marți

16 aprilie, 2024

24 octombrie, 2016

analizaIndicatorul de încredere macroeconomică realizat de CFA România a ajuns la valoarea de 53,3 puncte, în septembrie, în scădere cu 11,5 puncte față de luna anterioară.

Potrivt unui comunicat al asociației emis luni, reducerea indicatorului se datorează în special din cauza componentei sale de anticipații.

”Indicatorul condițiilor curente a fost de 67,0, valoare în scădere cu 3,8 puncte, iar indicatorul anticipațiilor s-a redus cu 15,3 puncte până la valoarea de 46,4 puncte. În ceea ce priveste cursul de schimb EUR/RON, valorile mediane ale anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni au consemnat un curs anticipat de 4.5000 (în creștere cu 100 pips), iar pentru orizontul de 12 luni de 4.5000 (valoare similară cu cea înregistrată în exercițiul anterior)”, se arată în comunicat.


cfaPotrivit acestuia, rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (octombrie 2017/octombrie 2016) a înregistrat o valoare mediană de 1,20%, în scădere cu 0,30% față de exercițiul anterior.

cursIndicatorul CFA Romania de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către CFA România în luna mai 201, prin acesta dorindu-se cuantificarea anticipațiilor analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Indicatorul ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească) și este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condițiile curente — referitoare la mediul de afaceri și piața muncii — și anticipațiile, pentru un orizont de timp de un an, pentru: mediul de afaceri, piața muncii, evoluția venitului personal la nivel de economie și evoluția averii personale la nivel de economie.

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul indicatorului de încredere macroeconomică, sondajul evaluează și anticipațiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflației, ratele de dobândă, cursul de schimb, indicele bursier BET, condițiile macroeconomice globale și prețul petrolului.

(Descărcați AICI datele Indexului CFA pen septembrie)


CFA Romania este asociația profeșionistilor în investiții din România, în mare parte deținători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA®), calificare administrată de CFA Institute (USA).

CFA Romania este una dintre cele 144 de societăți membre ale CFA Institute, asociația având misiunea de a promova interesele specialiștilor în investiții și de a menține standarde ridicate de integritate și excelență profesională/

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: