La obiect

IMM-urile: o hartă a specificului românesc desenată de UE

IMM-urile din România generează jumătate din valoarea adaugată şi aproape două treimi din locurile de muncă din economia „non-financiară”. În perioada 2013-2017, valoarea adaugată a… Mai mult

25.11.2018

La obiect

Agricultura României, comparații în context european. Avans în cantitate pe o structură relativ deficitară

âRomânia a ocupat anul trecut locul opt între statele membre UE ca producţie agricolă (17,5 miliarde euro sau 4% din total) şi locul al treilea… Mai mult

25.11.2018

Analiză

”Frate, încă mai e timp” / Îndeplinim 13 din 14 criterii pe tabloul de bord european: dar cum trecem peste cele două puncte nevralgice?

Potrivit datelor prezentate de Eurostat, România a respectat anul trecut 13 din cei 14 indicatori stabiliți pentru tabloul de bord al situației macroeconomice din statele… Mai mult

22.11.2018

Evenimentul

Ne încadrăm în deficit! Se taie de la infrastructură, educație, cercetare și fonduri europene. Dobânzile – mai mari cu 21,5% față de anul trecut

Ministerul Finanțelor Publice a anunțat miercuri seara că a elaborat proiectul celei de a doua rectificări bugetare din acest an, ”cu încadrarea în ținta de… Mai mult

22.11.2018

Cronicile

Gazele din Marea Neagră: Transgaz a decis constructorul conductei spre Apuseni

de Adrian N Ionescu , 12.10.2018

Primul tronson al conductei de transport gaze naturale Mintia – Brad – Stei şi-a aflat constructorul după licitaţia Transgaz.

Tronsonul Mintia (Deva) – Brad are 35 de kilometri, ajunge până la Brad şi va costa 22,455 milioane de lei, fără TVA, potrivit anunţului de atribuire publicat de Transgaz pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Evenimentul este așteptat din 2015 și este unul din nenumărați pași pe care sistemul gazelor naturale din România trebuie să-l facă pentru a face posibil consumul în țară, în zonele lipsite de alimentare de gaze, a cât mai mult din producția previzibilă de gaze naturale din Marea Neagră.

Recent, Ungaria a crescut presiunile pentru exportul gazelor din Marea Neagră, oficialii maghiari argumentând că România nu are la ce să le consume.

Pe de altă parte, circa 3 milioane de locuinţe nu au acces la gaze pentru că dezvoltarea reţeleiface progrese prea lente. Deși România este deja al patrulea producător de gaze din UE, distribuitorii (dominați de Engie şi E.On) ezită să facă investițiile necesare, care le-ar diminua profiturile.

La rândul său, capacitatea de investiție a Transgaz, care are în responsabilitate conductele magistrale, este limitată atât de cheltuielile aferente gazoductului paneuropean BRUA (inclusiv a legăturii acestuia cu Marea Neagră), dar şi de politica guvernamentală de acapararea a profitului companiei prin dividende.

Contractul privind conducta Mintia-Brad a fost atribuit companiei CIS Gaz prin licitaţie deschisă pe criteriul preţului cel mai scăzut şi nu intră sub incidenţa acordului privind contractele de achiziţii publice. Termenul de execuţie a lucrărilor este de 16 luni.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 12.10.2018

Lăsați un comentariu


Stiri

Ministerul Justiției a preluat președinția JAI. Numirea procurorului-șef european, printre priorități

Vladimir Ionescu

Ministerul Justiţiei a preluat preşedinţia Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), pentru primele șase luni ale anului 2019. Transferul s-a făcut vineri, în cadrul unei… Mai mult

Europa

Ford Motor își restructurează afacerea din Europa – este posibilă închiderea unor fabrici

Vladimir Ionescu

Producătorul american a anunţat vineri primul pas în vederea restructurării afacerii sale neprofitabile din Europa, care ar urma să implice renunţarea la unele modele, reducerea… Mai mult

Stiri

Brașov – investiții de 3 ori mai mari ca pondere în cheltuieli decât cele ale Guvernului

Vladimir Ionescu

Agenția Fitch a confirmat, vineri, ratingurile pentru creditele pe termen lung în valută şi monedă locală ale municipiului Braşov la ”BBB minus”, perspectiva asociată fiind… Mai mult

Europa

Nou Cod Rutier în Italia / Posibilă încălcare a legislației UE. MAE ia în considerare sesizarea Comisiei Europene

Vladimir Ionescu

Rezidenții străini în Italia nu mai pot circula decât 60 de zile cu autoturisme înmatriculate într-un alt stat membru, după modificarea Codului rutier din această… Mai mult

Stiri

China cere Canadei eliberarea directorului financiar al Huawei și amenință cu “consecințe grave”

Iulian Soare

China a cerut Canadei să o elibereze imediat pe Meng Wanzhou, directorul financiar al Huawei, avertizând că în caz contrar vor exista consecinţe severe pentru… Mai mult

Europa

Mișcarea vestelor galbene / Președintele Macron pregătește “anunțuri importante”. Ministrul de Externe: Este nevoie de un nou contract social

Iulian Soare

Preşedintele francez Emmanuel Macron va face ”anunţuri importante” la începutul săptămânii următoare, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al guvernului, Benjamin Griveaux. Declarația vine după patru weekenduri… Mai mult

Stiri

Klaus Iohannis: Rămân alături de magistrații care conduc lupta anticorupție

Vladimir Ionescu

Președintele Klaus Iohannis a transmis duminică, cu ocazia zilei internaționale anticorupție, că rămâne alături de magistrații care luptă împotriva acestui fenomen. Prezentăm mesajul integral al șefului… Mai mult