Pentru ca demersul inițiat de către guvern de îmbunătățire a legislației în materia insolvenței să fie unul eficient, Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR) a prezentat joi o serie de observații, astfel încât, dacă acestea ar fi avute în vedere la elaborarea actului normativ, să producă un impact pozitiv asupra legislației relevante în materie.
Comunicatul organizației conține și aprecierea că o serie de modificări propuse prin actul normativ au ca scop creșterea încasărilor la bugetul de stat și eficientizarea mecanismelor de recuperare a creanțelor. Pentru eficientizarea procedurilor și a încasărilor bugetare, UNPIR propune însă câteva modificări:
I. Apreciem faptul că s-ar impune păstrarea actualei forme a definiției „valorii prag”.
Prin impunerea unui prag pentru depunerea cererii de intrare în insolvență (creanțe bugetare de maxim 50% din valoarea totală a creanțelor) se perpetuează starea de dificultate a societăților în cauză, iar debitorii nu vor mai fi obligați să depună o cerere de deschidere a procedurii, perpetuând starea de insolvență care va atrage, implicit, și insolvența altor furnizori, clienți.
În plus, păstrarea acestor debitori în afara insolvenței nu va determina îmbunătățirea situației acestora, ci, din contră, dificultățile cu care se vor confrunta vor crește, diminuând șansele de recuperare a creanțelor creditorilor.
Promovarea acestei modificări a definiției valorii prag va determina implicit dezincriminarea parțială a infracțiunii de bancrută reglementată de art. 240 Cod Penal.
II. Modificarea articolului 45 alin. (1) lit. d) în sensul desemnării practicianului în insolvență de către instanța de judecată nu este eficientă, nu va duce la accelerarea procedurii și nu va crește încasările bugetare. Ea instituie decăderi din drept, decăderi provizorii, fără justificare.
În cele mai multe cazuri, practicianul în insolvență desemnat de către instanța de judecată la cererea creditorilor este confirmat în cadrul Adunărilor de creditori, lucru ce asigură continuitatea procedurii, deoarece același practician în insolvență administrează procedura pe toata durata derulării acesteia.
Propunerea instituie o decădere din dreptul de a numi practicianul provizoriu, atât de către debitor, cât și de către creditori și, în schimb, statuează o procedură aleatorie de numire de către judecătorul sindic.
Scopul principal al procedurii insolvenței este acela de a acoperi într-o proporție cât mai mare și într-un termen cât mai scurt datoriile debitorului.
În acest context, efectele tuturor actelor de procedură întocmite de către administratorul judiciar provizoriu/definitiv, se repercutează în mod direct asupra patrimoniului creditorilor.
Pe cale de consecință, considerăm că alegerea practicianului în insolvență provizoriu trebuie să fie un atribut cel puțin al creditorului și nu al judecătorului-sindic, atunci când creditorul își exprimă opțiunea în acest sens.
III. Introducerea unei sancțiuni precum cea prevăzută la art. 75 alin. (31) de 30 % – 50 % din cuantumul cererii de plată este disproporționată.
Apreciem faptul că introducerea unei sancțiuni a practicianului în insolvență, pentru neîndeplinirea obligațiilor de verificare a cererilor de plată, este justificată pentru a asigura celeritatea soluționării acestor cereri. Această sancțiune, însă, ar trebui să fie în sumă fixă și aplicată doar dacă acesta, cu rea-credință, nu soluționează cererile de plată în termenul prevăzut de lege. Aceasta este si soluția aleasă de Codul de procedura civila. Mai mult decât atât, în multe cazuri cererile de plată formulate nu sunt însoțite de toate documentele justificative sau implică relații comerciale complexe ce presupun o analiză mai lungă decât termenul stabilit de lege, impunându-se sancționarea practicianului în insolvență doar în cazurile în care cu rea credință nu își îndeplinește obligațiile legale. Propunem modificarea acestui text după cum urmează:
„(31) În cazul nesoluționării cu rea-credință a cererii de plată în termenul prevăzut la alin. (3), judecătorul sindic, la cererea creditorului în cauză, sancționează administratorul judiciar cu amendă cuprinsă între 3.000 lei și 5.000 lei. ”
IV. Propunem ca modificarea făcută la art. 28 alin. (5) din OUG nr. 86/2006 să fie completată cu unele nuanțări, după cum urmează:
”(5) În termen de 90 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, practicianul în insolvență care se regăsește în situația de incompatibilitate prevăzută la alin.(4) este obligat să opteze pentru exercitarea unei singure calități dintre cele deținute, notificând în acest sens judecătorul-sindic.”
(51) Nu se consideră stare de incompatibilitate următoarele situații:
a) creanța care determină starea de incompatibilitate are caracter nelitigios;
b) creanța care determină starea de incompatibilitate nu reprezintă mai mult din 20% din valoarea masei credale;
c) calitatea de administrator judiciar sau lichidator judiciar este îndeplinită de o SPRL, respectiv de o filială a acesteia sau două filiale diferite;
d) procedurile de insolvență ale grupului de societăți.”
Apreciem faptul că textul care reglementează starea de incompatibilitate a practicianului în insolvență, care deține simultan calitatea de administrator/lichidator judiciar la un debitor dar și la un creditor al acestuia, trebuie nuanțat. Textul nu trebuie să excludă de plano posibilitatea ca același practician în insolvență să dețină simultan cele două calități. Susținem acest lucru deoarece adesea practicienii în insolvență cu experiență în gestionarea proiectelor mari de insolvență au în portofoliu debitori care pot deține creanțe nesemnificative și necontencioase în cadrul unor proceduri de insolvență complexe. Această situație va determina imposibilitatea ca aceștia să fie desemnați în procedură, cu riscul ca proiecte complexe de insolvență să fie gestionate de societăți fără experiență semnificativă.
V. Propuneri care pot să eficientizeze procedura și încasările bugetare.
Lichidizarea bunurilor și consemnarea sumelor în vederea distribuirii duce la reducerea cheltuielilor de procedură și crearea premiselor distribuirii sumelor, chiar către creditorul bugetar.
Propunem modificarea art. 91 alin. (1) pentru soluționarea acestor blocaje după cum urmează:
Art. 91 – (1) Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, în exercițiul atribuțiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri sau drepturi de retenție, sechestre, de orice fel.
Fac excepție de la acest regim măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale şi/sau extinse, bunurile pentru care există interdicția deținerii și nu pot face parte din circuitul civil conform legii penale. Sumele obținute cu respectarea ordinii de distribuire prevăzute de prezenta lege, vor fi puse la dispoziția organelor de urmărire penală sau instanței de judecată penală, după plata onorariilor și a cheltuielilor de procedură
Propunem adăugarea alineatului (5) pentru soluționarea problemelor de mediu, și deblocării cazului existent la Curtea de Justiție a UE, amendarea art. 156 prin adăugarea alin. 5, care să aibă următoarea formulare:
Art.156 alin. (5) În situația în care valoarea obligațiilor de mediu aferente unui bun din averea debitoarei depășește valoarea de evaluare a acestuia și nu există lichidități suficiente în vederea acoperirii acestor costuri, bunul va trece în proprietatea unității administrativ teritoriale în raza căruia este localizat, pe baza hotărârii judecătorului sindic la cererea administratorului judiciar/lichidatorului.
Soluția este în acord cu soluțiile similare din alte legislații și cu prevederile Codului Civil cu privire la succesiunile vacante (art. 553 Cod Civil). Se rezolvă situația achitării obligațiilor de mediu, unitățile administrativ teritoriale având acces la fonduri europene pentru aceasta. Dacă bunurile rămân în proprietatea falitului și nu se îndeplinesc obligațiile de mediu, există riscul unor catastrofe de mediu.
