joi

28 martie, 2024

24 august, 2017

Executivul UE așteaptă să primească proiectul modificărilor propuse în Justiție de către ministrul Tudorel Toader, precum și explicații suplimentare, a declarat pentru Hotnews un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

”Solicităm autorităților române proiectele de legi și explicații suplimentare. Apoi, vom studia cu atenție.

Între timp, vrem să vedem că autoritățile române au urmat recomandarea noastră din raportul din ianuarie din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare pe Justiție.


Ireversibilitatea progreselor realizate de România, în ultimii zece ani, în lupta împotriva corupției,este esențială pentru Comisie. Comisia este pregatită să coopereze cu România în ceea ce privelte obiectivele MCV”, a declarat, la solicitarea HotNews, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Reamintim că actualul ministru al Justiției a fost de două ori la Bruxelles, prima dată după scandalul OUG 13, promițând de fiecare dată că nicio măsură în domeniu nu va fi stabilită fără consultarea instituțiilor și organizațiilor nonguvernamentale din domeniu.

Cu toate acestea, el a definitivat un proiect cu modificări privind sistemul juridic fără a ține cont de observațiile celor care lucrează în sistem. Documentul a fost prezentat de ministru miercuri, într-o conferință de presă, dar nu a fost făcut public încă.

Mai multe instituții, precum CSM și DNA, au declarat că așteaptă încă documentul, împreună cu nota de fundamentare, pentru a-l putea evalua și a-și expirma apoi poziția.


Ministerul Justiției a profitat de faptul că este un proiect de lege, caz în care nu se impune publicarea acestuia în vederea consultării publice, considerându-se că dezbaterea va avea loc la Parlament.

Două asociații ale magistraților i-au solicitat premierului să-l oblige pe Tudorel Toader să publice proiectul pe site-ul ministerului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: