vineri

29 martie, 2024

27 septembrie, 2016

columbiaPreședintele Columbiei, Juan Manuel Santos, și liderul rebelilor marxiști cunoscut sub porecla „Timoșenko” au semnat luni un acord prin care s-a pus capăt unei jumătăți de secol de război, în care au murit un sfert de milion de oameni, transmite Reuters.

Ei au folosit stilouri confecționate din cartușe, pe care era inscripționat „Gloanțele ne-au scris trecutul, educația – viitorul”.

După patru ani de negocieri de pace în Cuba, șeful statului și Rodrigo Londono, zis și Timoleon Jimenez (de unde porecla Timoșenko), conducătorul Forțelor Armate Revoluționare din Columbia (FARC), și-au dat mâna pentru prima dată în țara lor, la Cartagena, în fața a sute de demnitari.


Printre aceștia s-au numărat secretarul general al ONU Ban Ki-moon, președintele cubanez Raul Castro, și secretarul de stat american John Kerry.

Ca urmare a acordului, mișcarea de gherilă FARC se va transforma în partid politic și va participa la bătălii electorale.

Istoria organizației a început cu o revoltă a țăranilor, a continuat cu traficul de cocaină și a avut, la apogeu, 20.000 de luptători. În prezent mai sunt 7.000, care vor preda armele către ONU în termen de 180 de zile.

Armele folosite de gruparea FARC vor fi topite pentru construirea a trei monumente de pace.


În urma conflictului dintre FARC și fortele guvernamentale columbiene, care a început în anul 1958, aproximativ 5 milioane de persoane au fost dislocate, 218.000 au decedat, cel puțin 79.000 au disparut, iar altele 30.000 au fost răpite.

Reintegrarea luptătorilor FARC în societate constituie un motiv de îngrijorare pentru columbieni, dar majoritatea sunt încrezători că avantajele vor fi mai mari decât problemele, observă Reuters.

Uniunea Europeană a șters luni FARC de pe lista organizațiilor teroriste, iar Kerry a anunțat că și Statele Unite vor revizui statutul grupării. SUA au promis și ajutoare de 390 de milioane de dolari anul viitor, în sprijinul procesului de pace din Columbia.

Columbienii sunt chemați la urne duminică, pentru a ratifica acordul de pace. Sondajele indică o largă majoritate favorabilă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: