joi

25 aprilie, 2024

25 noiembrie, 2013

Contextul în care se desfășoară în aceste zile Forumul Economic China – ECE (Europa Centrală şi de Est), de la București,  la care participă premierul Chinei, Li Keqiang, și 16 premieri central și est-europeni, nu este foarte relaxat. Întâlnirea de la București vine la doar câteva zile după încheierea summitului UE-China de la Beijing, în cadrul căruia s-au deschis oficial negocierile pentru acordul de investiții dintre cele două puteri.

Negocierile UE-China vor dura doi – trei ani și ar putea duce pe termen lung la semnarea unui acord de liber schimb pe care și-l dorește cât mai curând China, dar pe care Uniunea îl exclude ferm până la finalizarea acordului privind investițiile.

Acordul bilateral de investiții semnat de China cu UE ar trebui, printre altele, să pună capăt acordurilor bilaterale dintre Beijing și statele membre, care favorizează anumite capitale europene și care, pe de altă parte, dau mai multă putere gigantului asiatic. ”Acordurile bilaterale creează o competiție internă ascunsă care nu poate decât să păgubească Europa”, declara europarlamentarul Crescenzio Rivellini, în momentul aprobării de către PE a începerii acestor negocieri pe acordul de investiții.


Companiile germane și britanice care investesc de 20 de ani în China sunt net avantajate, comparativ cu state precum cele din centrul și Estul Europei, care doresc acum să semnează acorduri bilaterale ce le-ar putea ajuta să reducă decalajul față de statele vestice din Uniune.

În acest context, al demarării formale a negocierilor pe acordul de investiții, un diplomat european declara sub anonimat jurnaliștilor de la Financial Times că întâlnirea de la București pare să facă parte din politica ”divide et impera” a Chinei, care încearcă astfel să pună presiune pe Bruxelles într-un moment în care între cele două puteri globale (UE și China) există mai multe dispute comerciale.

La o zi după încheierea summitului de la Beijing, comisarul european pentru Comerţ, belgianul Karel De Gucht, declara că Uniunea ar trebui să adopte o poziție mai agresivă față de China și că UE nu va obține nimic de la aceasta dacă va fi politicoasă, potrivit www.eubusiness.com.

De altfel, comisarul De Gucht avertiza și Elveția (care nu este membră a Uniunii), într-un discurs ținut la Zurich, pe 15 noiembrie, că acordul semnat de țara cantoanelor și China, în vara acestui an, nu trebuie să permită intrarea fără nicio opreliște pe piața europeană a bunurilor chinezești.


Acesta este contextul care a dus la emiterea unei circulare a Comisiei Europene trimisă tuturor celor celor 28 de state membre ale Uniunii, în care acestora li se cere prudență în negocierile cu China, precum și să anunțe Bruxelles-ul în privința acordurilor comerciale semnate cu aceasta, potrivit unei informații obținute de publicația Hotnews.

Channelnewsasia.com îi avertizează pe cei mai optimiști că nu trebuie să-și facă prea mari iluzii în ceea ce privește rezultatele imediate ale Forumului Economic ECE – China de la București.

În aprilie 2012, fostul premier chinez, Wen Jiabao, le promitea celor 16 lideri din Europa centrală și de est participanți la summitul ECE – China de la Varșovia, 10,5 miliarde de euro. Dar, 18 luni mai târziu, banii încă nu ajunseseră în fostul bloc comunist, spune channelasianews.com.

Nici Polonia și nici Cehia, Slovacia sau statele baltice nu au înregistrat vreo investiție importantă din partea Chinei, în acest interval.

În Bulgaria, Great Wall Motor a deschis în februarie anul trecut o linie de asamblare auto, la Bahovitsa, devenind primul producător auto chinez care produce în Europa.

În Ungaria, care pare să fie partenerul lor preferat în regiune, chinezii au investit, începând din 2010, 2,5 miliarde de dolari. Investițiile au fost impulsionate și de decizia Budapestei de a acorda permise de rezidență pentru străini care cumpără obligațiuni de peste 250.000 de euro.

Planurile chinezilor de a construi autostrăzi au eșuat în mai multe țări, iar autoritățile din statele respective au declarat că investitorii chinezi au pus condiții inacceptabile, uneori fiind vorba de prevederi interzise de legislația europeană.

Președintele Băsescu: Avertismentul Comisiei Europene, neinspirat, după ce a abandonat proiectul Nabucco

Președintele Traian Băsescu consideră neinspirat avertismentul lansat de Comisia Europeană prin circulara transmisă săptămâna trecută liderilor care participă la Forumul Economic China – ECE, deoarece partenerii europeni sunt cei care au abandonat România în chestiunea Nabucco și au lăsat estul Europei dependent de Gazprom.

Într-un interviu acordat luni postului Radio România Actualități, șeful statului a declarat: ”S-a dat un mesaj al Bruxelles-ului către toate statele: să nu ieșiți din limitele negociate de UE. Eu cred că acest mesaj a fost neinspirat, mai ales într-o țară ca România, unde egoismul unor parteneri ai României i-a răpit șansa unui proiect ca Nabucco… Am privit relativ ironic mesajul Bruxelles-ului. Îmi venea să transmit un mesaj – dar cu Nabucco ce-ați avut?”, a explicat Traian Băsescu.

Referitor la ”egoismul partenerilor europeni” președintele a mai spus: ”Acest egoism a făcut ca TAP să fie ales în detrimentul Nabucco. TAP se termină în sudul Europei, acolo unde există deja alternativă la gazul de la Gazprom. Acest egosim s-a justificat economic, dar Nabucco a fost un proiect politic. Dar, a fost mai ieftin proiectul din Italia… Poate vi se par afirmațiile mele cam dure. Sunt un european convins, dar vreau ca Europa să fie egală cu toți. Vreau ca această solidaritate să se manifeste pentru toți”.

Șeful statului atrage însă atenția că dacă nu vor fi prevăzute investiții concrete în documentele semnate cu China, cele 10 miliarde de dolari disponibile pentru această zonă în perioada următoare vor rămâne doar planuri.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. UE trebuie sa inteleaga ca de relatiile comerciale cu China trebuie sa beneficieze toate tarile, mai cu seama cele din estul Europei,si nu doar Anglia si Germania.
    Apreciez pozitiv interventia presedintelui Basescu.
    Sa nu uitam ca in momente grele pentru noi China ne-a sustinut.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. UE trebuie sa inteleaga ca de relatiile comerciale cu China trebuie sa beneficieze toate tarile, mai cu seama cele din estul Europei,si nu doar Anglia si Germania.
    Apreciez pozitiv interventia presedintelui Basescu.
    Sa nu uitam ca in momente grele pentru noi China ne-a sustinut.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: