miercuri

27 martie, 2024

18 februarie, 2019

„Agricultura. Concepte și Instrumente operaționale”, cel de-al patrulea volum din Seria Caiete Documentare realizată din inițiativa Club România, va fi lansat joi, 21 februarie, în cadrul unui eveniment ce va avea loc la Biblioteca Centrală Universitară.

Proiectul editorial, publicat de Editura Club România, în coordonarea lui Marius Stoian și Mihai Aniței, reunește peste 115 autori dintre cei mai reprezentativi profesioniști români din zona administrației publice, mediului academic și universitar, dar și din cadrul comunității de business și antreprenoriat sau societate civilă, care expun viziuni și proiecte sustenabile în vederea consolidării contribuției românești la reformarea noii Politici Agricole Comune, în lumina noilor provocări și angajamente europene, precum schimbările climatice, imperativul dezvoltării durabile sau migrația forței de muncă, arată un comunicat al Club România.

„Agricultura. Concepte şi instrumente operaționale oferă cadrul și datele înţelegerii importanţei viziunii în crearea plus valorii: poate că nicăieri nu se vede mai bine din cifre creșterea agriculturii românești ca urmare a Politicii Agricole Comune (PAC). Mecanismul de atragere a fondurilor funcţionează bine pe ambii piloni. Se obţin recorduri la nivel de producţie cerealieră, la export. S-a investit mult, nu numai în producție, s-a investit în infrastructură agricolă, în dezvoltări conexe. Sunt desigur și multe de completat/ajustat/reformat, dar există certitudinea măsurabilă a direcţiei corecte și a progresului.


La data apariţiei CD 4 Agricultura ne aflăm în plin exerciţiu românesc de leadership european. În acest volum pot fi găsite, ilustrate cu acurateţe profesională, ideile și propunerile cu care România ar putea adăuga avantaje în viitoarea PAC ce se află în stadiu germinativ. Idei provenite din zona universitară și academică, dinspre agribussines, asociaţii profesionale, structuri europene, oameni implicaţi în fenomen. Cuvintele-cheie ale reușitei: profesionalism, la un capăt și voinţă politică, la celălalt capăt”, este citat în comunicat Marius Stoian, unul dintre coordonatorii volumului.

Volumul este structurat în concepte și instrumente operaționale care descriu cadrul internațional în care se manifestă cele mai noi tendințe și evoluții din agricultură, parcurg viziunea europeană cu un istoric al reformelor politicii agricole comune și analize asupra noii propuneri PAC și se focusează pe România abordând două direcții: implementarea PAC, cu date și cifre cheie privind rezultatele la zi ale agriculturii românești și contextul național pe care îl ilustrează printr-o serie de analize și soluții la problemele structurale ale agriculturii românești, prezentând conceptele agriculturii moderne, dar și instrumente operaționale cu care acestea pot fi implementate-finanțare, educație, cercetare-dezvoltare, etc.

Un capitol consistent este dedicat transformării digitale a agriculturii, ca motor pentru modernizarea sectorului agricol românesc și creșterea randamentului activității agricole.

„Agricultura va fi domeniul cu cea mai mare digitalizare în viitorii ani; inteligența artificială în agricultură va fi masivă și de neoprit. Capabilitatea dronelor se extinde în mod constant, aparatele fiind dotate cu camere foto-video de înaltă definiție, senzori de termoviziune, filmare în infraroșu, sisteme de cartografiere și zonare a parcelelor, iar simultan volumul de date crește rapid. Pe termen lung, „fermele conectate” se vor dovedi extrem de valoroase pentru toată populația planetei având în vedere necesitatea de maximizare a producției agricole. Agricultura inteligentă ține cont de evaluarea solului și aspectelor de mediu din toate punctele de vedere și aplică soluții tehnologice pentru fertilizări de performanță, măsuri de protecție a plantelor și extragerea elementelor nutritive într-un mod cât mai eficient!


În domeniul agriculturii inteligente, introducerea elementelor de tehnologie în managementul fermelor, cum ar fi urmărirea și monitorizarea întregului proces de producție de la înființarea culturii, procesare, transport, la vânzare, duce la randamente și calități incredibile în climate volatile cu provocări din ce în ce mai diverse.

Ca țară cu mare potențial agricol, România ar putea să devină una din piețele de top pentru fructificarea tehnologiei IoT în scopuri de creștere și eficientizare a producției agricole. Vor ști oare fermierii să profite de pe urma unei asemenea oportunități? ”, lansează provocarea Mihai Aniței.

Editura Club România a inițiat la începutul anului 2018 un amplu proiect editorial colaborativ-Seria Caiete Documentare-dedicată unor domenii strategice ale economiei românești. Până în prezent au fost publicate 4 volume: Energia, Transporturi și Infrastructură, România Digitală și Agricultura. Mai mult de 300 de contributori și facilitatori au fost angrenați în acest proiect.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: