joi

28 martie, 2024

22 ianuarie, 2016

cutie_05760900Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) a transmis vineri un comunicat prin intermediul căruia solicită luarea de urgență a unor măsuri pentru prevenirea blocajului complet al gestionării deșeurilor de ambalaje, cu atât mai mult cu cât consultările cu autoritățile au avut loc foarte târziu, deși au fost solicitate încă din luna septembrie 2015.

Potrivit Coalițiai, legislația în vigoare prevede un mecanism de transfer al responsabilității privind reciclarea ambalajelor de la producători către operatori avizați de Ministerul Mediului, dar într-o eventuală neîndeplinire a obiectivelor de reciclare si valorificare pe un an, producătorii sunt singurii care trebuie să plătească, până la 25 ianuarie a.c., o contribuție de 2 lei pentru fiecare kilogram de deșeu de ambalaj nereciclat conform obiectivelor impuse de lege.

Astfel, transmite CDR, producătorii sunt nevoiți să suporte costuri foarte mari rezultate ca urmare a unor posibile activități neregulamentare în avalul circuitului de reciclare, asupra cărora justiția urmează să se pronunțe. Asta deși aceștia au încheiat de bună-credință contractele pentru transferul responsabilității conform prevederilor legale în vigoare.


Starea actuală a sistemului de gestionare a deșeurilor de ambalaje are un impact negativ imediat asupra economiei țării, asupra pieţei libere, precum și asupra obiectivelor de valorificare și reciclare, asumate de România în calitate de stat membru al UE. În contextul economic de astăzi, aproximativ 5.000 de companii din domenii precum industria alimentara și serviciile conexe, agricultură, bunuri de larg consum, comerț, construcții, farmaceutic, energie etc se află, dintr-o dată, în situația de a plăti o contribuție împovărătoare și imprevizibilă care va duce la creșterea inflației. Costurile pe care le poate genera blocarea sistemului se ridică la peste 700.000 euro pe zi pentru industrie.

De aceea, CDR solicită promovarea următoarelor măsuri:

  • amânarea termenului de declarare și de plată a contribuției la Fondul pentru mediu, din 25 ianuarie 2016, printr-o ordonanță de urgență, pe un termen de cel puțin 3 luni
  • promovarea unei amnistii cu privire la contribuțiile impuse producătorilor, în condițiile în care aceștia au respectat cadrul legal și s-au achitat cu bună credință de obligațiile contractuale care le reveneau ca parte a unui sistem girat de autorități
  • analizarea tuturor cauzelor care au contribuit la generarea situației actuale în domeniul gestiunii deșeurilor, pornind de la semnalele transmise constant de mediul de afaceri în ultimii ani, și modificarea în consecință a cadrului legal actual privind gestionarea deșeurilor de ambalaje
  • modificarea nivelului contribuției de 2 lei/kg pe baza unei fundamentări economice clare, obiective și juste
  • prezentarea argumentelor socio-economice care au stat la baza stabilirii nivelului contribuției la Fondul pentru mediu

Dorim să subliniem, precizează comunicatul Coaliției, că această contribuție nu rezolvă problema deșeurilor de ambalaje și nu adresează problema responsabilizării tuturor actorilor implicați în circuitul deșeurilor de ambalaje, inclusiv autorități publice locale, consumatori, colectori, reciclatori și valorificatori. Totodată, nu va duce la posibilitatea României de a-și atinge obiectivele naționale de reciclare și valorificare, ceea ce va genera inițierea procedurilor de infringement. Nici păstrarea termenului de plată din 25 ianuarie nu asigură, in niciun fel, îndeplinirea țintelor naționale de reciclare și valorificare.

CDR își exprimă încă odată disponibilitatea de a contribui la revizuirea sistemului și a procedurilor actuale de transfer de responsabilitate și de a sprijini angajamentul autorităților române de a respecta obiectivele de reciclare și valorificare la nivel național.


Coaliția pentru Dezvoltarea României este o iniţiativă privată, apolitică, construită ca un acord de colaborare prin participarea colectivă a membrilor săi. Membrii Coaliției contribuie voluntar cu resursele și expertiza necesară formulării unor opinii comune cu privire la politici publice cu impact asupra mediului de afaceri. Scopul Coaliţiei este de a oferi o bază coerentă pentru consultare cu Guvernul și alte instituţii publice pe teme care au impact asupra climatului economic și de afaceri din România.

Coordonarea Coaliţiei este asigurată de un Consiliu Director format din Președinţii și Vice-președinții Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Camerei Americane de Comerț în România, (AmCham), Consiliul Investitorilor Străini (FIC) și Romanian Business Leaders (RBL).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: