vineri

19 aprilie, 2024

13 iunie, 2017

Birourile Permanente reunite au decis, marţi, prelungirea cu 60 de zile a programului comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009.

De asemenea, au aprobat propunerea PSD de a deconta cheltuielile persoanelor din provincie invitate la audieri şi care nu îşi permit drumul până la Bucureşti.

”Vor să menţină mascarada şi să mai distragă atenţia opiniei publice pe un subiect cu totul şi cu totul fals, care nu are nicio relevanţă pentru viaţa cetăţeanului de zi cu zi (…)


Show-ul continuă. Pe perioada vacanţei parlamentare, PSD ori de câte ori va întâmpina o problemă de fond serioasă va distrage atenţia opiniei publice cu o comisie de anchetă fără niciun sens, pe banii cetăţeanului român”, a declarat după ședință Raluca Turcan, președinte interimar al PNL, citată de News.ro

Propunerea decontării cheltuielilor a fost făcută după ce Radu Berceanu (fost lider al fostei formațiuni PDL) a acuzat parlamentarii că vor să-i oblige pe cei invitați la audieri să se prezinte în fața Comisiei de anchetă, dar nu și-au pus problema dacă toți cei citați au bani pentru astfel de deplasări.

În ceea ce privește prelungirea activității Comisiei, președintele acesteia, social-democratul Mihai Fifor, declara săptămâna trecută:

”Este evident că volumul de informaţii este foarte mare şi este nevoie de timp ca să putem să facem o activitate cât se poate de consistentă şi să elaborăm un raport concludent. Ne dorim ca această comisie să aibă cu adevărat un rol în determinarea modului în care s-au organizat şi desfăşurat alegerile”.


Comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 a fost înființată în luna mai, pentru a stabili ”dacă persoane sau instituţii s-au implicat în mod ilegal sau fără să aibă atribuţii în organizarea alegerilor sau în stabilirea rezultatelor”, după cum declara Liviu Dragnea.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: