vineri

26 aprilie, 2024

19 octombrie, 2017

Cancelarul german în exerciţiu Angela Merkel îndeamnă la o reducere a ajutorului financiar acordat de Uniunea Europeană Turciei în vederea unei eventuale aderări, denunţând direcţia îngrijorătoare pe care au luat-o, în opinia ei, democraţia şi statul de drept în această ţară, relatează AP.

”În termenii valorilor noastre democratice, evoluțiile din Turcia au fost deosebit de negative. Nu numai că sunt arestați germani, dar întregul stat de drept din Turcia se îndreaptă într-o direcție greșită. Suntem îngrijorați în legătură cu aceasta. Și eu voi susține o reducere a fondurilor de preaderare”, a declarat Angela Merkel la începerea unui summit al UE la Bruxelles.

”Și voi spune de asemenea în mod clar că Turcia face o treabă bună în ce privește refugiații și că avem obligații în baza acordului UE-Turcia. Noi am promis trei miliarde de euro pentru următorii ani, în plus față de alte trei miliarde pe care le-am acordat deja. Trebuie să ne respectăm promisiunea”, a mai spus cancelarul Merkel.


Turcia negociază de ani buni aderarea la Uniunea Europeană, dar nu a îndeplinit criteriile de aderare. După puciul eșuat în 2016, regimul Erdogan a comis derapaje democratice consistente, generând reacții ferme în majoritatea capitalelor europene.

Relațiile dintre Turcia și Germania s-au deteriorat constant în ultimul an.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: