CCR declară ”integral neconstituțională” noua definiție a abuzului în serviciu. Dezincriminarea neglijenței în serviciu e constituțională

Noua definiție a infracțiunii de abuz în serviciu este neconstituțională, a decis joi, în unanimitate, CCR, care a discutat sesizările președintelui Klaus Iohannis și ale opoziției referitoare la modificarea codurilor penale.

Abrogarea neglijenței în serviciu ca infracțiune este însă constituțională, au votat, în majoritate, judecătorii CCR, așa încât de acum înaintea aceasta este doar contravenție.

Mai multe articole din codurile penale, precum și din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt neconstituționale, a stabilit joi  CCR.

(Citiți și: ”Din ”Jurnalul unui negociator de politică externă” / Cristian Diaconescu – detalii despre cum s-au negociat, de fapt, dosarul Justiției și alte puncte sensibile ale aderării la UE ”)

Despre noua formulare a abuzului în serviciu, mai mulți specialiști au spus că înseamnă practic o dezincriminare a a acestuia, iar politicieni din opoziție au susținut că are menirea de a-l ajuta pe Liviu Dragnea să scape de pedepsa în Dosarul angajărilor fictive de la Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman. În prima instanță, liderul PSD a primit o condamnare la trei ani și șase luni de închisoare.

Noua formulare a abuzului în serviciu, integral neconstituțională

Cum a fost modificat art. 297 alin. (1) din Codul Penal:

„(1) Fapta funcționarului public, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu reglementate expres prin legi, ordonanțe de guvern sau ordonanțe de urgență, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplinește prin încălcarea atribuțiilor astfel reglementate, a unor dispoziții exprese dintr-o lege, ordonanță de guvern sau ordonanță de urgență, în scopul de a obține pentru sine, soț, rudă sau afin până la gradul II inclusiv, un folos material necuvenit și prin aceasta cauzează o pagubă certă și efectivă mai mare decât echivalentul unui salariu minim brut pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani sau amendă.”

Argumentele utilizate de președintele Klaus Iohannis în sesizarea CCR, referitor la amendamentele aduse de coaliția majoritară:

• Restrânge nepermis de mult domeniul de aplicabilitate al infracțiunii, reprezintă o încălcare a acestei obligații instituită în sarcina statelor-parte și, implicit, a dispoziției constituționale înscrise în articolul 11 alin. (1) potrivit căreia „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte”, iar potrivit alin. (2) din Legea fundamentală, „tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
• Reglementarea propusă prin textul de modificare a art. 297 Cod penal este de natură să conducă la excluderea din sfera răspunderii penale a unor fapte ilicite care presupun exercitarea de către funcționarii publici a îndatoririlor de serviciu în mod necinstit și incorect, afectând prin aceasta drepturile și interesele cetățenilor și ale persoanelor juridice. Modificarea textului restrânge nepermis de mult domeniul de aplicare a răspunderii penale a funcționarului public, prin cerința ca obținerea folosului material necuvenit să fie pentru „sine, soț, rudă sau afin până la gradul II inclusiv”.
• Limitarea sferei beneficiarilor folosului material necuvenit doar la soț, părinți, frați și afini până la gradul II, legalizează practic celelalte fapte de abuz în serviciu ale funcționarului public săvârșite cu scopul de a obține un folos material necuvenit pentru alte rude apropiate sau pentru alte persoane. Concret, funcționarul public este apărat de răspunderea penală dacă prin neîndeplinirea sau îndeplinirea prin încălcarea atribuțiilor reglementate în mod expres de lege, ordonanțe de urgență sau ordonanțe de guvern asigură un folosul material necuvenit pentru alte rude apropiate (nepoți, veri etc.), sau persoane cu care au stabilit diverse înțelegeri sau parteneriate.
• Modificările propuse prin legea criticată reprezintă în realitate o dezincriminare în parte a infracțiunii de abuz în serviciu, atât prin circumstanțierea excesivă a elementelor constitutive ale acestei infracțiuni, astfel încât aplicabilitatea acestora să fie mult diminuată, cât și prin măsuri privind pedepsele prevăzute de lege: astfel, reducerea pedepsei principale prevăzute de lege de la 7 ani, respectiv, 14 ani, la un maxim de 5 ani închisoare, în același timp cu introducerea pedepsei alternative a amenzii, cu consecințe evidente asupra reducerii termenelor de prescripție a răspunderii penale; eliminarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.
• Eliminarea pedepsei complementare a interzicerii ocupării unei funcții publice, în raport cu alte infracțiuni la care aceasta este prevăzută, este contrară principiului conform căruia situații similare trebuie să primească rezolvări legale similare. Prin aceasta, legea capătă un caracter aleatoriu și nu rațional, coerent. Instituirea de norme în mod nerațional, prin selectarea de către legiuitor în mod aleatoriu dintre conduitele periculoase a celor pe care le incriminează, nu corespunde exigențelor legiferării în cadrul statului de drept, contravenind astfel dispoziției consacrate de art. 1 alin. (3) din Constituție.
• De asemenea, introducerea unui scop calificat, acela „de a obține (…) un folos material necuvenit” nu are nici o justificare rațională, nu este impusă de vreo decizie a Curții Constituționale și nu este în concordanță cu valoarea protejată prin norma în discuție.
• Totodată, există posibilitatea ca funcționarul public să urmărească obținerea unui folos nepatrimonial prin săvârșirea infracțiunii, ipoteză exclusă de către legiuitor prin modificarea adoptată.

De asemenea, a fost declarat neconstituțional și articolul 39, în noua sa variantă, care nu mai prevede în mod obligatoriu un spor de pedeapsă în cazul concursului de infracțiuni.

Modificarea:

La art. I pct. 6 din legea criticată, art. 39 alin. (1), lit. b), c) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins: „b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea la care se poate adăuga un spor de până la 3 ani; c) când s-au stabilit numai pedepse cu amenda, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se poate adăuga un spor de până la o treime din acel maxim; (…); e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare și mai multe pedepse cu amenda, se aplică pedeapsa închisorii potrivit dispoziției de la lit. b), la care se adaugă pedeapsa amenzii potrivit dispoziției de la lit. c).”

Motivele pentru care șeful statului a atacat aceste modificări:

• Instituția pluralității de infracțiuni în general și forma acesteia reprezentată de concursul de infracțiuni au constituit, de-a lungul timpului, o preocupare constantă a legiuitorului în materie penală în găsirea celor mai adecvate sisteme de sancționare, care să corespundă periculozității sociale reliefate prin săvârșirea mai multor infracțiuni de către aceeași persoană.
• Săvârșirea mai multor infracțiuni de către aceeași persoană demonstrează o perseverență pe calea infracțională care impune modalități de sancționare adecvate, pentru asigurarea constrângerii, dar și a realizării rolului preventiv general și special al pedepsei.
• Prin noua reglementare a modului de stabilire a pedepselor în cazul concursului de infracțiuni, legiuitorul a renunțat la caracterul obligatoriu al aplicării sporului și, în același timp, a limitat cuantumul sporului de pedeapsă aplicabil atât în cazul pedepselor cu închisoarea, cât și în cazul celor cu amenda. Cu alte cuvinte, aplicarea sporului devine facultativă, iar cuantumul sporului maxim de pedeapsă aplicabil este redus semnificativ, fiind limitat de către legiuitor.
• Totodată, prin această modificare, judecătorul este lipsit de libertatea de a sancționa în mod corespunzător o perseveranță infracțională deosebită, îndeosebi în cazul săvârșirii de către aceeași persoană a unui număr mare de infracțiuni, toate cu un ridicat grad de pericol social, pentru care un spor de până la 3 ani închisoare echivalează cu o nepedepsire a acestei perseverențe și a gradului sporit de pericol social prezentat de persoana infractorului.

A mai fost admisă, cu majoritate de voturi, și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.595 alin.(1) din Codul de procedură penală şi art.4 din Codul penal, două articole prin care se reglementează modul de aplicare a unei legi penale mai favorabile, după rămânerea definitivă a unei condamnări sau a unei măsuri educative.

Cele două articole:

• Art.595 alin.(1) din Codul de procedură penală: „(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art.4 şi 6 din Codul penal.”
• Art.4 din Codul penal: „Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.”

Cu  unanimitate de voturi au mai fost admise și sesizări legate de art. 112¹ alin. (1), alin. (2) și alin. (2¹) din Codul Penal, ce reglementează condițiile în care se poate dispune confiscarea extinsă.

Prevederile vizate:

• (1) Sunt supuse confiscării și alte bunuri decât cele prevăzute la art. 112, când față de o persoană se dispune condamnarea pentru o faptă susceptibilă să îi procure un folos material și pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare, iar instanța își formează convingerea, în baza circumstanțelor cauzei inclusiv a elementelor de fapt și a probelor administrate, că bunurile respective provin din activități infracționale. Convingerea instanței se poate baza inclusiv pe disproporția dintre veniturile licite și averea persoanei.
• (2) Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte și, dacă este cazul, după momentul săvârșirii infracțiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanței, depășește în mod vădit veniturile obținute de aceasta în mod licit; b) din probele administrate rezultă că bunurile provin din activități infracționale de natura celor prevăzute la alin. (1).

Sintagmele vizate de CCR:

• Decizia instanței trebuie să se bazeze pe probe certe, dincolo de orice îndoială, din care să rezulte implicarea persoanei condamnate în activitățile infracționale producătoare de bunuri și bani.
• sintagma „dacă acesta a cunoscut că scopul transferului este evitarea confiscării”

Detaliile despre decizia CCR de joi vor fi aflate în momentul în care va fi publicată motivarea.