Deşi clamăm pe toate canalele dorinţa de a recupera cât mai rapid decalajul faţă de Occident, la nivelul indicatorului sintetic PIB/locuitor ne situăm la aproximativ un sfert faţă de media europeană (6.500 euro/loc. noi, 25.100 euro/loc. la nivelul UE 27). Cum am putea face acest lucru cu investiţii anuale în cercetare plasate cu un ordin de mărime sub media europeană nu pare a se fi întrebat nimeni.
Contrar unor clişee larg răspândite, vina principală pentru această stare de lucruri nu revine exclusiv statului şi lipsei de resurse. Cu puţine excepţii (cazul Renault de la Titu nu face decât să confirme regula), nici sectorul privat nu se înghesuie să bage banii în activităţi de cercetare–dezvoltare, invocând lipsa unei legislaţii fiscale care să favorizeze asemenea plasamente şi nivelul scăzut de dezvoltare al aşa–numitului venture–capital. Sau, pur şi simplu, preferând să concentreze activităţile de profil în ţările de origine ale concernelor multinaţionale prezente în România.
Paradoxal, medaliile luate constant de inventatorii români arată că ar fi suficiente produse noi care ar putea intra în producţie de serie. Desigur, dacă ar beneficia de investiţiile necesare dezvoltării tehnologiei şi de marketingul aferent. Din păcate, ne aflăm pe locul 3 de la coada Uniunii Europene ca interes pentru cercetare măsurat ca pondere a cheltuielilor cu acest sector în PIB ( vezi tabelul ). Cu circa un sfert din ponderea europeană a cheltuielilor pentru cercetare şi aflaţi la un sfert de PIB-ul european, ne situăm undeva la o şaisprezecime din suma cheltuită pentru cercetare de fiecare locuitor. De aceea, nu este de mirare că suntem doar mână de lucru ieftină pentru produse de joasă şi medie tehnologie, concepute în altă parte.
Sumele alocate pentru cercetare în diverse state:
Nu–i vorbă, nici în Uniunea Europeană obiectivele consfinţite de Agenda Lisabona nu se simt prea bine. Sumele destinate cercetării şi dezvoltării au înregistrat creşteri modice în valori absolute pe parcursul ultimului deceniu, dar şi–au diminuat ponderea în Produsul Intern Brut cumulat sub 2%. Asta în timp ce Japonia şi Coreea de Sud trec de 3% iar SUA se străduie să ţină pasul cu acest nivel de referinţă. Performerele UE se numesc Finlanda şi Suedia, care se apropie de pragul de 4%.
Privind retrospectiv la modelul suedez, de care se vorbea la începutul tranziţiei, suntem de–a dreptul ridicoli. Ţările nordice, relativ mici ca populaţie şi cu condiţii naturale vitrege, au reuşit să rămână competitive prin educaţie şi cercetare. Prin urmare, terapia de şoc a creşterii masive a investiţiilor în cercetare ar fi un efort ce ar merita făcut şi cel mai scurt drum spre un trai îndestulat. Mai ales că produsele şi serviciile viitorului, plasate în era postindustrială se bazează în mare parte pe tehnologia informaţiei, unde, cel puţin la nivel uman, avem un avantaj comparativ.
