sâmbătă

16 martie, 2024

11 iunie, 2017

Costul orar al forţei de muncă s-a majorat deja pe acest an cu 18,20% brut în primul trimestru al lui 2017 faţă de aceeaşi perioadă din 2016, potrivit datelor anunţate de INS.

Majorarea este de 16,25% dacă se face ajustarea cu numărul de zile lucrătoare şi sezonalitate (pentru asigurarea comparabilităţii acestui indicator cu valorile consemnate pe parcursul anului).

În contextul cererilor de majorare a salariilor şi a amânării aplicării măsurilor de creştere în sectoriul bugetar, prevăzute iniţial pentru data de 1 iulie 2017, vă prezentăm situaţia disponibilă la zi.


Mai exact, cu cât a crescut costul forţei de muncă pe diferitele ramuri ale economiei, clasificate potrivit normelor internaţionale (vezi tabelul).

Se poate observa uşor că sectorul bugetar s-a poziţionat deja semnificativ peste media pe economie, cu sănătatea la un nivel de creştere mai mult decât dublu în raport cu media pe economie. De asemeni, se confirmă respectarea per ansamblu a unui principiu teoretic de creştere mai rapidă a salariilor în servicii faţă de producţie ( aşa numitul efect Balassa- Samuelson).

Problema este dacă aceste valori sunt în regulă şi dacă economia poate prelua acest adevărat şoc salarial fără a fi pierdute echilibrele economice stabilizate cu greu pe parcursul acestui deceniu. Asta chiar dacă piaţa forţei de muncă începe să fie tot mai clar afectată de lipsa forţei de muncă disponibile, după ani de plecări în Occident din lipsă de locuri de muncă.

Vestea proastă este că valori cu două cifre ale creşterilor salariale ( darămite de 18%) sunt extrem de rare într-o economie aşezată. Ponderea salariilor în costul produselor a dus deja, pe calea majorărilor salariale la un avans de 3,8% al preţurilor producţiei industriale care va trebui să se vadă undeva în curând, inclusiv la raft şi/sau în cursul de schimb.


Vestea nici proastă, nici bună este că exista anterior asaltului salarial o rezervă (pe cale de epuizare, dacă nu s-a epuizat deja) din nivelul relativ mic al părţii care revenea salariaţilor din rezultatul economic. De reţinut, însă, este o resursă epuizabilă rapid şi care nu va mai putea fi folosită în anii viitori.

Vestea bună este că avem din nou un avans robust al productivităţii muncii industriale ( indicatorul de referinţă pentru întreaga economie, deoarece poate fi calculat cu precizie) după patru ani de reduceri succesive pe traiectoria:

De aceea, este important să menţinem această creştere robustă a productivităţii muncii, întâmplător sau nu egală cu creşterea anunţată PIB pe primul trimestru al anului. Ar fi o schimbare extrem de importantă prin deplasarea accentului la nivel calitativ a modalităţii de creştere, dinspre modalitatea extensivă, pe baza unui număr mai mare de salariaţi, către majorarea rezultatelor obţinute per salariat.

Sub o formă sau alta, poate că ar fi necesar să se întreprindă o perfecţionare a modalităţilor de evaluare în acest sens şi în sectorul public, unde cuantificarea productivităţii sociale a muncii depuse este mai dificilă şi supusă unor criterii mai subiective.

Ca soluţie pentru Executiv, s-ar putea trece o parte importantă din sarcina majorărilor salariale viitoare în sarcina autorităţilor locale, dar numai în baza creşterii impozitelor locale cu sumele necesare. Astfel încât populaţia din fiecare urbe să se simtă implicată şi să poată corela banii plătiţi în plus cu serviciile publice oferite.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: