România a înregistrat în luna ianuarie 2013 cel mai mic deficit lunar al comețului internațional din ultimii doi ani.
Chiar și în condițiile în care prima lună a anului are în mod obișnuit cele mai bune rezultate, valoarea consemnată de INS, de 300 milioane euro, apare ca foarte mică în raport cu media lunară de 797 milioane euro deficit înregistrată anul trecut.
Fapt important, contracția deficitului pe schimburile externe s-a înregistrat în condițiile unei creșteri mai mari a exporturilor față de importuri (7,9% și, respectiv, 3,0% la valori exprimate în monedă națională, conform uzanțelor Eurostat). Față de luna precedentă, rezultatele arată încă și mai bine, cu un plus de 15,4% pe segmentul de export și un minus de 2,8% pe partea de importuri.
Trebuie subliniat că anul 2013 este primul în care ponderea importurilor intracomunitare ( din țările membre UE) în total importuri a fost mai mare decât ponderea exporturilor intracomunitare în total exporturi. Altfel spus, îmbunătățirea balanței comerciale s-a făcut prin reducerea ponderii exporturilor în UE, după o încercare de revenire în 2012 ce nu a dat rezultate favorabile.
Prin contrast, de patru ani încoace, ponderea importurilor din UE în totalul achizițiilor de mărfuri și servicii din exterior a crescut continuu. Debutul anului 2013 anunță un nivel record al acestui indicator, după o inflamare trecătoare în 2009.Acest fenomen de reorientare a fluxurilor în comerțul exterior are două explicații.
Pe de o parte, evoluția cursului de schimb, cu întărirea leului față de euro a descurajat exporturile către cele 17 state din zona euro, care constituie cea mai mare parte din economia comunitară. Pe de altă parte, atât cursul de schimb mai avantajos pentru livrările în zona non-UE cât și cererea mai mare din afara Europei comunitare au favorizat o fructificare mai bună a mărfurilor românești.
Foarte interesant arată structura comparativă a exporturilor și importurilor, din care se evidențiază cauzele deficitului comercial cronic înregistrat de România.
Contrar clișeelor împământenite, din schimbul de mașini și echipamente de transport și din alte produse manufacturate (ce reprezintă 76% din exporturi-!!- și 65% din importuri), țara noastră obține un important excedent comercial.
Zona critică pentru schimburile externe este cea constituită din produsele chimice și produse conexe, al cărei deficit îl depășește pe cel total înregistrat. Peste jumătate din deficit trece și suma rezultată din comerțul exterior de combustibili și lubrifianți, ceea ce duce totalul pe zona de petrochimie la un neverosmil 167% din deficit.
În același timp, atenția ne este distrasă de mult mai vizibilele și omniprezentele pe rafturi produse alimentare, băuturi și tutun. Din schimburile cu acestea este geneerat doar ceva mai mult de un sfert din deficit, ce poate fi acoperit aproape integral din soldul pozitiv pe segmentul de materii prime și materiale (pozitiv ca sumă, pentru că în principiu ar fi mai utilă valorificarea lor în țară).
Una peste alta, ar fi imperios necesară o politică industrială care să favorizeze recuperarea decalajului creeat artificial în ultimele două decenii pentru petrochimie, după ce marile investiții din anii 70 au fost scoase de pe piață prin diverse manevre. Prin relansarea acestora, România ar putea beneficia de un comerț exterior echilibrat, care să nu pună presiune pe deficitul de cont curent și pe cursul de schimb.
