(NOTĂ:
Textul de mai jos este editorialul din numărul 99 al CRONICILOR Curs de Guvernare.
Ce sunt CRONICILE – un LINK informativ AICI.
Nr. 99 din CRONICI – cu un hint la sumar – un LINK AICI.
(Redacția)
***
Altă dată, cu altă fisă.
România n-o să se mai întâlnească prea curând cu o astfel de creștere economică: 6,4 în 2017, 4,0-4,2 în 2018.
Că situația e cu adevărat critică, o arată lipsa bugetului pe anul în curs – acum la finele lui ianuarie – în condițiile unei creșteri aproape de recordurile europene și după în an în care investițiile publice au ajuns la un minim istoric, dacă dăm la o parte cheltuielile cu înarmarea.
Dar nu e vorba aici numai de bani – așa cum nu doar de bani a fost vorba în România dintotdeauna.
Înainte de-a trece la o contabilitate rece, să schițăm decorul scenei pe care jucăm:
creșterea din zona euro va înregistra în 2018 un regres spre 1% (e posibil ca una din cauzele temperării creșterii românești să fie asta), iar BCE a anunțat deja decelerare și pentru anul 2019. Germania și Italia – parteneri tradiționali de export – încetinesc.
Ciclul economic se apropie de panta descendentă și va trage și România după ea: cine va avea spații fiscale, va putea frâna căruța. Dar ca să-ți faci pentru peste 2-3 ani spațiu fiscal, va trebui să crești taxele până atunci. Or, economia productivă deja gâfâie – cel puțin așa ne arată datele oficiale: creștere aproape numai din consum și pe stocuri.
De ce nu e vorba numai de bani: În acest moment de creștere spectaculoasă, România nu a început niciun mare proiect care să-i asigure dezvoltarea în viitor.
Și nu doar că nu a început, dar a subminat, sabotat și amânat orice investiție care să-i rezolve marile probleme structurale:
1, Construcția celor 3 spitale regionale – care ar fi putut ține medicii în țară și asigura asistență medicală de nivelul următor – a fost amânată pentru următorul exercițiu financiar.
Toate 3 investițiile se puteau și încă s-ar mai putea face cu bani europeni. S-ar mai putea, dar nu se mai pot: ele au fost trecute pe lista de Parteneriat Public Privat – nu doar cea mai costisitoare versiune de realizare, ci și cea care le poate schimba fundamental statutul.
2, Adâncirea an de an – cu o înnebunitoare viteză – a faliei dintre Ardean și Regat are o singură soluție: cel puțin două autostrăzi care să traverseze Carpații.
Dar studiul de fezabilitate adus la zi pentru Pitești-Sibiu încă lipsește, PPP-ului anunțat între Comarnic și Brașov îi lipsște și Publicul și Privatul.
Cât despre racordarea Moldovei la Europa: s-a dat o lege pentru care, dacă nu o respectă nimeni, nu plătește nimeni.
În acest timp, toată tinerimea încearcă să sară peste falia dintre Regat și Ardeal, cât încă e suficient de îngustă – iar fenomenul e ireversibil: în fiecare zi pleacă din România câteva sute de români.
3, Am ajuns să ne lăudăm cu și să fotografiem din toate pozițiile robotizarea timidă de la Dacia. În condițiile în care competitorii noștri pe piață duduie de investiții tehnologizate la ultima oră – iar investițiile în cercetare și în stimularea Cercetării scad de la un an la altul – singurii pe trend negativ în UE.
4, Investițiile în Energie – cartea noastră de vizită către partenerii economici și politici strategici – au fost suspendate, marilor companii li s-au golit conturile și de dividendele prezente și de cele trecute – căci în 2018 guvernul a luat bani și din trecut și din viitor.
Cu toată această sistare/subminare/sabotare a investițiilor de orice fel,
deficitul bugetar bate 3%,
deficitul de cont curent a trecut pragul critic de 4%,
deficitul comercial e la maxime istorice,
avem cele mai mari dobânzi la împrumuturile suverane,
am trecut – și vom intra iarăși în acest an – prin cea mai mare inflație din Europa.
Ei bine:
Toate nefăcutele de mai sus va trebui să le facem în condițiile unei scăderi a creșterii și ale unei deteriorări a indicatorilor de mai sus. Cu o zonă euro aflată în decelerare, și cu un mediu de afaceri care s-a oprit brusc să vadă ce înseamnă ”Ordonanța lăcomiei” și care se uită speriat în fața decidentului:
”Omul ăsta, ca să se încălzească, tocmai scoate fereastra și o pune pe foc”.
Motive de optimism?
Cum să nu! N-o să moară nimeni din cauza unor indicatori macroeconomici (or să moară în spitale, de vraiștea de acolo), n-or să se spânzure șomerii că în orașul/comuna lor ocolite de infrastructură nu investește nimeni nimic (iau avionul și nu se mai întorc), n-or să vină cu scandal expații ca să dea jos guvernul (dacă omul are un copil rămâne să-l țină în școala de acolo), n-or să falimenteze potențialii investitori că nu găsesc forță de muncă în România (se opresc la Szeghed si Debrețin, punct).
Am ratat însă momentul ultimilor doi ani și, pentru a mai ajunge vreodată la o astfel de creștere, va trebui să mai așteptăm un ciclu.
Altă dată, cu altă fisă.
***
Ce sunt CRONICILE – un LINK informativ AICI.
Nr. 99 din CRONICI – cu un hint la sumar – un LINK AICI.
