joi

28 martie, 2024

29 septembrie, 2016

acordComisia Europeană a trimis joi Austriei, României, Slovaciei, Suediei și Olandei o cerere oficială de denunțare a tratatelor bilaterale de investiții intra-UE („TBI”).

TBI sunt acorduri care stabilesc clauzele și condițiile aplicabile investițiilor private realizate de cetățeni și întreprinderi dintr-un stat într-un alt stat.

Multe dintre aceste TBI intra-UE au fost semnate în anii 1990. Ele au fost încheiate în principal între state care erau deja membre ale UE și țările care au aderat în 2004 și 2007, cunoscute apoi ca „UE 12”.


Scopul lor era de a oferi asigurări investitorilor privați într-un moment în care aceștia ar fi putut fi circumspecți cu privire la investițiile în aceste țări, uneori din motive istorice și politice.

După extinderea Uniunii, astfel de asigurări suplimentare nu ar trebui să mai fie necesare, întrucât normele UE de pe piața unică, precum cele care asigură libertatea de stabilire și libera circulație a capitalurilor, oferă deja un cadru juridic pentru investițiile transfrontaliere.

Toate statele membre sunt supuse acelorași norme ale UE, iar acestea oferă protecție investitorilor din UE.

Președintele Klaus Iohannis a semnat în urmă cu o săptămână un decret prin care cere Parlamentului să adote o lege pentru ”încetarea valabilității acordurilor privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, încheiate de către România cu statele membre ale Uniunii Europene”.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: