O arcadă uriașă de izolare, care ar putea acoperi catedrala Notre Dâme din Paris sau St.Paul din Londra, a fost trasă marți, la propriu, deasupra zonei reactorului nuclear care a explodat acum 30 de ani la Cernobîl, Ucraina.
Construcția fără precedent are 108 metri înălțime, 162 metri lungime și o deschidere de 257 de metri, potrivit datelor BERD, principalul donor și managerul financiar al proiectului.
Arcada, numită New Safe Confinement, a fost proiectată să izoleze complet reactorul pentru cel puțin 100 de ani și să reziste la cutremure, tornade și la alte posibile dezastre naturale.
Structura în formă de arc cântărește 36.000 tone și a fost mutată pe o distanță de 327 de metri deasupra reactorului, din zona în care a fost construită. Lucrările au început în 2010.
Arca New Safe Confinement (NSC) este construită pe un cadru de tubulatură din oțel, susținut de două grinzi de beton longitudinale. Structura este dotată cu un sistem de ventilație sofisticat care elimină riscul de coroziune.
Contractul pentru proiectare și construcție a fost atribuit consorțiului Novarka, condus de către companiile de construcții franceze Bouygues și Vinci.
Finanțarea proiectului s-a ridicat la peste două milioane de euro, bani donați de organizații din peste 40 de țări, dintre care BERD a fost cel mai mare donator, potrivit Reuters. BERD este administratorul Fondului Chernobyl Shelter Fund, prin care au fost făcute donațiile.
New Safe Confinement face parte dintr-un proiect mai vast, Shelter Implementation Plan, menit să redea vieții normale întreaga regiune contaminată.
Istorie
Reactorul cu numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl a fost zguduit, la 26 aprilie 1986, de două explozii. În timpul incendiului, care a mistuit reactorul timp de zece zile, au fost răspândite în atmosferă cantităţi uriaşe de substanţe radioactive, potrivit unui documentar al Agerpres.
Nu există date oficiale privind numărul total al victimelor acestui dezastru – se ştie însă că 125.000 de oameni au murit după ce au participat la decontaminarea zonei.
Accidentul s-a produs în timpul unui test de siguranţă, când o procedură greşită a determinat o creştere dramatică a nivelului energetic: învelişul de grafit al reactorului a luat foc, iar produsele fisiunii radioactive au fost aruncate în atmosferă printr-o explozie violentă, 31 de oameni murind pe loc.
Efectele pe termen lung ale celui mai grav accident nuclear din secolul XX au lovit mii de oameni şi continuă să facă victime. Belarus a fost ţara cea mai grav afectată de dezastrul de la Cernobîl, deoarece până la 70 la sută din precipitaţiile radioactive au căzut pe teritoriul său.
Nici România nu a scăpat de efectele catastrofei, măsurătorile efectuate la vremea respectivă înregistrând o creştere foarte mare a radiaţiilor, chiar de 10.000 de ori mai mari decât valorile normale înregistrate. Nu sunt statistici cu privire la românii care au avut de suferit ca urmare a accidentului nuclear, dar specialiştii sunt de părere că există o legătură între acesta şi creşterea cazurilor de cancer şi leucemie.
Centrala nucleară Cernobîl este situată la 18 km nord-est de oraşul Pripiat şi la 16 km de frontiera Ucrainei cu Belarus, respectiv la 110 km nord de capitala Kiev. În urmă cu 30 de ani, centrala lucra la capacitate maximă, adică cu toate cele patru reactoare, fiecare cu o capacitate de producţie de 1GW pe zi. Centrala acoperea la vremea respectivă 10% din necesarul de energie al fostei republici sovietice. Construcţia centralei a început în 1970, primul reactor fiind terminat în 1977. În 1986, alte două reactoare se aflau în faza de construcţie.
La 25 aprilie 1986, reactorul nr. 4 funcţiona la capacitate completă, iar operaţiunile se derulau absolut normal. Treptat, operatorii au început să reducă nivelul energiei, pregătindu-se pentru un test. În mod normal, procedurile de realizare a acestui test ar fi necesitat reducerea capacităţii reactorului la 30%, însă autorităţile din domeniul energetic nu au aprobat acest lucru, pentru că, se pare, exista un alt loc unde era necesar un consum de energie ridicat. Reactorul a rămas setat la 50% din capacitatea sa pentru o perioadă de alte nouă ore, timp în care computerele şi sistemele de siguranţă au fost închise.
La 26 aprilie, ora 12.28, echipa de la Cernobîl a primit aprobarea pentru a relua procedurile de reducere a capacităţii reactorului. Cel mai probabil este că, în acest moment, unul dintre operatori a comis o greşeală şi, în loc să menţină nivelul la 30%, uitând să reseteze un aparat, a determinat o scădere vertiginoasă a nivelului de producere a energiei, ajungând până la 1%. Din punct de vedere tehnic, acest nivel era mult prea scăzut pentru derularea testului. Operatorul a reuşit să aducă reactorul până la 7%, îndepărtând aproape toate tijele de control, cu excepţia a şase dintre ele. Această procedură a reprezentat o încălcare a regulamentului de operare, având în vedere că reactorul nu era construit pentru a opera la un nivel atât de scăzut, fiind instabil atunci când miezul său este plin cu apă.
