Confruntarea titanilor

Sub zidurile Troiei, în fața armatelor – două mări de andrenalină – Hector și Ahile se înfruntau față în față. Victoria unui o atrăgea pe cea a armatei în fruntea căreia se afla. Miza era pacea pentru unii – femeia pentru care străbătuseră mările, pentru ceilalți. S-au amestecat zeii și au făcut ca rezultatul luptei dintre cei doi să fie nerelevant. În orice caz, beligeranții scoseseră pe plajă, sub armurile celor doi războinici, tot ce aveau ele mai bun, mai viteaz, mai de onoare.

O poveste atât de omenească, încât și astăzi ne-o amintim ca și cum am fi fost de față.

Cei care cred că lupta electorală de peste câteva săptămâni se va da altfel decât tot prin reprezentanți se înșală. Amestecul de ură și iresponsabilitate a înlocuit andrenalina, astfel încât cei care țin morțiș să aleagă numai dacă au din ce alege vor sta acasă. E de anticipat că parlamentarele din 2012 vor înregistra recordul de absenteism al ultimilor 22 de ani. Așa încât doi reprezentanți de nădejde, asiduu curtați de partidele ”de forță”, se vor bate pentru voturi care vor cumpăni greu în rezultatul general: ale microbiștilor și ale celor de-a binelea bolnavi.
Nu vor fi – așa cum s-ar cădea – ceea ce au aceste partide mai bun. Ci tot ceea ce e mai rău și mai strâmb de la un capăt la altul al țării.

PNL anunță iminența unei achiziții – dl. Gigi Becali – care să transfere puțin liberalism asupra ”steliștilor” și, astfel, să se bată de la egal cu Dan Diaconescu, omul care a defectat instrumentele de făcut sondaje ale institutelor serioase. Și la ce proiect de țară vor scoate și stânga și dreapta, adevărata luptă ”dreaptă” se va da între galeria Steaua și OTV. Părinții marilor noastre partide o știu: vor câștiga bătălia în funcție de confruntarea acestor doi troli undeva jos, la baza electoratului care se va prezenta la alegeri. Tot restul e calomnie și infrastructură electorală.

Cine crede că exagerez să asculte 2-3 minute probele de incontestabilă apropiere ideologică și mostrele de neîndoielnică congruență  doctrinară dintre noii aliați, pe care le înșir mai jos ; dincolo de această ironie, stau abjecţia invazivă şi violentă care pulsează în sistemul politic românesc, dispreţul faţă de electoratul propriu şi bătaia de joc faţă de actul de decizie :

Gigi Becali devine aliat cu Ludovic Orban – și asta se poate vedea AICI (de la secunda 20).

Gigi Becali devine aliat cu Dan Voiculescu – și asta se vede AICI (de la un capăt la altul).

Gigi Becali devine aliat cu Victor Ponta, Tăriceanu, Antonescu & comp și, prin consecință, inamic cu Traian Băsescu – și asta se poate vedea AICI (până la minutul 1,30”) ca să se amintim numai de referendumul de acum 3 luni.

Chiar trebuie să fie o miză ca să reușești să gesionezi așa ceva.

Evident, urmează să vedem și să ascultăm Becali pe toate ecranele de dimineața până dimineața – așa cum l-am văzut pe Dan Diaconescu la Oltchim mai bine decât i-am văzut pe cei 3000 de derutați pe voturile cărora se bătea toată lumea: nu doar că omul (și asta contează mereu înainte de alegeri) are bani să-și cumpere singur scena, dar presa se va îmbulzi singură să-l stoarcă.

În fața acestui raport finalizat cu o alianță Becali-USL, orice analiză sofisticată despre electorat, structură, pragmatism politic și doctrine ar fi o glumă odioasă.

PS: Să lăsăm criza și necesarul de competență și viziune pe care o presupune priceperea de-a o depăși.

Dar în următorii 2-3 ani România chiar are nevoie de o cu totul altă clasă politică, în jocul complicat de-a-i găsi României un statut cât mai avantajos în Uniunea Europeană. O Uniune în care lucrurile vor funcționa pe 2 sau chiar 3 viteze cine știe câte zeci de ani. Și în care ”lumea”, astăzi, chiar acum, arde etape către un viitor care parcă vine prea încet – cu fiecare săptămână care trece lucrurile se precipită înainte cu câte o lună. Aici e invers: fiecare lună care trece ne trimite înapoi cu câte un an.

În rest, rămâne cum am stabilit.