joi

28 martie, 2024

4 mai, 2016

erdogan
Președintele Erdogan insistă ca cetățenii turci să călătorească fără vize în Europa

Comisia Europeană a recomandat miercuri guvernelor statelor membre să relaxeze regimul de vize pentru cetățenii turci, o solicitare caracterizată de Reuters drept ”un efort de a păstra în vigoare un acord vital pe tema migrației, în ciuda controverselor legate de respectarea drepturilor omului în Turcia”.

UE depinde de Turcia pentru a stăvili fluxul de migranți către Europa, încheind cu acest stat un acord pe care Ankara a amenințat că îl va denunța dacă UE nu își respectă promisiunile asumate, printre acestea numărându-se liberalizarea vizelor.

Prim-vicepreședintele  Frans Timmermans a declarat presei că Turcia, care dorește ridicarea vizelor până în iunie 2016, trebuie să îndeplinească încă 5 condiții pentru ca UE să poată respecta ce a promis.


”Nu există nicio excepție”, a anunțat oficialul european, care a precizat că Ankara trebuie să atingă toate standardele la care sunt alniate țările membre.

Printre criteriile care trebuie încă îndeplinite, prim-vicepreședintele Comisiei a menționat ameliorarea luptei autorităților turce împotriva corupției, negocierea unui acord cadru cu Europol sau revizuirea legislației țării privind terorismul.

Frans Timmermans a mai precizat că, de asemenea, Comisia propune amendarea legislației din domeniu privind scutirea de vize pentru a include un mecanism care ar permite guvernelor să suspende rapid acest drept în cazul în care întâmpină probleme. Mecanismul a fost propus săptămâna trecută de Franța și Germania, îngrijorate că 79 de milioane de turci vor avea acces la vize de scurt sejur.

În practică, mult mai puțini cetățeni turci ar putea călători fără vize în Spațiul Schengen din cauză că Turcia nu emite pașapoarte moderne, biometrice, care permit în prezent libera circulție în spațiul unic european.


Frans Timmermans a insistat miercuri asupra acestui aspect, avertizând că acest model de pașapoarte reprezintă un sistem mai sigur decât cel folosit în prezent de Turcia.

Solicitarea Comisiei are nevoie de aprobarea Parlamentului European și a statelor membre.

”Turcia a făcut progrese impresionante, în special în ultimele săptămâni, în atingerea standardelor solicitate de UE. Există însă și alte lucruri de făcut urgent, iar dacă Turcia este hotărâtă poate atinge și aceste standarde restante”, a spus  Frans Timmermans.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: