marți

26 martie, 2024

24 septembrie, 2018

Băncile din România au „blocat” 68,7 miliarde de lei în titluri de stat, instrumente folosite de guvern pentru „rostogolirea” datoriei publice şi pentru finanţarea deficitului bugetar.

Per ansamblu, sistemul bancar local este unul dintre cele mai expuse din UE pe sectorul guvernamental, ceea ce poate genera efecte nefavorabile pentru ambele părţi, dar şi pentru economie în general.

Anul trecut, volumul creditelor accesate de populaţie a consemnat un avans de 7,8%, în vreme ce stocul de credite acordate companiilor a înregistrat un salt de doar 2,5%, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).


Aceste rezultate sunt catalogată inclusiv de guvern drept „moderate”. În cea mai recentă strategie privind administrarea datoriei publice, executivul notează că avansul creditării, precum şi episoadele de surplus de lichiditate din piaţă (în 2017, indicele ROBOR, care măsoară dobânzile la care se împrumută între ele cele mai importante bănci din România, s-a dublat, una dintre explicaţii fiind episoade de lipsă de lichiditate) au făcut ca băncile să continue să fie principalii investitori pe piaţa internă a titlurilor de stat, în defavoarea companiilor şi a populaţiei.

La sfârşitul anului 2017, ponderea expunerii băncilor faţă de sectorul guvernamental era de 22,3% din totalul activelor, al doilea cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, potrivit datelor Băncii Centrale Europene (BCE). Pe primul loc se află băncile din Ungaria, cu o expunere de aproape 25% din active pe titlurile suverane maghiare.

De altfel, expunerea foarte mare a băncilor pe titlurile şi garanţiile guvernamentale se numără printre cele mai mari vulnerabilităţi identificate de experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) la adresa sistemului financiar local. Testele de stres i-au determinat pe specialiştii FMI să recomande, ca măsură de precauţie în eventualitatea producerii unor efecte economice adverse (creşterea dobânzilor, o creştere a spread-urilor pentru obligaţiunile suverane, deprecierea leului şi contracţia PIB-ului), introducerea unor rezerve de capital care să crească rezistenţa băncilor şi care să protejeze împotriva riscurilor de pe urma unei expuneri mari pe obligaţiunile suverane.

Eugen Rădulescu, directorul Direcţiei de Stabilitate din cadrul BNR, a avertizat în repetate rânduri, în nume propriu, asupra expunerii prea mari a băncilor pe datoria publică a Românie. Anul trecut, Rădulescu a precizat că 14 bănci din România au o expunere cuprinsă între 0% și 10%, zece bănci au o expunere cuprinsă între 10% și 20%, în vreme ce şapte instituţii financiar-bancare din România au expuneri de peste 30%. Expunerea ar putea fi ceva mai mică, indicii în acest sens oferind cel mai recent Raport asupra Stabilităţii Financiare (iulie 2018).


O analiză a băncii centrale arată că pierderile potenţiale generate de portofoliul de titluri de stat ca urmare a unei creşteri neaşteptate a ratelor de dobândă cu 200 de puncte de bază ar putea determina o reducere a ratei fondurilor proprii totale la nivel de sistem cu până la 1,03 puncte procentuale. Impactul este ceva mai redus decât cel calculat în precedentul raport, pe fondul reducerii maturităţii portofoliilor de titluri de stat şi a volumului acestora.

Achiziţia de titluri de stat reprezintă o investiţie sigură pentru sistemul bancar (în sensul că puţine sunt situaţiile în care statele intră în incapacitate de plată), însă aceasta limitează resursele sale de finanţare a economiei reale. Pe de altă parte, o decizie a băncilor de a-şi reduce expunerea ar crea dificultăţi statului, care s-ar vedea nevoit să îşi caute şi alţi investitori.

O posibilă soluţie sunt fondurile de pensii private, cu deţineri de 18,3% din stocul total al datoriei guvernamentale interne, respectiv 26,2 miliarde de lei, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

O eventuală slăbire a acestor investitori, spre exemplu, prin eliminarea obligativităţii contribuţiilor la Pilonul II, ar putea subţia şi mai mult rândurile „cumpărătorilor” de datorie publică.

În acest context, o reorientare către piaţa externă ar putea fi o soluţie, însă nu una lipsită de riscuri, în special în perioada care urmează, catalogată de analişti drept o retragere a investitorilor către dolar şi economiile „stabile”, puternice, din Occident.

De la extern la intern şi înapoi

Anul acesta, România trebuie să returneze Comisiei Europene 1,4 miliarde de euro din pachetul de sprijing financiar accesat în urma crizei. În 2019, Guvernul mai are de achitat un miliard pentru a restitui împrumutul de la Bruxelles, urmând ca ultimele rate aferente creditului de urgenţă (datorate BERD, parte a grupului Băncii Mondiale) în valoare de circa un miliard de euro să ajungă la scadenţă în 2022-2023.

În ciuda faptul că executivul este aproape de a rambursa această datorie externă, pe termen mediu, serviciul datoriei publice guvernamentale indică o creştere a „ratelor” plătite creditorilor externi. Astfel, în următorii doi ani, Guvernul trebuie să „rostogolească” datorii externe în valoare de 33,7 miliarde de lei şi datorii interne aproape duble, de 65,6 miliarde de lei. Pentru anii 2023-2024, proiecţia Finanţelor indică datorii externe de rostogolit de 24,7 miliarde de lei şi datorii interne de circa 37 de miliarde de lei.

Asta în condiţiile în care creditele externe sunt mai scumpe decât cele interne. Din documentele Finanţelor reiese că anul viitor, ratele de capital aferente datoriei interne sunt de 30 de miliarde de lei, iar comisioanele de 5,3 miliarde de lei, în vreme ce pentru ratele de capital aferente datoriei externe, de mai puţin de jumătate (14,2 miliarde de lei), dobânzile şi comisioanele sunt tot de 5,3 miliarde de lei.

Pentru perioada 2018-2020, executivul îşi propune să rămână activ pe pieţele financiare internaţionale, dar, pentru a gestiona riscul valutar aferent unor împrumuturi în euro sau dolari, vede drept optim menţinerea ponderii datoriei denominate în lei la 45-60% din stocul total al datoriei. De asemenea, euro rămâne valuta preferată în ceea ce priveşte atragerea de credit străin, ponderea titluri în moneda unică europeană urmând să fie menţinută la cel puţin 80% din totalul datoriei denominată în valută.

La sfârşitul lui 2017, mai mult de jumătate din portofoliul datoriei publice era denominat în valută, un procent ridicat faţă de cel al altor state din afara blocului comunitar, însă nu de natură să îngrijoreze, reiese din strategia Finanţelor care invocă o volatilitate istoric redusă a leului în raport cu euro. „Aceasta reprezintă o pondere mare atât comparativ cu alte state membre UE care nu au adoptat moneda unică europeană, cât și cu state cu rating similar la nivel global. Chiar dacă această pondere sugerează o expunere semnificativă la riscul valutar, volatilitatea relativ scăzută a cursului de schimb leu/euro şi ponderea datoriei în valută emisă pe termen lung denominată în Euro fac ca riscul aferent acestei expuneri să fie mai uşor de administrat”, reiese din document.

Pe termen lung

Parte a strategiei Ministerului Finanţelor de gestionare a datoriei publice este reducerea împrumuturilor pe termen scurt, care ajung repede la scadenţă şi pentru care investitorii cer, în general, dobânzi mai mari. În perioada 2010-2017, datoria pe termen scurt a administraţiei publice a scăzut semnificativ, de aproape patru ori, ajungând la circa 15 miliarde de lei, respectiv 10,2 miliarde de lei în iulie 2018.

De altfel, Guvernul îşi propune să menţină cât mai jos ponderea scadenţelor. Spre exemplu, datoria scadentă în termen de un an nu ar urma să treacă de 25% pentru datoria în monedă naţională, respectiv de 20% pentru stocul total. Procentele sunt aceleaşi şi când vine vorba despre dobânzi variabile versus dobânzi fixe.

„Maturitatea medie rămasă ar trebui menţinută între 3,5 ani (minim) şi 5,0 ani pentru datoria în monedă naţională şi între 5,5 ani (minim) şi 7,0 ani pentru datoria totală”, se mai arată în cea mai recentă strategie legată de administrarea datoriei publice.

Băncile au nevoie de un portofoliu de titluri de stat deoarece acestea sunt acceptate drept active eligibile pentru operaţiunile de politică monetară, spre exemplu pentru a accesa bani la dobânda de politică monetară a BNR.

Pe de altă parte, acestea par a viza reducerea maturităţii portofoliului, în vreme ce statul urmăreşte creşterea sa astfel încât să plătească dobânzi mai mici. Totodată, băncile par a se orienta către reducerea expunerilor, în vreme ce nevoile de finanţare ale statului sunt tot mai mari. Doar în 2019 va avea nevoie de 70 de miliarde de lei pentru a rostogoli credite şi a plăti deficitul bugetar.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: