joi

25 aprilie, 2024

19 octombrie, 2017

Aproximativ 5.000 de angajați din sistemul de sănătate, membri ai Federației Sanitas, au protestat joi, în București, nemulțumiți de legea salarizării și transferul contribuțiilor sociale, care ar putea duce anul viitor la diminuarea veniturilor acestor angajați.

Protestatarii au venit cu pancarte pe care scrie: „Respect si demnitate pentru sănătate”, ”Dreptate pentru sănătate”. De asemenea, recuzita lor conţine şi steaguri cu sigla Sanitas, baloane, şepci şi vuvuzele.

Principalele solicitări ale Federaţiei:

  • eliminarea plafonului de 30% pentru sporurile specifice sistemului sanitar şi de asistenţă socială
  • aplicarea integrală a creşterilor salariale pentru TOŢI angajaţii din sănătate şi asistenţă socială, începând cu 1 martie 2018
  • renunţarea la creşterea normei de bază (gărzi suplimentare obligatorii) pentru medici
  • renunţarea la transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, deoarece acesta va anula creşterea salarială de 25% prevăzută de lege
  • acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă întregului personal din sănătate şi asistenţă socială, inclusiv personalului TESA
  • acordarea tichetelor de masă pe tot parcursul anului 2018
  • negocierea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector de activitate.

O delegația a sindicaliștilor a discutat cu premierul Mihai Tudose și minsitrul Sănătății, Florian Bodog.

La ieșire, liderul Sanitas, Leonard Bărăscu, a declarat că negocierile vor continua:

„Problema noastră era că după aplicarea regulamentului de sporuri, oamenii pierdeau indiferent cum se aplica legea. Ei invocau secretare şi alte persoane care au mulţi bani la sporuri.

Ministrul va trimite în ţară un control, ca să vadă cum stau lucrurile. Acest control va scoate în evidenţă locurile unde sunt banii prost împărţiţi.


După părerea mea, nu sunt prost împărţiţi ci aşa a fost legea. Ori dăm la toţi 10%, 20 sau 30, ori reglăm în locurile unde au pierdut. Sunt medici care fac gărzi, nu poţi să le dai la fel sau mai puţin precum celui care nu face gardă.

Banii din lege sunt legaţi de sporurile pe care ei nu le-au luat în seamă. În mare, discuţia a fost ok, atât timp cât ne-au lăsat pe noi să găsim soluţiile. Nu vom renunţa la proteste. Joi facem Consiliu Naţional şi (..) dacă vedem că nu ne-am înţeles cu ei, că nu câştigam nimic şi că a fost o minciună, atunci grevă”, a spus Leonard Băărscu, citat de Mediafax.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: