joi

28 martie, 2024

7 noiembrie, 2014

Banca Europeană de Investiții (BEI) a anunțat, vineri, că va acorda un credit de 1,5 miliarde lire sterline (2,4 miliarde de dolari), cel mai mare credit acordat vreodată de BEI, firmei britanice National Grid, transmite Agerpres.

Creditul de la BEI va fi utilizat pentru modernizarea rețelei de transport a energiei electrice din Marea Britanie, îmbunătățirea rezistenței rețelei la riscurile climatice și conectarea la rețea a noilor unități de generare.

Instituția financiară nu a oferit detalii referitoare la condițiile de rambursare a creditului.


“Acest acord, cel mai mare împrumut acordat vreodată de BEI, reflectă atât amploarea investițiilor necesare în sectorul energetic, precum și experiența National Grid în implementarea unor astfel de programe de investiții”, a declarat vicepreședintele BEI, Jonathan Taylor.

Autoritățile britanice au estimat că până în 2030 trebuie să investească aproximativ 110 miliarde de lire sterline pentru a înlocui centralele vechi pe combustibili fosili, precum și centralele nucleare vechi, dar și pentru a evita apariția unor deficiențe în aprovizionarea cu energie electrică.

Banca Europeană de Investiții, cu sediul în Luxemburg, a fost constituită prin Tratatul de la Roma din 1958. Acționarii BEI sunt statele membre ale Uniunii Europene, iar accentul principal al activităților de creditare ale BEI este pus pe finanțarea de proiecte ce promovează o dezvoltare regională echilibrată și coeziunea economică și socială într-o Uniune Europeană extinsă.

De la începutul activității în România, BEI a acordat finanțări de 10 miliarde de euro, reprezentând 7,3% din PIB-ul României.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: