joi

28 martie, 2024

12 noiembrie, 2018

Mișcarea civică Inițiativa România (IR) a anunțat, luni, că a sesizat Parchetul General în legătură cu „posibila comitere a infracțiunii de conflict de interese de către Liviu Dragnea”. Organizația se referă la o informație din ordonanța de clasare a dosarului DNA referitor la OUG 13.

Concret este vorba despre constatarea că documentul care a stat la baza OUG 13 a fost redactat la Cancelaria președintelui Camerei Deputaților.

Reamintim, cursdeguvernare.ro a dezvăluit acest lucru, anul trecut, după analiza metadatelor documentului.

(Citiți și: Ordonanța grațierii – lucrată pe un computer de la Cancelaria lui Liviu Dragnea)


Organizația transmite luni:

Documentul ce a stat la baza modificărilor legislației penale, așa cum au fost transpuse în conținutul OUG 13/2017, au fost întocmite într-o zi de duminică, 15 ianuarie 2017, între orele 10.00 și 14.00, la sediul Parlamentului României, mai precis la Cancelaria președintelui Camerei Deputaților, în condițiile în care, în dosarul cu nr. 2628/1/2016 în care Liviu Dragnea avea calitatea de inculpat, se stabilise primul termen pentru începerea judecării cauzei la data de 31 ianuarie 2017.

Persoanele care au redactat documentul sau pe calculatoarele cărora au fost redactate documentele sunt Spiridon Anca Mihaela, Director general la Cancelaria Președintelui Camerei Deputaților, și Trufașu Elena Isabella, consilier parlamentar la Secretariatul General al Camerei Deputaților.

Acest document întocmit la data de 15 ianuarie 2017, la Cancelaria președintelui Camerei Deputaților, a ajuns în posesia ministrului Justiției Florin Iordache, cel care a decis și coordonat în mod efectiv toate demersurile care s-au concretizat prin adoptarea OUG nr. 13/2017.


„Folosind instituțiile statului prin interpuși, Președintele Camerei Deputaților pune în mișcare de aproape 2 ani mecanisme instituționale și de legiferare care au un singur scop: eliminarea răspunderii penale a domnului Liviu Dragnea în dosarele în care a fost condamnat sau inculpat,” acuză Inițiativa România.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: