Raportul de convergenţă 2018 pentru adoptarea euro vizează şapte state membre care şi-au asumat adoptarea monedei unice şi au o derogare temporară până la îndeplinirea condiţiilor necesare trecerii la euro.
Din multitudinea de indicatori şi aspecte tehnice prezentate în cele aproape 150 de pagini, România se individualizează negativ într-o privinţă esenţială atât pentru scopul raportului cât şi pentru perspectivele ei de creştere stabilă pe viitor: situaţia balanţei de plăţi.
Iată cum se prezintă rezultatele celor şapte state în cotul curent al balanţei de plăţi pe anul 2017, potrivit Eurostat:
Pentru a înţelege mai uşor ce se întâmplă am selectat mersul componentei de maximă importanţă a balanţei de plăţi, şi anume balanţa externă ( care include contul curent şi contul de capital, respectiv fluxurile de mărfuri, servicii şi capital). Iată cum arată în timp, marcate cu roşu, seriile care arată modificarea nefastă treptată a unor indicatori importanţi.
Dacă balanţa primară era firesc să fie negativă şi în creştere, de pe urma investiţiilor străine ajunse la maturitate într-o economie aflată în creştere, trebuie remarcată scăderea soldului net în balanţa secundară, care include remiterile din străinătate ( aflate în pierdere de viteză) şi pe cele din România către exterior (am devenit suficient de interesanţi în acest sens).
Precizăm că pragul de avarie fixat pentru stabilitatea macroeconomică pe tabloul de bord european al procedurilor care urmăresc semnele de instabilitate macroeconomică a fost fixat la 4% din PIB iar trendul actual ne-a apropiat periculos de aproape de ieşirea din parametrii fixaţi la nivel european.
Ceea ce reclamă măsuri urgente de stopare a acestei tendinţe şi de reechilibrare, cu reintrarea pe o traiectorie care să ne aducă în rândul celorlalte şase state care trebuie să adopte moneda unică şi sunt monitorizate atent în acest sens de Comisia Europeană.
Evident, dacă Bulgaria şi-a permis să aducă vorba despre trecerea la euro în calitate de lider în clasamentul ad-hoc al rezultatelor din contul curent, noi nu avem şanse reale de acceptare dacă nu ne ducem măcar până la zero şi dacă nu dovedim măcar voinţa de a performa. Pe scurt, este imposibil să nu observi că nu poţi fi altfel decât ceilalţi dar să ai pretenţia de a fi tratat la fel.
Din perspectiva ciclului economic, se pot vedea şi evoluţii care arată, concomitent înrăutăţiri sau îmbunătăţiri ale unor indicatori iar aparenţele pot fi înşelătoare. Cert este că formarea brută de capital, cu efect pe termen mediu şi lung pe creşterea economică, a tot scăzut prin raportare la PIB până în 2016, partea bună fiind că şi-a reluat timid creşterea anul trecut.
Din păcate, economisirea brută, cea care susţine capacitatea de finanţare a dezvoltării economice s-a deteriorat din 2015 încoace şi nu sunt semne că ar putea reveni la valori care să ţină pasul cu avansul PIB ( chiar dacă ar fi în creştere, majorarea ei ar trebui să fie peste avansul PIB, ceea ce e cu atât mai greu de realizat cu cât creşterea PIB e mai mare şi dobânzile sunt mai mici sau chiar negative în termeni reali, cum se întâmplă în prezent).
Veştile bune vin din reducerea semnificativă a datoriei externe brute şi din îmbunătăţirea poziţiei investiţionale internaţionale. Deşi, la aceasta din urmă a contribuit faptul că nu am mai beneficiat în ultima perioadă de un ritm de creştere al investiţiilor străine care să ţină pasul cu avansul economic.
În absenţa unui capital autohton care să crească suficient de rapid, investiţiile străine semnificative erau importante tocmai pentru a menţine şi pe viitor creşterea PIB la ritmuri robuste şi, mai ales (din perspectiva echilibrelor macro), pentru a creea capacitatea de export care să ne scoată din poziţia tot mai slabă pe segmentul schimb internaţional de mărfuri.
