sâmbătă

20 aprilie, 2024

27 aprilie, 2015

senat plen camereUPDATE 18.11: Plenul Senatului a adoptat luni proiectul de lege privind Codul Fiscal cu 90 de voturi ”pentru”, 36 voturi „împotrivă” și 4 abțineri.
***

Majoritatea parlamentară a decis să elimine o parte din facilitățile introduse de guvern în proiectul de Cod Fiscal, cel mai important amendament fiind cel prin care se renunță la măsura reducerii accizelor la combustibil.

Pe de altă parte, premierul Victor Ponta a anunțat luni că va susține în Parlament o nouă reducere:  TVA pentru apa de consum casnic să scadă la 9%, impactul fiind de 100 milioane euro.


Proiectul urmează să fie dezbătut și adoptat luni în plenul Senatului, pe baza raportului elaborat de Comisia de buget-finanțe, odată cu codul de Procedură Fiscală. Camera Deputaților este cameră decizională.

Deși guvernul stabilise inițial eliminarea impozitului pe dividende, Comisia de buget-finanțe a Senatului a revenit asupra măsurii, adoptând un amendament care prevede reintroducerea acestuia, la cota de 5% :

”Impozitul pe dividende se stabilește prin aplicarea cotei de impozit de 5% asupra dividendului brut plătit unei persoane juridice române. Impozitul pe dividende se declară și se plătește la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plătește dividendul”.

Comisia argumentează decizia prin nevoia de ”reducere a deficitului bugetar conform cerințelor din raportul organismelor internaționale”.


În privința reținerii impozitului din veniturile din investiții, comisia a stabilit că ”veniturile sub formă de dividende, inclusiv câștigul obținut  ca urmare a deținerii de titluri de participare la organismele de plasament colectiv, se impun cu o cotă de 5% din suma acestora, impozitul fiind final”.

O altă decizie importantă a comisiei, care urmează să fie validată în plenul Senatului, este cea de a renunța la măsura de reducere a accizelor la motorină și benzină.

”Pentru eliminarea impactului bugetar negativ pe care măsura de scădere a nivelului accizelor pentru benzină și motorină l-ar fi generat, se renunță la acestea și se păstrează nivelul actual al accizelor”, se arată în raportul Comisiei de buget-finanțe.

Președintele comisiei, senatorul PSD Viorel Arcaș, a precizat pentru cursdeguvernare.ro că doar cele două măsuri vor aduce la bugetul de stat 4 miliarde de lei (3 miliarde doar prin menținerea nivelului accizelor). El a precizat că modificările au fost făcute de comun acord cu noul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, care a participat la ședințele comisiei.

Senatorii din comisie au reformulat și prevederile referitoare la cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor, astfel încât raportul prevede 5% pentru microîntreprinderile care nu au salariați (față de proiectul inițial care prevedea o cotă de 3% + 1530 lei trimestrial).

Comisia a mai introdus în categoria scutirilor de impozit pe profit, scutiri pentru profitul investit în calculatoare, echipamente periferice și programe informatice, invocând faptul că astfel sunt încurajate IMM-urile și se previne o eventuală stagnare a pieței naționale de tehnologie în business.

Senatorii au mai eliminat din textul inițial al guvernului prevederea potrivit căreia nu sunt considerate deductibile cheltuielile reprezentând contribuții de asigurări de sănătate, ”având în vedere că există obligația legală de a plăti contribuția de asigurări sociale de sănătate” și ”pentru a asigura un tratament egal cu salariații în cazul cărora contribuția de asigurări sociale de sănătate se deduce din baza de impozitare pe venituri din salarii”.

Un alt amendament vizează posibilitatea ca pensionarii plătitori de impozit pe venit să direcționeze cei 2% din impozit către organizațiile nonguvernamentale.

În schimb, comisia a menținut prevederile referitoare la reducerea TVA de la 24 la 20% pentru toate produsele și serviciile, de la 1 ianuarie 2016 (exceptând produsele alimentare și băuturile non-alcoolice, pentru care taxa va fi de 9% din iunie 2015), dar și pe cea potrivit căreia, începând din ianuarie 2019, cota unică va fi de 14%, cu excepția veniturilor pe dividende (în cazul cărora este păstrată în continuare la 5%).

Întrebat în legătură cu modificările la Codul Fiscal, ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, declara duminică, la PRO TV, că ”așa cum a fost discuția și cu partenerii internaționali, ținta noastră de deficit de anul viitor trebuie respectat”.

”Tot ce rămâne în Codul Fiscal va trebui să se regăsească în acest spațiu. Putem lăsa din măsurile de compensare și găsi alternative – tăieri de cheltuieli inutile. Introducerea cotei de TVA la 9% de la 1 iunie va avea consecințe, multe din ele nu au putut fi comensurate la momentul la care am luat aceasta decizie, de pilda o creștere suplimentară a PIB de 0,6% pe acest interval. Efectele vor fi extrem de bune. Și în zona de turism, pachetul de 9% la all-inclusive ar fi putut crea probleme acelor hoteluri care nu ofereau acest pachet. Cu aceasta schimbare s-a uniformizat acest lucru și administrarea e mai usoara. Mai e și varianta de a amâna o parte din măsurile de relaxare. E un calcul care se face astăzi, plecând de la TVA de 20% care ramâne sigur. Țin să fie eliminată și taxa pe stâlp, pentru ca mai mult încurcă, și pe noi ca buget, și piața. Aceste două masuri sigur vor rămâne”, a declarat Teodorovici.

Partidele livrează în continuare reduceri de taxe

Guvernul va susţine, în Parlament, la ordonanţa de urgenţă privind reducerea TVA la alimente, un amendament pentru reducerea la 9% şi a taxei pe valoarea adăugată la apa destinată consumului casnic, a anunţat luni premierul Victor Ponta, după şedinţa Biroului Permanent al PSD.

Ordonanţa prevede că, începând de la 1 iunie, TVA la produsele alimentare şi băuturile non-alcoolice va scădea de la 24% la 9%, inclusiv pentru restaurante și servicii.

Premierul a susținut că impactul bugetar este estimat la sub 100 milioane euro anual.

Decizia a fost anunțată după ce săptămâna trecută, ministrul Culturii Ionuț Vulpescu a precizat că va depune un amendament la Codul Fiscal de reducere a TVA la carte de la 9% la 5%, începând cu 1 ianuarie 2016.

Potrivit ministrului Culturii, amendamentul, susținut de premier, va fi însă introdus la Camera Deputaților, în condițiile în care Senatul este prima cameră sesizată cu proiectul de lege privind Codul Fiscal.

Opoziția vrea reduceri pentru copii

În replică la propunerile Guvernului PSD, liberalii propun reducerea TVA la 5% pentru toate produsele pentru îngrijirea și creșterea copilului, de la haine până la lapte și scutece.

”Cer Guvernului Ponta să încurajeze creşterea natalităţii şi să susţină familia prin reducerea cotei de TVA la 5% la toate produsele pentru creşterea şi îngrijirea copiilor. Ar fi o extraordinară mână de ajutor întinsă actualilor şi viitorilor părinţi din România. (…) Puse cap la cap, aceste cheltuieli sunt foarte mari, consumul de astfel de produse este mare şi reprezintă o problemă reală pentru fiecare familie”, a declarat deputatul Cristina Pocora.

Potrivit Cristinei Pocora, ”tot mai multe cupluri din România amână conceperea unui copil tocmai din cauza lipsei banilor” iar rezultatul este o drastică scădere demografică, adâncită de la an la an”.

”Dacă în 1990 în România se năşteau peste 315.000 de copii, anul trecut cifra a coborât sub 200.000, aproape la jumătate”, mai arată Pocora, în mesaj, precizând că se impun măsuri reale pentru susţinerea familiei.

Descărcați aici raport comisie cod fiscal

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. Ca si alte reglementari Codul fiscal emis constituie cel mai feroce instrument al DEMAGOGIEI clasei politici din Romania.
    In Ro,,Democratia este un sistem de exploatare a averilor statului mintind multimile naive prin gadilarea instinctelor primare. Pentru a curma coruptia universala ar trebui o elita de conducatori care sa se sacriifice in interesul permanent al natiunii. Dar unde sa gasesti asemenea sfinti printre
    oamenii politici narozi?”
    ,, Politica este indeletnicirea scarboasa prin care tipi fara nicio profesie ori avortoni ai profesiei lor, se catara acolo unde se deschid robinetele societatii. Posturi bine platite, de unde se pot invarti afaceri de miliarde, consilii de administratie, conecsiuni si reprezentante. Ai tupeu, ai proptele, ajungi si din lichea ce ai fost sau esti, devii omul ce imparte dreptatea, care arbitrezi morala, care reclama sacrificiul suprem.”
    In ultimii 25 de ani sistemul politic din Romania nu a dovedit ca detine macar un plan (ce sa mai discutam de strategii) pentru redresare nationala, indiferent de ideologia de dreapta sau de stinga care oricum există numai la nivel declarativ deoarece în realitate aceasta lipseşte cu desăvârşire. Sistemul politic este total nepotrivit în raport cu, perioada de tranzitie (catre o directie necunoscuta inca)??? sau de modernizare a Romaniei, cu ideile sau cu obiceiurile europene capitaliste.

  2. sigur ca da!?
    La pensii cat mai mari,facilitati si chiul asta-i parlamentul!
    Facilitati pentru”plebe” nu se potriveste.

    Talhari!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

2 răspunsuri

  1. Ca si alte reglementari Codul fiscal emis constituie cel mai feroce instrument al DEMAGOGIEI clasei politici din Romania.
    In Ro,,Democratia este un sistem de exploatare a averilor statului mintind multimile naive prin gadilarea instinctelor primare. Pentru a curma coruptia universala ar trebui o elita de conducatori care sa se sacriifice in interesul permanent al natiunii. Dar unde sa gasesti asemenea sfinti printre
    oamenii politici narozi?”
    ,, Politica este indeletnicirea scarboasa prin care tipi fara nicio profesie ori avortoni ai profesiei lor, se catara acolo unde se deschid robinetele societatii. Posturi bine platite, de unde se pot invarti afaceri de miliarde, consilii de administratie, conecsiuni si reprezentante. Ai tupeu, ai proptele, ajungi si din lichea ce ai fost sau esti, devii omul ce imparte dreptatea, care arbitrezi morala, care reclama sacrificiul suprem.”
    In ultimii 25 de ani sistemul politic din Romania nu a dovedit ca detine macar un plan (ce sa mai discutam de strategii) pentru redresare nationala, indiferent de ideologia de dreapta sau de stinga care oricum există numai la nivel declarativ deoarece în realitate aceasta lipseşte cu desăvârşire. Sistemul politic este total nepotrivit în raport cu, perioada de tranzitie (catre o directie necunoscuta inca)??? sau de modernizare a Romaniei, cu ideile sau cu obiceiurile europene capitaliste.

  2. sigur ca da!?
    La pensii cat mai mari,facilitati si chiul asta-i parlamentul!
    Facilitati pentru”plebe” nu se potriveste.

    Talhari!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: