joi

28 martie, 2024

4 decembrie, 2012

Comisarul european pe energie, Günther H. Oettinger, a transmis ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu, o scrisoare în care îşi exprimă nemulţumirea faţă de modalitatea în care au fost numiţi reprezentanţii Comitetului de reglementare al ANRE, pe care o apreciază „netransparentă şi neconcurenţială” – informează MEDIAFAX.

„Mi s-a adus la cunoştinţă că procesul de numire a membrilor Comitetului de reglementare al ANRE se pare că a fost îndeplinit într-o manieră netransparentă şi neconcurenţială. (…) Vă rog să-mi permiteţi să-mi exprim adânca preocupare faţă de maniera în care se pare că a fost selectat Comitetul de reglementare al ANRE. După informaţiile pe care le deţin, anunţurile pentru posturile vacante nu au fost puternic mediatizate într-o manieră corespunzătoare pentru aceste funcţii, criteriile de selectare nu au fost publicate, iar procesul nu a fost transparent”, arată comisarul în scrisoare.

Documentul, datat 5 noiembrie, a fost înaintat Senatului în 26 noiembrie, dată la care ministrul i-a răspuns şi comisarului pe energie.


Comisarul european precizează că serviciile de la nivelul structurii pe care o conduce au atras de mai multe ori atenţia autorităţilor române cu privire la importanţa unei „proceduri adecvate de selectare” şi a pus la dispoziţie inclusiv expertiză tehnică în acest sens.

„Permiteţi-mi să vă încurajez, domnule ministru, să acordaţi de urgenţă atenţie acestei situaţii pentru a vă asigura că numirea Comitetului de reglementare al ANRE se va face într-o manieră care salvgardează competenţa şi independenţa necesare membrilor săi şi îndeplineşte întrutotul prevederile celui de-al Treilea Pachet legislativ în energie al Comitetului de Reglementare al UE şi protejează competenţele şi independenţa viitoarelor reglementări ale ANRE”, precizează comisarul european.

Chiţoiu precizează în răspunsul adresat comisarului că este de acord cu faptul că „pentru asigurarea funcţionării adecvate a pieţei energiei un rol major îi aparţine Autorităţii de reglementare în energie ale cărei responsabilităţi trebuie îndeplinite de un personal calificat, independent de alte interese”.

În plus, Chiţoiu precizează că ANRE a intrat sub control parlamentar anul acesta „pentru ca independenţa acesteia să fie consolidată”, dar numirea membrilor în Consiliul de reglementare se bazează pe propunerea comună a Comisiei de industrie şi servicii din Camera Deputaţilor şi a Comisiei economice, industrie şi servicii a Senatului. Ministrul Economiei mai susţine că numirile la ANRE s-au realizat exclusiv de către Parlament.


În acest sens, Chiţoiu îi transmite comisarului european că a adus la cunoştinţa preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului scrisoarea sa, sugerându-le să-l informeze asupra punctului de vedere privind aspectele care preocupă Comisia Europeană pe această temă.

La finalul şedinţei Biroului Permanent al Senatului de marţi, secretarul Gheorghe David a anunţat că scrisoarea comisarului Günther H. Oettinger a intrat în analiza acestui for.

Noii membri ai Comitetului de reglementare al ANRE au fost numiţi în octombrie. Structura este condusă de şeful ANRE, Nicolae Havrileţ, secondat de doi vicepreşedinţi – Emil Calotă şi Claudiu-Sorin Dumbrăveanu. Comitetul are şi patru membri, Teodor Bobis, Gheorghe Barbu, Carmen Filipescu şi Nagy-Bege Zoltan.

Statutul ANRE a făcut în ultimii ani obiectul mai multor discuţii între autorităţile române şi oficialii europeni, inclusiv cu posibilitatea declanşării procedurii de infringement, privind în special finanţarea şi asigurarea independenţei autorităţii.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: