joi

18 aprilie, 2024

18 aprilie, 2018

Camera Deputaţilor a respins miercuri legea care propune ca incompatibilităţile şi conflictele de interese ale demnitarilor să se prescrie în trei ani.

Iniţiativa nu a reuşit să adune numărul de voturi necesare. Proiectul îi aparține deputatului Cătălin Rădulescu şi era semnat de peste o sută de social-democraţi.

Lista de beneficiari a unui proiect de acest tip ar fi fost lungă. Printre ei, parlamentarii, primarii, prefecţii, dar şi şefi de servicii, sindicalişti şi directori de şcoli şi de spitale. Iniţiatorul susţine că este imoral şi ilegal să nu existe deloc un termen de prescripţie în cazul incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese. Asta pentru că în cazul unor infracţiuni grave în materie penală există termene care, odată depăşite, cel ce le-a comis nu mai poate fi tras la răspundere.


Pentru acest proiect Senatul este for decizional.

În urmă cu două zile, PSD i-a retras sprijinul politic deputatului Cătălin Rădulescu, anunţul fiind făcut chiar de liderul partidului, Liviu Dragnea.

Cătălin Rădulescu s-a făcut util prin susținerea unor proiecte controversate în domeniul așa-zisei reforme a justiției sau a bătăliei pe care puterea o duce cu ”statul paralel” dar a fost pedepsit pentru insistența cu care a căutat o funcție de conducere la ultimele alegeri interne organizate de PSD.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: