joi

25 aprilie, 2024

15 ianuarie, 2019

China a cerut unora dintre companiile sale de stat să evite deplasările în Statele Unite şi ţări aliate ale acestora şi să ia măsuri suplimentare de protejare a dispozitivelor mobile, în cazul călătoriilor, potrivit Bloomberg.

Comisia pentru Supravegherea şi Administrarea Activelor de Stat, care supraveghează aproximativ 100 de companii de stat, a recomandat ca în cazul călătoriilor în străinătate angajaţii acestora să aibă la ei doar laptop-uri ”sigure”, destinate deplasărilor externe, potrivit unor persoane apropiate situaţiei.

Avertismentul se referă şi la călătoriile în ţări care fac parte din pactul de securitate ”Five Eyes”, respectiv Marea Britanie, Canada, Australia şi Noua Zeelandă.


Pe de altă parte, Ministerul de Externe al Chinei a cerut marţi Canadei să îl elibereze imediat pe directorul financiar al Huawei, Meng Wanzhou, afirmând că acest caz reprezintă un abuz al procedurilor legale.

Meng Wanzhou a fost reţinută la sfârşitul anului trecut în Canada, la solicitarea Statelor Unite, pentru a fi extrădată şi judecată pentru încălcarea sancţiunilor americane împotriva Iranului.

Purtătorul de cuvânt al ministerului, Hua Chunying, a făcut acest comentariu la un briefing zilnic de presă, la Beijing.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: