vineri

19 aprilie, 2024

18 iulie, 2018

Curtea Europeană a Drepturilor OMului (CEDO) a condamnat marți Rusia, pentru că nu a făcut niciun efort pentru a-i identifica pe cei care au comandat asasinarea jurnalistei ruse Anna Politkovskaia.

Curtea a constatat că, deși autoritățile au descoperit și au condamnat grupul de bărbați care a executat ordinul de asasinare a jurnalistei, nu au făcut pașii necesari în investigație pentru a identifica persoana sau persoanele care au comandat crima.

Astfel, statul rus nu a reușit să-și respecte obligațiile asumate prin Convenție și să desfășoare o investigație eficientă, iar procedurile au durat prea mult, mai spun judecătorii CEDO.


Pentru încălcarea „dreptului la viaţă” şi deficiențe în desfășurarea anchetei, autorităţile ruse vor trebui să achite 20.000 de euro familiei jurnalistei, drept reparaţie morală.

Decizia a fost luată cu cinci voturi contra două – cei care s-au opus au fost judecătorii din Rusia şi Slovacia.

Decizia poate fi atacată într-un termen de trei luni.

Jurnalista de investigaţii, una dintre cele mai critice voci la adresa lui Vladimir Putin, avea 48 de ani când a fost împuşcată în 2006, în holul imobilului în care locuia, la Moscova.


Înainte de a fi ucisă, ea fusese arestată de câteva ori, otrăvită, reţinută de autorităţi și ameninţată cu moartea, pentru că a denunțat încălcarea drepturilor omului de către regimul de la Kremlin, corupție și violențele din Cecenia.

Ancheta s-a încheiat după un an, cu arestarea a 10 persoane, printre care și un polițist, dar numele acestora nu a fost niciodată făcut public.

„Autorităţile au elaborat o teorie în privinţa instigatorului, orientând ancheta asupra unui om de afaceri rus, decedat de altfel, dar fără să precizeze de ce se aflau pe această pistă”, precizează CEDO.  Bărbatul a decedat în închisoare, în iunie 2017, unde executa pedeapsa pe viață primită pentru că ar fi organizat asasinarea jurnalistei.

Tribunalul a mai condamnat la 20 de de închisoare un poliţist moscovit pentru că ar fi participat la pregătirile pentru asasinarea jurnalistei.

CEDO menționează în decizie că autoritățile ar fi trebuit să exploreze și alte variante posibile, printre care și pe aceea sugerată mereu de familia jurnalistei, a implicării serviciilor secrete ruse (agenți ai FSB). De asemenea, ar fi trebuit verificată și posibilitatea implicării administrației Ceceniei, despre care Anna Politkovskaia a făcut mai multe dezvăluiri incomode.

Anna Politkovskaia a fost al 21-lea jurnalist asasinat în Rusia de la alegerea lui Vladimir Putin în 2000, potrivit organizaţiei Reporteri fără Frontiere.

Anna Politkovskaïa devenise cunoscută pentru că ancheta violenţele comise în Cecenia și corupţia politicienilor. La puțin timp după asasinat, Vladimir Putin declara, în Germania: „Este adevărat că această jurnalistă avea obiceiul de a critica autorităţile federale, dar cred că ea trebuia să ştie că ceea ce scria nu putea să rămână fără consecinţe”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: