vineri

29 martie, 2024

17 ianuarie, 2017

Companii cu capital românesc surprind cu mișcări spectaculoase, ce caracterizau, până acum, mai degrabă capitalul străin: Bitdefender a preluat o companie parteneră din piața franceză, iar fondatorii Dedeman intră în forță în piața imobiliară de top.

Bitdefender a preluat compania franceză Profil Technology

Bitdefender a achiziționat partenerul de pe piața franceză, compania Profil Technology, ca parte a strategiei de expansiune a business-ului pe segmentul marilor companii. Această achiziție întărește poziția companiei în Europa și la nivel global. Compania nu a precizat cifrele aferente tranzacției.

Florin Talpeș este unul dintre puținii români care au reușit să își extindă afacerile peste hotare, companiile  sale aplicând o strategie de dezvoltare la nivel global. După un succes anterior înregistrat pe piața din Statele Unite, în 2016 compania și-a stabilit prezența locală în Italia și Suedia.


Preluarea Profil Technology permite companiei românești să-și consolideze poziția pe piața franceză atât pe segmentul enterprise cât și în consumer și adaugă o echipă de 50 de profesioniști în vânzări, marketing și relații cu clienții.

Prezent pe piața franceză din 2001, Bitdefender a devenit un jucător puternic în retailul de soluții de securitate cibernetică din Franța, controlând o treime din piața soluțiilor achiziționate în magazine de consumatorii francezi.

„Franța este o piață-cheie pentru noi în viitor. Prin preluarea business-ului, vom putea fi mai aproape de parteneri și de clienți și ne propunem să repetăm în domeniul enterprise succesul înregistrat de noi pe piața consumatorilor rezidențiali, mizând pe superioritatea tehnologică a produselor noastre pentru a câștiga o poziție de lider”, spune Florin Talpeș, CEO Bitdefender.

Propulsate de cele mai recente inovații tehnologice, vânzările Bitdefender către mari companii s-au triplat în ultimii trei ani, iar compania a câștigat încrederea marilor clienți în securizarea infrastructurilor hibride.


Soluțiile Bitdefender pentru protecția terminalelor din companii sunt înglobate în produsul Gravity Zone, capabil să protejeze cele mai complexe infrastructuri hibride. Având la bază tehnologii brevetate în materie de inteligență artificială, GravityZone se concentrează pe tehnicile, instrumentele și comportamentele atacatorilor pentru a combate orice breșe de securitate și a evita compromiterea infrastructurilor.

Frații Pavăl de la Dedeman cumpără cinci clădiri de birouri ale AFI Park din Bucureşti. plan pentru un fond de investiții

Dragoș și Adrian Pavăl, cei doi frați din Bacău care dețin Dedeman, prima companie privată cu capital autohton care a depășit plafonul de 1 miliard de euro cifră de afaceri, cumpără proiectul de birouri AFI Park.

Surse din piață vorbesc de cea mai mare tranzacție imobiliară realizată de  investitori români după criza financiară, acordul cu dezvoltatorii- AFI Europe- fiind estimatla 164 milioane euro.

Frații Pavăl, care au transformat Dedeman într-o rețea națională de 45 de  mari unități de retail, își extind activitatea în domeniul fondurilor de investiții. Unul va avea ca obiect dezvoltarea afacerilor aflate la început de drum, un altul va dezvolta activități imobiliare. Achiziția celor 5 clădiri de birouri din AFI Park pune bazele activității acestui al doilea fond de investiții.

Discreți în privința planurilor de afaceri, Dragoș și Adrian Pavăl sunt adepții dezvoltării ”sustenabile”, făcute după consolidarea afacerii de bază. În 2016, Dragoș Pavăl declara wall-street.ro că se gândeștela dezvoltarea unui proiect imobiliar propriu, o clădire de bitouri de 10 etaje în vecinătatea mall-ului Esplanada din Pantelimon.

Atât soții Talpeș de la Bitdefender cât și frații Pavăl de la Dedeman sunt cunoscuți ca persoane discrete, concentrate și implicate direct în afacerile lor, care urmăresc proiecte solide și de termen lung și care evită lumina reflectoarelor.

Cele două supercompanii românești consolidează, astfel, potențialul capitalului autohton, cu un plus serios pentru economie: valoarea adăugată brută lasată în economie de companiile locale este net superioară, în ciuda unei cifre de afaceri mai mici, celei lăsate de investițiile străine.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: