sâmbătă

20 aprilie, 2024

17 octombrie, 2012

Cancelarul german Angela Merkel, preşedintele CE Jose Manuel Barroso, liderul actual al Partidului Popular Europan (PPE) Wilfried Martens, dar şi preşedintele Traian Băsescu figurează pe lista vorbitorilor la Congresul PPE care se va desfăşura, miercuri şi joi, la București, în Palatul Parlamentului. Congresul va reuni circa 1200 de participanți din 40 de țări europene.

La Congresul de la Bucureşti va fi lansat şi un nou manifest al PPE, document în care sunt trasate liniile directoare pentru activitatea formaţiunii europene, manifestul precedent datând de acum 20 de ani, de la congresul de la Atena din 1992.

Actualul preşedinte al PPE, belgianul Wilfried Martens, în vârstă de 76 de ani, lider al formaţiunii populare încă din 1992, este singurul candidat la această funcţie.


Practica prevede ca acesta să desemneze după alegere un candidat pentru funcţia de secretar general al PPE, care să fie validat apoi de Congres. Secretarul general în funcţie, Antonio Lopez-Isturiz, va fi probabil cel desemnat de Martens şi pentru următorul mandat de trei ani.

Ceva mai mult suspans va fi în privinţa celor 10 posturi de vicepreşedinte PPE, pentru care s-au înscris 14 candidaţi, printre care şi românca Anca Boagiu, fost europarlamentar şi ministru al transporturilor şi integrării europene din partea PDL.

Potrivit unor surse oficiale PPE, citate de MEDIAFAX, Boagiu are mari şanse să obţină una dintre cele 10 funcţii de vicepreşedinte, deşi printre concurenţii săi se numără nume sonore cum ar fi comisarul european pentru Piaţă Internă şi Servicii, francezul Michel Barnier, comisarul european pentru Politică Regională, austriacul Johannes Hahn, comisarul pentru industrie, italianul Antonio Tajani, vicepremierul şi şeful diplomaţiei din Cehia, Karel Scharzenberg, sau fostul comisar european pentru educaţie, slovacul Jan Figel.

Ceilalţi contracandidaţi ai Ancăi Boagiu sunt Rumina Jeleva, din Bulgaria, suedezul Tobias Billstrom, irlandeza Lucinda Creighton, portughezul Mario David, germanul Michael Hintze, lituaniana Gintare Narkeviciute, polonezul Jacek Saryuszwolski şi olandeza Corien Wortmann-Kool.


Pentru funcţia de trezorier al PPE este unic candidat germanul Ingo Friedrich.

Un alt moment important în programul Congresului de la Bucureşti va fi lansarea unei „proceduri transparente” de selecţie a candidatului PPE pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene din 2014, după ce expiră mandatul executivului lui Jose Manuel Barroso. Martens declara în 11 octombrie, la Bruxelles, că la Bucureşti se va discuta despre profilul pe care trebuie să îl aibă candidatul, precum şi despre procedura de selecţie.

Intervenţia cancelarului german Merkel este programată pentru miercuri, 17 octombrie, prima zi a Congresului, potrivit unui comunicat de presă transmis de PPE.

De asemenea, în aceeaşi zi mai sunt programate intervenţii ale preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, al preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, a actualului lider al PPE, Wilfried Martens, a liderului grupului PPE de la Parlamentul European Joseph Daul, precum şi cea a preşedintelui Traian Băsescu şi preşedintelui PDL, Vasile Blaga.

Miercuri mai sunt prevăzute intervenţii ale preşedintelui APCE Jean-Claude Mignon, premierului spaniol Mariano Rajoy, premierului polonez Donald Tusk, dar şi premierului moldovean Vlad Filat.

Pentru joi sunt prevăzute intervenţii ale premierului portuhgez Pedro Coelho, premierului Ungariei Viktor Orban, premierului Finlandei Jyrki Katainen, premierului sloven Janez Jansa,comisarul european pentru Educaţie Jan Figel, dar şi liderului PNŢCD Aurelian Pavelescu.

Miercuri dimineaţă este programat un seminar comun al PPE împreună cu grupul parlamentar din Parlamentul European, în a cărei sesiune de deschidere vor lua cuvântul Martens şi Daul, precum şi Vasile Blaga şi liderul UDMR, Hunor Kelemen, dar şi Theodor Stolojan, liderul delegaţiei de europarlamentari PDL.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: