joi

28 martie, 2024

22 octombrie, 2015

Comisia-Europeana1Comisia Europeană a decis sesizarea Curții de Justiție a UE (CJUE) în legătură cu șase state membre – România, Luxemburg, Polonia, Cehia, Suedia și Țările de Jos – care nu au transpus legislația privind redresarea și rezoluția bancară, anunță un comunicat al CE.

Efecte:

  • Sesizarea Curții implică cel puțin impunerea unei penalități zilnice cu titlu cominatoriu până când se realizează transpunerea integrală
  • Cuantumul acestor sancțiuni este calculat în așa fel încât să se ia în considerare capacitatea de plată, durata și gradul de gravitate a încălcării normelor de către statul membru în cauză.
  • Comisia poate decide să retragă această cauză în condițiile în care un stat membru pune în aplicare normele UE respective.

CE a adoptat începând cu 2008 mai multe măsuri pentru a asigura stabilitatea serviciilor financiare și bancare, printre care și Directiva BRRD privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare (în 2014), care pune la dispoziția autorităților mecanisme pentru a gestionarea situației băncilor aflate în dificultate.

În cazul statelor membre care fac parte din zona euro sau care participă la uniunea bancară, transpunerea BRRD este indispensabilă pentru funcționarea mecanismului unic de rezoluție, având în vedere că, în multe cazuri, deciziile Comitetului unic de rezoluție trebuie să fie puse în aplicare pe baza legislației naționale de transpunere a BRRD.


Dispozițiile BRRD:

  • Băncile sunt obligate să întocmească planuri de redresare pentru a depăși dificultățile financiare
  • Autorităților li se atribuie, de asemenea, anumite competențe pentru a interveni în operațiunile băncilor și a le ajuta să evite intrarea în dificultate. Dacă totuși acestea se confruntă cu falimentul, autoritățile dispun de instrumente și de competențe extinse pentru restructurarea acestor instituții, distribuind pierderile la nivelul acționarilor și al creditorilor, conform unei ierarhii bine stabilite.
  • Autoritățile au competența de a pune în aplicare planuri de rezoluție a băncilor care au intrat în dificultate, astfel încât să păstreze cele mai importante funcții ale acestora și să se evite situația în care contribuabilii vor trebui să salveze băncile respective.

Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare este completată de norme tehnice elaborate de Autoritatea Bancară Europeană pe mai multe teme, cum ar fi obligațiile de comunicare a unor informații concrete pentru planurile de redresare și de rezoluție și asigurarea unei evaluări corecte a activelor și a pierderilor în momentul rezoluției.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: