vineri

29 martie, 2024

15 noiembrie, 2016

fonduri europeneComisia Europeană a emis scrisorile de acceptare a evaluărilor naţionale pentru opt noi condiţionalităţi ex-ante pe care România le-a asumat prin Acordul de Parteneriat și a căror neîndeplinire ar fi putut duce la suspendarea plăţilor aferente unor programe, potrivit unui comunicat al Ministerului Fondurilor Europene.

Este vorba despre:

  • patru condiţionalităţi privind educaţia – (părăsirea timpurie a şcolii (10.1), învăţământul superior (10.2), învăţarea pe tot parcursul vieţii (10.3), existenţa unui cadru strategic de politică naţională sau regională pentru creşterea calităţii şi eficienţei sistemelor de educaţie şi formare profesională (10.4)
  • trei condiţionalităţi referitoare la ocupare – politici active în domeniul pieţei forţei de muncă (8.1), instituţiile pieţei forţei de muncă (8.3), existenţa unui cadru politic strategic pentru promovarea ocupării forţei de muncă în rândul tinerilor (8.6)
  • o condiţionalitate referitoare la incluziune socială – reducerea sărăciei (9.1).

Condiţionalităţile ex-ante au fost negociate de fiecare stat membru cu Comisia Europeană şi reprezintă măsuri de pregătire a legislaţiei şi a instituţiilor pentru o bună utilizare a fondurilor europene.


România a negociat 36 de condiţionalităţi, acceptate de guvern în 2014.

În acest moment, 20 de condiţionalităţi au fost ridicate, pentru 11 se aşteaptă confirmarea, iar alte 5 sunt în implementare.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: