Europa

Economia României – cele mai nefavorabile perspective din ECE, din cauza lipsei investițiilor și a reformelor structurale

Contribuția precară a investițiilor, cea negativă a exportului net și creșterea costului muncii sunt argumentele cele mai puternice ale reducerii creșterii economice a României, în… Mai mult

16.09.2018

Europa

Summitul celor 3 Mări: 12 state semnează la București scrisoarea de intenție peuntru înființarea unui Fond comun de Investiții

Nouă șefi de stat, doi preşedinţi de parlamente naţionale, un premier şi un ministru al Afacerilor Externe, alături de Jean Claude Juncker, se vor afla… Mai mult

15.09.2018

Chestiunea

Calitatea creșterii economice? Să privim la productivitatea resurselor

România a urcat anul trecut pe penultimul loc între statele membre UE la productivitatea resurselor în economie, după Bulgaria, potrivit datelor comunicate de Eurostat. Scorul… Mai mult

12.09.2018

Chestiunea

Ce (nu) s-a schimbat în cei 10 ani de la declanşarea marii crize financiare globale. În lume şi în România

Analiştii din lumea întreagă şi, în România, numai cei responsabili, compară pericolele prezente cu care se confruntă economiile, cu cele care, acum 10 ani,  au… Mai mult

11.09.2018

Cehia / Andrej Babis are din nou Guvern – a obținut susținerea comuniștilor

de Iulian Soare , 12.7.2018

Noul cabinet condus de Andrej Babis (foto) a obținut joi voturile necesare pentru a prelua guvernarea, după ce politicianul ceh a ajuns la o înțelegere cu Partidul Comunist.

Două au fost condițiile pe care ANO, formațiunea condusă de Babis, și comuniștii le-au convenit pentru acest mandat:

  • combaterea ideii de distribuire a migranţilor în Uniunea Europeană
  • să nu se stabilească niciun termen pentru adoptarea monedei euro

După anunțarea sprijinului acordat de PC partidului ANO, sute de cehi au protestat în jurul Parlamentului, nemulțumiți de ascensiunea comuniștilor.

Mișcarea populistă a lui Andrej Babis, ANO, a câştigat detașat alegerile din luna octombrie, însă în luna ianuarie Guvernul acestuia a fost obligat să demisioneze după ce Parlamentul nu i-a acordat votul de încredere.

Politicianul a fost anchetat şi acuzat de fraudă înaintea alegerilor legislative din toamna anului trecut. Celelalte partide parlamentare au respins însă orice formă de cooperare cu ANO, cât timp Babis insistă să preia postul de premier, ceea ce a dus la criza politică depășită acum prin înțelegerea cu PC.

Andrej Babis, 63 de ani, al doilea cel mai bogat om din ţară potrivit Forbes, este acuzat într-un dosar legat de construirea unui complex hotelier cu centru de conferinţe, la 60 km sud de Praga. Poliţia l-a acuzat pentru separarea intenţionată în 2007-2008 a complexului hotelier de conglomeratul său de societăţi Agrofert pentru a beneficia de două milioane de euro din fonduri europene destinate, în principiu, companiilor mici şi mijlocii.

”Trăim într-o ţară în care toată lumea poate comanda un proces pentru a închide probabil pe cineva”, a răspuns acuzațiilor Andrej Babis, potrivit căruia dosarul său conţine ”multe absurdităţi şi prostii”.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 12.7.2018

Lăsați un comentariu


Stiri

Decizie majoritară a CEx PSD: Liviu Dragnea a primit votul de încredere. Tabăra contestatarilor a adunat 10 voturi și o abținere

Victor Bratu

Comitetului Executiv al PSD de vineri s-a încheiat cu un vot de încredere pentru Liviu Dragnea, scrutin la care majoritatea a votat pentru susţinerea preşedintelui… Mai mult

Stiri

CEx PSD / Liviu Dragnea, pe cale să câștige bătălia internă cu contestatarii

Razvan Diaconu

De la anunțul deciziei de convocare a CEx și până la data organizării acestuia, Liviu Dragnea a negociat ”cu funcțiile pe masă” cu unii dintre… Mai mult

Stiri

Ritmul creșterii salariului minim brut încetinește față de programul de guvernare: câte 150 de lei, anual, până în 2022

Mariana Bechir

Salariul minim garantat pe economie va crește anul viitor cu 150 de lei, până la 2.050 de lei, a anunțat joi premierul Viorica Dăncilă, la… Mai mult

Stiri

Energie regenerabilă: România – pe locul 7 în UE la ponderea în consumul total

Adrian N Ionescu

România a avut a şaptea cea mai mare pondere din UE a energiei din surse regenerabile (42,7%), în consumul final brut, în 2016, potrivit unui raport al Oficiului european de… Mai mult

Stiri

Protestul Diasporei / Șefii Jandarmeriei, chemați la Parchetul General. În calitate de suspecți

Mariana Bechir

Patru șefi ai Jandarmeriei Române implicați în organizarea și coordonarea acțiunii în forță împotriva participanților la mitingul de protest din 10 august, au fost citați la… Mai mult

Europa

Marine Le Pen, obligată prin ordin judecătoresc să consulte un psihiatru

Iulian Soare

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, a protestat vineri față de decizia unui judecător care i-a impus un control psihiatric, după ce aceasta a… Mai mult

Stiri

Guvernul simplifică procedura de adopție, stimulente financiare pentru familiile care adoptă copii

Vladimir Ionescu

Guvernul a adoptat joi proiectul legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, reglementare ce accelerează procedura de obținere a statutului de… Mai mult