Costul datoriei publice guvernamentale raportat la PIB va atinge în acest an nivelul maxim de 1,67% și ar urma să se reducă treptat spre 0,6% din PIB în 2018, potrivit proiecției serviciului datoriei publice guvernamentale făcută de Ministerul Finanțelor. La finele primului trimestru din acest an, România a reușit plafonarea datoriei publice sub nivelul de 40% din PIB.
Îmbunătățirea ratigului de țară prin acordarea de către toate cele trei principale agenții specializate la nivel mondial a notei de trecere pentru recomandarea de investiții (Baa3 din partea Moody’s și BBB- din partea Standard&Poor’s și Fitch) ar urma să permită diminuarea obligațiilor de plată în perspectivă, pe măsură ce finanțările luate la dobânzi mai ridicate și vor fi înlocuite cu finanțări în condiții mai avantajoase.
Practic, se are în vedere păstrarea soldului datoriei la un nivel relativ constant și achitarea anuală numai a dobânzilor și comisioanelor la creditele contractate. Acestea se vor constitui în costul propriu-zis al datoriei, în timp ce ratele de capital arată finanțările care vor trebui găsite pentru a le înlocui pe cele vechi (pentru ”rostogolirea” datoriei).
De reținut că după anul 2008 ponderea datoriei publice în PIB s-a triplat dar partea deținută de obligațiile asumate la extern a rămas foarte aproape de 50%, fiind chiar sub nivelul inițial de 60% din 2008 (vezi tabelul). Mai mult, reducerea costului suportat de la buget la circa o treime din cel actual ar duce la situația în care o datorie de trei ori mai mare are un cost similar cu cea inițială.
Aici se vede clar importanța păstrării echilibrelor macroeconomice și necesitatea de a evita orice derapaje în perioadele electorale care urmează . Experiența din 2008 a arătat că orice creștere economică am avea, se pot face erori majore în gestiunea finanțelor publice, erori cu consecințe ce pot fi corectate ulterior numai într-o perioadă îndelugată.
Revenind la previziunile pentru intervalul 2013 – 2018, se poate observa plafonarea serviciului total al datoriei publice guvernamentale în 2018, cu un maxim al componentei interne avut în vedere pentru 2016, un maxim al componentei externe în 2015 și un vârf de plată pentru dobânzi și comisioane stabilit pentru 2014, care va genera și o anumită presiune pe cursul de schimb.
În acest context, ar fi de remarcat și faptul că nivelul deja preliminat al cursului de schimb pentru trecerea la euro este exact cel din prezent, respectiv 4,40 lei pentru un euro. Chiar dacă pentru anul în curs se estimează o valoare de maxim local de 4,48 lei/euro, care ar urma să se aplatizeze spre nivelul de trecere la euro în următorii trei ani.
Păstrarea valorilor activelor ( case, depozite bancare etc.) și a capacității de a converti leii colectați din taxe și impozite în valută forte se anunță a fi esențială. Este motivul pentru care nu ar fi înțelept să se umble la creșteri de salarii și pensii nesustenabile, care ar putea arunca în aer tot aranjamentul prevăzut pentru reducerea optimizată a obligațiilor reale de plată ( prin raportare la PIB) în contul datoriei publice.
