„Dublarea” alocaţiilor pentru copii a adus în atenţie ce înseamnă intervenţiile masive pe numere mari.
Adică forţarea unor creşteri de beneficii sociale absolut necesare, dar mult peste rezultatele economice, altminteri mult mai modeste în raport cu cele aşteptate (vezi anunţul de creştere economică de 4,1% pe 2018, față de acel 5,5 din prima prognoză).
De fapt, toată dispută din Parlament s-a dus în jurul creşterii cu 75% a alocaţiilor pentru copii, care a va însemna (pentru doar 10 luni rămase pentru aplicare din cele 12 ale anului) un efect negativ pe buget de circa 2,13 miliarde lei sau -0,21% din PIB. Respectiv, deficitul abia diminuat cât decât spre 2,55% din PIB va urca la 2,76% din PIB şi se va apropia din nou periculos de limita de 3% din PIB.
(Citiți și: ”Caracterul cu totul special al sărăciei românești: locul 1 la sărăcia copiilor, dar locul 5 la sărăcia pensionarilor”)
Dincolo de aspectele politice, cu trecerea la limită a unui amendament şi cu marcarea trendului preocupării pentru viitor din partea actualei Opoziţii, altceva ar trebui să ne atragă atenţia:
Hai să facem câteva calcule pentru a vedea de ce îngrijorarea justificată din partea Puterii la „dublarea” alocaţiilor ar trebui să fie un model chiar pentru ea, atunci când vine vorba despre programul de majorare a pensiilor.
Scandal la majorarea alocațiilor pentru copii, dar euforie la majorarea pensiilor
Mai întâi să vedem de ce „dublare” a alocaţiilor.
Păi, la 4,44 milioane copii cu vârsta între 0 şi 18 ani, dintre care circa 412 mii cu vârsta sub 2 ani şi creşteri de alocaţii de la 84 lei la 150 lei ( adică +79%), respectiv de la 200 lei la 300 lei (+50%) la cei mici, rezultă potrivit artimeticii elementare o majorare de circa 76% a alocaţiilor, cam departe de „dublare”.
Chiar şi aşa, efectul de creştere a deficitului cu 2,13 miliarde lei sau 0,21% din PIB ar fi fost de 2,5 miliarde lei sau 0,25% din PIB dacă se aplica această măsură pe întregul an, aşa cum se va întâmpla din 2020 încolo.
Până aici, toate bune şi frumoase, dar, dacă a ieşit atâta scandal la majorarea alocaţiilor ce te faci cu programul de majorare a pensiilor ?
Hai să fim consecvenţi cu abordarea guvernului îngrijorat de majorarea deficitului bugetar (desigur, din bugetul de stat şi nu din bugetul asigurărilor sociale, dar ceea ce contează este rezultatul general din bugetul general consolidat).
Se zice că va fi o problemă majorarea deficitului bugetului de stat de la 36.156,8 milioane lei la 38.287,33 milioane lei (sesizaţi poanta, de la „doar” 3,53% din PIB la 3,74% din PIB, adică la stat deficitul este mai mare de 3% din PIB şi trebuie compensat din excedente la alte bugete, inclusiv cel din care se plătesc pensiile).
Dacă aceasta este o problemă, atunci hai să socotim şi cât revine pentru majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie 2019: 4,68 milioane de pensionari (ceva mai mulţi decât copiii) vor beneficia de o creştere de 165 lei a valorii punctului de pensie la o pensie medie pe T3 2018 de 1.180 lei. De unde rezultă un necesar suplimentar de plată de 3,31 miliarde lei pe 2019 sau un efect de aproape 10 miliarde lei pe 2020, adică 0,90% din PIB.
Şi acum, atenţie la majorările anunțate pentru 2020, pentru care e musai să facem un tabel:
Să vedem și efectul direct pe 2021 al acestor majorări ale punctului de pensie (să presupunem că nu se vor mai găsi alte sugestii pentru alocaţiile copiilor, care să ţină pasul cu cele ale pensiilor). Păi, în 2021, fără a mai continua cu programul de eternă creştere a pensiilor cu mult peste creşterea economică (unii ar spune Caritas), efectul va fi:
Raportat la prognoza de PIB situată la nivelul de 1.178,6 miliarde lei, vom avea o influenţă de 2,60% din PIB. Plus ce se va mai acorda prin majorarea din nou a punctului de pensie la 1.875 lei, moment în care se va modifica modul de calcul pentru a se pierde urma acestor inginerii financiare. Iar creşterile vor continua spre triplarea pensiilor în decurs de cinci ani.
Una peste alta, dacă facem o comparaţie între „dublarea” alocaţiilor pentru copii (76%) şi creşterea vertiginoasă a pensiilor în ceva mai mult de doi ani (+77,5%, de la 1.000 lei punctul la 1.775 lei, la o creştere economică de cel mult 12% în acelaşi timp) se poate vedea că cea de a doua costă de peste zece ori mai mult.
Asta ne scoate complet nu doar din criteriul de deficit de 3% din PIB pe care l-am salvat sistematic „la mustaţă” din 2016 încoace dar şi din tentativa de a adopta moneda unică europeană. Care ar presupune să ne prezentăm în 2022 cu toate temele făcute în finanţele publice şi nu numai.
Aşadar, ce-ar fi să legăm beneficiile de rezultatele economice şi să aplicăm cu consecvenţă aceeaşi logică în toate situaţiile. Nu în sensul Opoziţiei, care (de fapt) a găsit prilejul să arate involuntar, unde duc majorările gen „dublări” acordate discreţionar, ci în sensul Puterii, care a simţit (deocamdată foarte puţin) ce înseamnă asemenea aventuri bugetare.