Un operator, temându-se că, dacă reactorul se închide, testul va fi anulat, a blocat sistemul de închidere automată a reactorului în cazul unui nivel scăzut al apei sau în cazul pierderii ambelor turbine. A fost închisă şi turbina care mai rămăsese în funcţiune. Energia produsă în reactor a început să crească treptat ca nivel, din cauza reducerii fluxului de apă. Operatorii au iniţiat procedura de închidere manuală, ceea ce a determinat o creştere rapidă a nivelului de energie produsă, din cauza modului de proiectare a tijelor de control.
Reactorul a atins de 120 de ori capacitatea maximă. Fluidul de răcire – apa uşoară – nu a mai putut evacua această enormă cantitate de căldură şi s-a evaporat într-o fracţiune de secundă, producând explozia aburului, la 26 aprilie 1986, la ora locală 1:23:58. Învelişul de grafit al reactorului a luat foc, iar produsele fisiunii radioactive au fost aruncate în atmosferă. Scutul superior al clădirii, o construcţie care cântărea 1.000 de tone, a fost pulverizat.
În timpul incendiului, care nu a putut fi stins vreme de zece zile, au fost răspândite în atmosferă cantităţi uriaşe de substanţe radioactive, care au afectat trei sferturi din Europa şi multe regiuni de pe glob.
În perioada 27 aprilie-5 mai, peste 30 de elicoptere militare au zburat pe deasupra reactorului în flăcări. Acestea au aruncat 2.400 tone de plumb şi 1.800 tone de nisip, eforturile fiind inutile, ba chiar au agravat situaţia – sub aceste materiale căldura s-a înteţit. Temperatura din reactor a crescut la dublu, la fel ca şi cantitatea de radiaţii eliberată. Abia la 6 mai s-a reuşit aducerea sub control a focului şi a emisiilor radioactive, după ce miezul reactorului a fost răcit cu azot.
La 36 de ore de la producerea accidentului, cei 45.000 de locuitori ai localităţii Pripiat au fost evacuaţi cu autobuzele, iar oraşul a rămas nelocuit până în prezent. Până la data de 5 mai, toţi cei care trăiau pe o rază de 30 km în jurul reactorului avariat au fost nevoiţi să îşi abandoneze locuinţele. În decurs de 10 zile au fost evacuate 130.000 de persoane din 76 de localităţi aflate în această regiune. Teritoriul respectiv a fost declarat zonă de excludere şi era necesar un permis special pentru a putea pătrunde în acest perimetru.
Deşi iniţial autorităţile sovietice plănuiau decontaminarea zonei şi continuarea producţiei cu celelalte trei reactoare, la trei ani după producerea accidentului, guvernul sovietic a stopat construirea reactoarelor nr. 5 şi nr. 6 din complexul centralei nucleare Cernobîl. Singurul care a mai funcţionat a fost reactorul nr. 3, care a fost supus în repetate rânduri unor reparaţii de siguranţă.
După negocieri internaţionale de durată, Ucraina a acceptat să închidă, la 15 decembrie 2000, ultimul reactor funcţional de la Cernobîl, nr. 3, în schimbul unui ajutor internaţional de 2,3 miliarde de dolari. Reactorul nr. 2 fusese închis în 1991, în urma unui incendiu în compartimentul turbinelor, iar reactorul nr. 1, în 1996, în baza unui memorandum cu G7.
În urma multor tergiversări, în august 2010 au fost începute de către consorţiul francez Novarka lucrările la arcada metalică ce urmează să acopere sarcofagul de la reactorul care a explodat în urma cu 30 de ani la centrala nucleară Cernobîl. Potrivit AFP, construcţia, estimată în jurul valorii de 2,1 miliarde de euro, este finanţată de comunitatea internaţională.
Conform unui studiu publicat la New York, în aprilie 2010, aproape un milion de oameni din mai multe părţi ale globului au murit din cauza contaminării radioactive produse după accidentul de la centrala nucleară din Cernobîl, din 1986.
Cartea, editată de Academia de ştiinţe de la New York şi lansată cu ocazia împlinirii a 24 de ani de la catastrofă, are titlul „Chernobyl: Consequences of the Catastrophe for People and the Environment” (Cernobîl: Consecinţe ale catastrofei asupra oamenilor şi mediului), a fost scrisă de Aleksei Iablokov, de la Centrul pentru Politici de Mediu din Moscova şi respectiv Vasili Nesterenko şi Aleksei Nesterenko de la Institutul pentru protecţie împotriva radiaţiilor din Minsk (Belarus).
Până în anul 2005, între 112.000 şi 125.000 de persoane din cele 830.000 care au participat la operaţiunile de decontaminare şi sigilare a reactorului nuclear de la Cernobâl şi-au pierdut viaţa, potrivit lucrării citate.
Numărul total al deceselor la scară globală, în perioada 1986-2004, provocate de accidentul de la Cernobîl, este de 985.000. De cealaltă parte, conform datelor publicate de OMS şi AIEA, numărul victimelor accidentului de la Cernobâl ar fi de aproximativ 9.000 de morţi şi 200.000 de persoane bolnave.
Conform cărţii, cele mai afectate state au fost Norvegia, Suedia, Finlanda, Iugoslavia, Bulgaria, Austria, România, Grecia şi părţi extinse din Germania şi Marea Britanie. Aproximativ 550 de milioane de europeni şi între 150 şi 230 de milioane de oameni din emisfera nordică rusă şi nu numai, au fost expuşi unui nivel ridicat de radioactivitate. Norul radioactiv rezultat a atins după 9 zile de la accident părţi din SUA şi Canada.
