vineri

26 aprilie, 2024

30 august, 2017

Ședința plenului CSM, prima după vacanța judecătoarească, s-a amânat miercuri întrucât cinci membri (din 17) au refuzat să participe și, astfel, nu a mai fost întrunit cvorumul necesar. Motivul absenței – în ședință ar fi urmat să fie demisă conducerea Inspecției Judiciare, fără a i se da dreptul să aducă argumente în favoarea sa.

Contramandarea ședinței a fost urmată de un schimb de acuzații pe care cele două tabere și le-au adus reciproc prin intermediul unor comunicate transmise presei.

Urma să fie demisă conducerea Inspecției Judiciare

Judecătorul Bogdan Mateescu, membru CSM, a declarat că cei cinci membri, judecătoare, au condiționat participarea la ședință de amânarea discutării raportului final privind auditul extern al managementului Inspecției Judiciare pentru anul 2016.


Dezbaterea raportului ar putea duce la demiterea din funcţie a inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare Lucian Netejoru.

Conflictul din interiorul CSM vine în contextul controverselor declanșate pe marginea propunerilor ministrului Tudorel Toader de reformare a sistemului judiciar. Printre aceste propuneri se numără și transferarea Inspecției în subordinea Ministerului Justiției, iar actuala conducere a Inspecției a salutat inițial propunerea.

Cele cinci judecătoare care nu au intrat miercuri în ședința plenului CSM au transmis un comunicat în care precizează motivele pentru care s-au opus discutării raportului de audit de la Inspecția Judiciară:

Semnatarii prezentului comunicat fac cunoscut faptul că au refuzat prezenţa în şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 30 august 217, având în vedere următoarele:


În şedinţa Comisiei nr.1 ale cărei lucrări s-au desfăşurat în data de 29 august 2017 s-a refuzat, în majoritate, să se acorde Inspecţiei Judiciare amânarea solicitată cu scopul de a pune la dispoziţia Consiliului un raport complet privind stadiul implementării recomandărilor raportului de audit, fiind exprimată neechivoc intenţia de a pune în discuţia Plenului de azi revocarea conducerii Inspecţiei Judiciare ca urmare a raportului de audit, dar şi a altor împrejurări de fapt exterioare acestuia.

Subliniem pe această cale că articolul 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum şi numeroase decizii ale Curţii Constituţionale obligă la respectarea dreptului la apărare al oricărei persoane vizate de o procedură de revocare, cu atât mai mult cu cât este vorba de funcţii de conducere obţinute prin parcurgerea unor proceduri de concurs.

Dat fiind că nu este pentru prima dată când argumentul numărului majoritar al voturilor exprimate devine mai puternic decât cel al respectării legii, refuzăm ca prin asigurarea cvorumului de Plen să creăm astfel cadrul necesar pentru încălcarea unui drept fundamental. Ne-am asumat această poziţie pentru a apăra un principiu, chiar dacă suntem conştienţi de faptul că atitudinea noastră poate fi de natură să aducă atingere interesului unor persoane, inclusiv colegi magistraţi, cărora le cerem, sincer, scuze”.

Comunicatul este semnat de toți cei cinci membri ai CSM care au refuzat participarea la ședință:

  • Cristina Tarcea – membru de drept în CSM, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
  • Simona Marcu – membru ales în CSM, reprezentant al judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
  • Lia Savonea – membru ales în CSM, reprezentant al judecătorilor curţilor de apel
  • Nicoleta Ţînţ – membru ales în CSM, reprezentant al judecătorilor curţilor de apel
  • Evelina Oprina – membru ales în CSM, reprezentant al judecătorilor tribunalelor

Miercuri, CSM ar fi trebuit să mai discute cererile de pensionare a 45 de magistraţi și propunerea direcţiei de specialitate privind contestaţiile procurorilor Doru Ţuluş şi Mihaiela Iorga faţă de hotărârea de încetare a activităţii celor doi în cadrul DNA.

Opt membri CSM le acuză pe cele cinci judecătoare că au declanșat un „precedent deosebit de periculos”

CSM are 17 membri (reprezentanții societății civile nu au fost încă numiți de Parlament), iar opt dintre aceștia (trei judecători şi cinci procurori) au reacționat imediat la comunicatul celor cinci judecătoare colege în plen.

Într-un comunicat, aceștia le acuză că au condiţionat prezenţa lor la şedinţa Plenului, fapt ce reprezintă o presiune „de neacceptat” și „un precedent deosebit de periculos”.

„Refuzul de participare la orice şedinţă pentru a determina amânarea acesteia pentru lipsa de cvorum până când se va lua o decizie în sensul dorit de o minoritate reprezintă o presiune de neacceptat în oricare instituţie oficială de tip colegial, constituind un precedent deosebit de periculos pentru buna funcţionare a acesteia”, se arată în comunicatul celor opt membri ai Consiliului.

De ce cred cei opt că  șeful Inspecției Judiciare trebuie demis

Inspecţia Judiciară, condusă de inspectorul şef Lucian Netejoru, trebuia, potrivit legii, să întocmească încă din luna martie un raport de audit din proprie iniţiativă, lucru care nu s-a întâmplat în termenul legal.

„În fapt, acesta a fost întocmit doar ca urmare a solicitării Consiliului, în baza contractului încheiat între Inspecţia Judiciară şi auditorul indepedent, din data de 10 aprilie 2017 şi a fost depus la registratura Consiliului încă din data de 5 iulie 2017”, se  precizează în comunicatul celor opt membri ai CSM.

În cadrul unei şedinţe care a avut loc marţi a fost invitată şi conducerea Inspecţiei Judiciare, care nu s-a prezentat, însă.

Lucian Netejoru a trimis doar o cerere de amânare, pe motiv că este în imposibilitatea de a pune la dispoziţia Consiliului un raport complet privind stadiul implementărilor recomandărilor auditorilor, ca urmare a faptului că directorul Direcţiei economice şi administrativ şi coordonatorul compartimentului IT se află în concediu de odihnă.

„Comisia a decis, cu majoritate, că cererea de amânare nu este fondată, urmând ca inspectorii şefi să fie invitaţi în şedinţa Plenului, transmisă online, la care să aibă acces toţi judecătorii şi procurorii, precum şi societatea, pentru a prezenta raportul şi a răspunde, dacă este cazul, întrebărilor membrilor Consiliului pe marginea acestuia. Cinci colege judecător şi-au exprimat poziţia în cadrul comisiei, în sensul că, dacă nu se aprobă cererea de amânare, se vor ridica şi vor părăsi şedinţa Plenului, indiferent de prezenţa sau absenţa inspectorilor şefi invitaţi”, se mai arată în comunicatul celor opt membri ai Consiliului.

Conducerea Inspecţiei Judiciare nu a venit nici miercuri la şedinţa de plen, în timp ce judecătoarele Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Simona Marcu, Lia Savonea, Nicoleta Tint şi Evelina Oprina au condiţionat prezenţa lor la şedinţă, pe toate cele 24 de puncte, de scoaterea de pe ordinea de zi a ultimului punct şi retrimiterea la Comisie, „deşi aveau posibilitatea de a participa măcar la celelalte puncte de pe ordinea de zi, din respect pentru colegii judecători şi procurori vizaţi”, se mai arată în comunicat.

Cine sunt cei opt membri ai CSM semnatari ai acestui comunicat:

  • judecătorii Andrea Annamaria Chiş, Mihai Bogdan Mateescu, Mihai Andrei Bălan
  • procurorii Codruţ Olaru, Cristian Mihai Ban, Florin Deac, Nicolae Andrei Solomon şi Tatiana Toader.

Președintele CSM: Modalitatea de depășire a momentului, reașezare în cadrul procedural 

Spre seară, președintele CSM, judecătoarea Mariana Ghena, a trimis și ea un comunicat, adresat și celor două grupuri formate în interiorul plenului pe subiectul Inspecției Judiciare:

Urmarea comunicării în spaţiul mediatic a unor materiale de informare, prin care, membri ai CSM au exprimat  poziţii şi argumente diferite privind situaţia ce a generat lipsa cvorumului prevăzut de lege pentru desfăşurarea şedinţei Plenului Consiliului Superior al Magistraturii,

Preşedintele Consiliului, în calitatea sa de reprezentant legal al instituţiei, face următoarele precizări:

Având în vedere situaţia de imposibilitate a asigurării cvorumului legal pentru desfăşurarea şedinţei plenului Consiliului Superior al Magistraturii, programată a avea loc astăzi, 30 august, cu începere de la orele 11, precum şi mesajele publice ale  membrilor Consiliului,

apreciez că singura modalitate/opţiune echilibrată şi instituţional corectă pentru depăşirea  acestui moment, îl reprezintă reaşezarea tuturor activităţilor instituţionale în cadrul procedural reglementat.

Punctele de vedere, recent exprimate public, reprezintă opinii şi argumente ce pot fi valorificate într-un demers comun, întreprins de toţi membrii Consiliului, pentru corelarea şi armonizarea, atât la nivel de principii, cât şi a modalităţilor de expunere şi exprimare a acestora.

Preocuparea tuturor membrilor CSM trebuie să fie aceea de a da eficienţă dispoziţiilor legale şi garanţiilor procesuale în desfăşurarea procedurilor privind activitatea instituţională.

Îmi exprim încrederea că, din perspectivă instituţională acest demers va conduce, cu rezultat imediat, la unitate şi coeziune decizională.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: