bunele practici europene și fără a ține cont de interesele directe ale buzunarelor românilor- este concluzia unei analize făcute în august de INACO.

OPCOM, companie controlată de stat, are antecedente în materia încălcării reglementărilor europene. În 2014, Comisia Europeană a amendat cu peste un milion de euro societatea pentru că a abuzat de poziția sa dominantă pe piața românească a facilitării tranzacțiilor de energie electrică pe piața spot.

În mai 2017, conducerea Bursei Române de Mărfuri a lansat un apel public destinat conducerii PSD pentru a respinge ceea ce a numit o ”tentativă de naționalizare a tranzacționării gazelor”, mai precis o propunere care l-ar avea la origine pe deputatul Iulian Iancu și care ar interzice Bursei de Mărfuri să mai tranzacționeze gaze naturale.


Semnificativ: Deputatul Iulian Iancu a refuzat miercuri să accepte cererea Cristinei-Mădălina Prună (USR) de a-l audia, înainte de vot, pe președintele ANRE, aflat pe holurile Camerei Deputaților. “Dumneavoastră sunteți într-o comisie care funcționează așa: «Vorbiți numai dacă vi se dă cuvântul»”, a fost replica președintelui Comisiei.

Singura formațiune care a reacționat la modificările aduse OUG 64 în Comisia condusă de Iulian Iancu a fost Uniunea Salvați România, care a solicitat cu luni în urmă, prin deputatul Claudiu Năsui, demiterea președintelui comisiei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: