joi

25 aprilie, 2024

19 septembrie, 2017

Consiliul Concurenței a intensificat controalele la benzinării pentru a verifica prețurile la pompă ca urmare a creșterii accizei la carburanți, iar peste o lună se va decide dacă este necesară intervenția, a anunțat marți președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, în Comisia economică a Senatului.

„Urmărim constant evoluția pieței de carburanți. Am intensificat în această perioadă controalele. Strângem prețurile de la toate companiile, cele pe care le-au practicat înainte de creșterea accizei și cele pe care le practică acum după creșterea accizei. Am făcut un lucru similar când s-a redus TVA să vedem cum au evoluat prețurile, întâi la pâine și apoi la alimente. Același lucru îl facem în momentul de față la carburanți. Dacă vom avea semnale că s-a profitat de ocazie pentru a avea creșteri excesive, nejustificate de preț, atunci o să intervenim. Momentan strângem date”, a adeclarat Bogdan Chirițoiu.

El a explicat, de asemenea, că  va fi creată o platformă unde cetățenii să identifice benzinăriile cu cele mai mici prețuri din proximitatea lor.


„Vrem să creăm și o platformă prin care să poată consumatorii să identifice benzinăriile cu cele mai mici prețuri din proximitatea lor. În felul ăsta să intensificăm concurența între lanțurile de benzinării”, a spus președintele Consiliului Concurenței.

joi noaptea, OMV Petrom a dat tonul scumpirilor aferente primei etape de majorare a accizelor, crescând prețuurile la motorine și benzine cu 9 bani pe litru. Preţurile Petrom, ca lider al pieţei, funcţionează ca reper pentru  ceilalţi distribuitori.

Guvernul a reintrodus anul acesta acciza suplimentară la combustibil – pe 15 septembrie a avut loc prima majorare, cu 16 bani, urmând ca la 1 octombrie ea să crească din nou, tot cu 16 bani.

Premierul Mihai Tudose declara înainte de aplicarea măsurii că nu va exista o scumpire a carburanților la pompă, dar chiar din prima noapte, OMV Petrom a dat tonul scumpirilor aferente primei etape de majorare a accizelor, crescând prețuurile la motorine și benzine cu 9 bani pe litru.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: