vineri

29 martie, 2024

8 august, 2012

Premierul Victor Ponta i-a solicitat ministrului Mediului, Rovana Plumb, o informare privind situaţia taxei de primă înmatriculare auto, după ce a constatat că la nivelul ministerului există „o confuzie” legată de plata acestei taxe.

„Am avut astăzi o discuţie cu doamna ministru şi înţeleg că la nivelul ministerului e încă un tip de confuzie, pentru că, într-un fel, s-a spus că nu s-a mai plătit taxa. Înţeleg că în realitate, totuşi, s-a plătit, aşa încât pentru marţi, pentru şedinţa de Guvern, aştept o notă de informare, pentru că nu putem să luăm decizii fără a şti exact ce s-a întâmplat şi în ce situaţie suntem”, a declarat, miercuri, Ponta, citat de Mediafax.

El a precizat că fost informat de ministrul Mediului de faptul că există o procedură de infringement la adresa României pe această temă.

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, marţi, că taxa de primă înmatriculare, suspendată de fostul guvern la începutul anului, ar putea fi introdusă din nou începând cu luna septembrie, însă cuantumul acesteia va fi mai redus şi calculat în funcţie de tipul de emisii al vehiculului.

În în luna ianuarie, Guvernul a decis ca taxa de primă vânzare a maşinilor înmatriculate înainte de 2007 să fie suspendată până la începutul anului viitor, urmând ca persoanele care au plătit deja această taxă să primească banii înapoi.

În ordonanţa de suspendare a taxei auto de primă vânzare se arăta că, prin această măsură, bugetul Fondului pentru mediu a fost privat de 336 milioane lei, reprezentând veniturile care ar fi fost obţinute prin impunerea la plată a tuturor autovehiculelor înmatriculate rulate, pentru care este transcris dreptul de proprietate. O altă pierdere de venituri, estimată la 240 milioane lei, era indicată din reducerea valorii taxei auto cu până la 25%.

Taxa auto a fost introdusă de guvern în luna aprilie 2008, fiind calculată în funcţie de datele tehnice ale fiecărei maşini în parte, pe baza capacităţii cilindrice şi emisiilor de dioxid de carbon.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. E o totala aiureala aceasta tergiversare/schimbare de lege in domeniu . Chiar daca unii ma vor injura , e datorata in procent de 99 % „maretei” guvernari PDL cu domnul Boc prim ministru . .
    – E suficient sa citesti /traduci legislatia din domeniu a unei tari UE care o aplica de zeci de ani fara probleme la nivel de norme UE si sa o adaptezi puterii de plata a romanilor .
    – Cind insa respectiva taxa trebuia sa asigure niste intrari fiscale optimiste la buget ( metoda BOC ) e logic ca doar tergiversarea si prelungirea calvarului in procese (metoda Boc & Basescu) ar fi asigurat o aminare a deznodamintului tragic . Adica restituirea banilor care in realitate nu au fost prevazuti la buget pe partea de cheltuieli obligatorii .
    Pentru a face un exemplu elocvent cum functioneaza aceste taxe pe autoturisme unde locuiesc eu :
    1 Taxa de inmatriculare se plateste la cumpararea unei masini . Indiferent ca e noua , veche , ieftina sau scumpa . In zona mea e de 181 euro . Se plateste si in cazul in care Ionescu vinde masina la Georgescu . Precum si in cazul in care Vasile a adus masina din strainatate si trebuie sa o inregistreze in tara.
    2- Taxa de poluare , se numeste aici „taxa anuala de proprietate” . Se plateste anual (risti sechestrarea masinii daca nu platesti) si e calculata in baza puterii motorului (cai putere sau kw) si gradul de poluare pentru care a fost omologata . Respectiv Euro 0-1-2-3-4-5. Aceasta logica face ca o masina Kia Piccanto Euro 4 sa platesca taxa anuala de proprietate cam 200 euro iar proprietarul unui Ferrari Euro 4 , 2.400 euro . Acelasi ferarist , daca are masina mai veche , Euro 1-2 , va platii anual taxa mult mai ridicata . In baza logicii ca cu cit o masina are gradul de poluare omologat mai mic (Euro 0 sau 1 spre exemplu) , cu atit taxa e mai mare fiind masina mai poluanta . O ulterioara diferenta e introdusa de capacitatile cilindrice . Putere mica , taxa relatic mica . Putere mare , aceiasi taxa mult marita .
    Deci , nu trebuie sa inventam apa calda ci doar sa copiem legislatia din domeniu a altor tari cu adaptarea acesteia la particularitatile mioritice . Nu am fi avut nici mii de procese pierdute de stat si nici procedura de incalcare a legislatiei UE deschisa de Comisia Europeana. – Din acest punct de vedere e vizibil cit de greoaie e guvernarea in Romania si cit e de dipendenta de calculele fiscale facute anticipat si optimiste pentru a „fenta” FMI si UE . Care punctual descopera „gunoiul ascuns sub pres” .

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: