joi

28 martie, 2024

25 iulie, 2017

Comisia Europeană pregătește o metodologie comună care să fie folosită de statele membre pentru identificarea produselor alimentare cu standarde duble (calitate inferioară în țările din centrul și estul Uniunii), a declarat purtătorul de cuvânt al CE Christian Wigand pentru EUobserver.

”Lucrăm la o metodologie solidă pentru a îmbunătăți testarea produselor alimentare, astfel încât statele membre să poată discuta această problemă pe o bază științifică și solidă, care să fie aceeași pentru toți”, a spus oficialul european.

El a mai anunțat că marți a debutat și dialogul Comisiei cu producătorii și retailerii, pentru a vedea cum poate fi rezolvată, împreună, această problemă denunțată de statele din Grupul Vișegrad 4 – Slovacia, Ungaria, Cehia și Polonia.


Subiectul este tratat foarte serios de către Comisie, a asigurat Christian Wigand, și acum sunt colectate produse din statele membre pentru a vedea despre ce țări și alimente este vorba.

Probele prezentate de unele state ale fostului bloc comunist indică diferențe de calitate pentru unele produse alimentare comercializate în supermarketuri, comparativ cu aceleași mărfuri vândute în țările vestice, dar nu există dovezi că aceste diferențe de compoziție sunt corelate cu țara de desfacere, scrie EUobserver.

Cumpărând o singură probă, în loc de a se stabili calitatea medie a fiecărui produs, în fiecare țară, cercetătorii nu pot stabili dacă este vorba depsre o simplă întâmplare.

Reamintim că România este ultima dintre statele central-estice care a declanșat verificări privind calitatea inferioară a unor produse alimentare vândute în această zonă, comparativ cu cele comercializate în statele occidnetale ale UE.


Inspectorii de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) trimiși să aducă probele ce vor fi comparate cu produsele vândute în România s-au întors cu 29 de alimente.

Cele 29 de probe sunt preparate din carne și din lapte, conserve de peşte și ciocolată, și au fost aduse din câteva cunoscute rețele de hipermarketuri care au magazine și în România:

  • Lidl – Germania şi Olanda
  • Kaufland – Germania
  • Delhaize – Belgia. În România, acest lanț de magazine deține supermarketurile Mega Image

Acelaşi număr de probe, din aceleași produse, a fost prelevat şi în România, urmând a fi comparate cu cele aduse din cele trei state.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: