vineri

29 martie, 2024

17 septembrie, 2014

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) obligă România să reia investigaţiile în dosarul Mineriadei din iunie 1990, deoarece există toate indiciile că a fost vorba de crime împotriva umanităţii, şi să elaboreze un mecanism eficient de compensaţii pentru victimele de atunci.

În timpul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990, peste 1.000 de persoane au fost bătute, iar patru persoane au murit prin împuşcare.

Forţele de ordine, împreună cu mineri din Valea Jiului aduşi în Bucureşti la solicitarea preşedintelui Ion Iliescu, au agresat sute de persoane pe motiv că sunt simpatizanţi ai Opoziţiei de la acea vreme, Partidul Naţional Ţărănesc – Creştin şi PNL.


Au existat mai multe plângeri penale, însă ele au fost ignorate de procurori până în anul 1999, când autorii sesizărilor au fost chemaţi să şi le reactualizeze.

Zece ani mai târiu, pe 17 iunie 2009, Parchetul General a dispus neînceperea urmăririi penale în cazul multor nume sonore din timpul acelor evenimente, printre care și Ion Iliescu, pentru că faptele s-au prescris.

Crime împotriva umanităţii

Decizia de miercuri a CEDO precizează că faptele din luna iunie 1990, când sute de persoane au fost bătute de mineri pe străzile Capitalei, nu pot fi considerate prescrise, întrucât „toate dovezile din acest caz indică existenţa elementelor constitutive ale unei crime împotriva umanităţii, comise de oficiali ai statului român, inclusiv membri ai Guvernului şi militari cu grade importante”.

Mecanism eficient de compensaţii

Curtea mai precizează, potrivit MEDIAFAX: „Este în sarcina statului respectiv să îşi îndeplinească obligaţia internaţională şi să îi aducă în faţa justiţiei pe cei responsabili pentu atacul extins şi sistematic asupra populaţiei române civile, în special pe cei care au comis aceste crime în exerciţiul autorităţii lor civile sau militare. Mai mult, pentru a implementa în întregime decizia Marii Camere, statul ar trebui şi să stabilească un mecanism oficial eficient de compensaţii pentru cei care au căzut victime violărilor drepturilor omului şi familiile lor în timpul perioadei de tranziţie, dat fiind numărul mare de cazuri în curs de soluţionare la Curte şi a numărului considerabil al altor victime ale aceloraşi evenimente”.


Decizia CEDO a fost pronunţată în cauza Mocanu şi alţii împotriva României, după ce reclamanţii Anca Mocanu, Marin Stoica şi Asociaţia 21 Decembrie 1989 s-au plâns de ineficienţa cercetărilor interne cu privire la evenimentele din 13 – 15 iunie 1990.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

2 răspunsuri

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: