vineri

19 aprilie, 2024

17 decembrie, 2013

CFR Călători estimează că va înregistra în acest an pierderi de 395 milioane lei, de 2,5 ori mai reduse faţă de cele 992 milioane lei înregistrate în 2012, iar bugetul propus de Consiliul de Administraţie pentru 2014 nu prevede pierderi.

„În anul 2012, CFR Călători a înregistrat o pierdere în sumă de 992 milioane lei. Pentru anul 2013, CFR Călători are aprobat un buget de venituri şi cheltuieli cu o pierdere de 400 milioane lei. Estimăm realizarea unei execuţii bugetare pentru 2013 cu o reducere a pierderii până la 395 milioane lei. Pentru anul 2014, Consiliul de Administraţie a elaborat şi propus un buget echilibrat, fără pierderi, conform prevederilor din Planul de Administrare şi Planul de Management”, au răspuns reprezentanţii companiei pentru MEDIAFAX.

CFR Călători a încheiat 2012 cu afaceri de 1,66 miliarde lei, venituri de 1,99 miliarde lei, cheltuieli de 2,98 miliarde lei şi o pierdere de 992,2 milioane lei, potrivit datelor raportate la Ministerul Finanţelor.


„Din punct de vedere al relaţiilor de transport unde se înregistrează nivele ridicate de solicitare se pot menţiona cele care leagă Bucureştiul de Timişoara, Arad, Cluj, Suceava, Iaşi, Galaţi şi Constanţa, rutele sezoniere către destinaţiile turistice importante, dar şi relaţiile pe care circulă trenuri de navetă în jurul marilor oraşe sau platforme industriale generatoare de fluxuri de călători”, arată compania.

La finele lunii septembrie, datoriile comerciale ale companiei se ridicau la 1,27 miliarde lei, din care 80% reprezentau datorii către CFR SA, iar creanţele totalizau 209 milioane lei.

Investiţiile companiei, din surse proprii, au totalizat 32 milioane lei în primele 9 luni, comparativ cu 15 milioane lei în intervalul similar al anului trecut. Reprezentanţii CFR Călători precizează că în 2012 şi 2013 nu a beneficiat de investiţii de la bugetul de stat.

Capitalul social al companiei a fost majorat recent cu 400 milioane lei, suma fiind utilizată pentru plata tarifului de utilizare a infrastructurii către CFR SA.


CFR Călători a încheiat anul trecut cu 14.028 salariaţi, iar numărul acestora va coborî la 13.880 la finele lui 2013.

„Reducerea de personal a avut loc în mod natural, fără disponibilizări colective, prin măsuri specifice de recalificare şi reorientare profesională a angajaţilor”, precizează compania.

Ultima majorare a tarifelor din transportul feroviar public de călători datează din septembrie 2013.

„Preţurile biletelor au crescut diferenţiat, cu până la 10% (cu o medie de 7%), măsura, prevăzută în Acordul Guvernului României cu Fondul Monetar Internaţional, fiind impusă de evolutia inflaţiei şi majorarea din ultimii doi ani (ultima majorare a fost în august 2011) a unor costuri ale CFR Călători cu combustibili, energie electrică, piese, diferite materiale cu pondere mare în activitatea de transport feroviar. „, potrivit reprezentanţilor companiei.

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat recent că a respins propunerea FMI de intrare în insolvenţă a unor companii cu datorii, precum CFR Marfă şi CFR Călători, că aşteaptă bani de la buget, dar şi măsuri de rentabilizare de la manageri, în caz contrar restructurarea urmând să fie „de sus în jos”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: