joi

25 aprilie, 2024

20 iulie, 2016

curtea constitutionala ccrCurtea Constituțională a decis miercuri că inițiativa cetățenească pentru care au semnat peste trei milioane de români îndeplinește condițiile privind exercitarea inițiativei.

Dezbaterea privind recunoașterea drepturilor cuplurilor de aceleași sex a fost amânată pentru 20 septembrie.

Inițiativa a fost demarată de Coaliția pentru familie și cere modificarea articolului 48 din Constituţie, care acum precizează: “familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.


Ei doresc înlocuirea termenului “soți” cu expresia “bărbat şi femeie, care poate da naştere la copii”. 

Potrivit articolului 146 litera a din Constituție, după avizul pozitiv al Curții Constituționale va începe procedura de legiferare în Camera parlamentului sesizată.

Zeci de ONG-uri cer Curții respingerea inițiativei cetățenești

Zeci de organizaţii neguvernamentale şi patru organizaţii internaţionale au cerut CCR să respingă această inițiativă cetățenească, pentru că definiţia respectivă ar încălca dreptul la viaţă privată şi familie :

”Redefinirea familiei dintr-o perspectivă religioasă urmăreşte restrângerea dreptului la viaţă privată şi familie al tuturor celor care se află în familii monoparentale sau în familii formate din cupluri heterosexuale care nu sunt căsătorite, precum şi în familii bazate pe cupluri formate din persoane de acelaşi sex, încălcând astfel principiul egalităţii şi nediscriminării, se spune într-un comunicat al respectivelor organizații neguvernamentale.


Prin intervenţia noastră, solicităm Curţii Constituţionale ca în exercitarea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei să avizeze negativ iniţiativa cetăţenească, punând astfel capăt unui exerciţiu inutil, manipulator şi generator de ură la nivelul întregii societăţi. Acest demers al Coaliţiei pentru Familie reprezintă un abuz de drept deoarece definiţia restrictivă propusă pentru familie ca fiind bazată exclusiv pe căsătoria dintre bărbat şi femeie în scopul procreării intră în sfera interdicţiei de revizuire a Constituţiei, pentru că ar avea ca rezultat suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor lesbiene, gay, bisexuale şi transgender (LGBT)”, a declarat Romaniţa Iordache, vicepreşedinte al Asociaţiei ACCEPT.

Solicitarea este susţinută de Amnesty International, Comisia Internaţională a Juriştilor, ILGA-Europe şi European Commission on Sexual Orientation Law.

Ce se întâmplă în Europa

Olanda a devenit, în aprilie 2001, prima ţară care le permite gay-ilor şi lesbienelor să se căsătorească şi să adopte copii.

Belgia a legalizat în 2003 căsătoria între persoane de acelaşi sex, cu unele restricţii. În 2006, cuplurile de acest tip au primit și permisiunea de a adopta copii.

Spania a legalizat aecste căsătorii în 2005. Cuplurilor gay pot adopta copii, indiferent de statutul lor marital.

Norvegia – Toate cuplurile au primit drepturi egale în ianuarie 2009, permiţându-li-se să se căsătorească, să adopte copii şi să folosească tehnologii de reproducere asistată.

Suedia – Cuplurilor de acelaşi sex li s-a permis să se căsătorească – în ceremonii civile sau luterane – în mai 2009. Adopţia este legală pentru toţi începând din 2003.

Portugalia: Căsătoria între persoane de acelaşi sex este legală din iunie 2010, însă nu şi adopţia de către persoane gay.

Islanda: Căsătoriile între persoane de acelaşi sex au fost legalizate în iunie 2010, iar adopţiile de către cupluri gay în 2006.

Danemarca: Începând din 2012, gay-ilor şi lesbienelor li s-a permis să se căsătorească – în ceremonii luterane. Danemarca a fost prima ţară din lume care a legalizat uniunile civile ale cuplurilor de acelaşi sex, în 1989.

Franța: Căsătoria între persoane de acelaşi sex şi adopţiile de căttre persoane de orientare homosexuală au fost legalizate în mai 2013.

Anglia și țara Galilor: O lege care autorizează căsătoria între persoane de acelaşi sex a fost adoptată în iulie 2013, urmată de Scoția în februarie 2014. Irlanda de Nord nu permite aceste căsătorii.

Luxemburg: Căsătoria între persoane de acelaşi sex a fost legalizată în ianuarie 2015, iar premierul Xavier Bettel s-a căsătorit cu partenerul său în mai 2015.

Irlanda: Egalitatea în privinţa căsătoriei a fost autorizată prin referendum în mai 2015 şi a devenit lege în octombrie.

Finlanda: A votat pentru egalitate în privinţa căsătoriei în 2014, iar legea urmează să intre în vigoare în 2017.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Daca nu mai exista familii monoparentale, inseamna ca nu vor mai exista copii cu liniuta pe certificatul de nastere? Deci, la nasterea copilului, daca mama nu este casatorita, ea este obligata sa declare pe cineva ca fiind tatal copilului? Deci parintii nu se vor mai putea sustrage de la cresterea copiilor?
    Daca nu mai exista concubinaj, vor fi casatoriti cu forta?
    Unde este libertatea de alegere?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Daca nu mai exista familii monoparentale, inseamna ca nu vor mai exista copii cu liniuta pe certificatul de nastere? Deci, la nasterea copilului, daca mama nu este casatorita, ea este obligata sa declare pe cineva ca fiind tatal copilului? Deci parintii nu se vor mai putea sustrage de la cresterea copiilor?
    Daca nu mai exista concubinaj, vor fi casatoriti cu forta?
    Unde este libertatea de alegere?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: