Calendarul măsurilor/promisiunilor economice ale Guvernului Grindeanu

de Adrian N Ionescu | 6.1.2017 .

sala-guvern-cursdeguvernare-roProgramul de guvernare cu care echipa premierului Sorin Grindeanu a obținut investitura Parlamentului României prevede termene precise, termene aproximative și termene pentru un întreg mandat de patru ani, sau chiar mai îndepărtate, de îndeplinire a promisiunilor economice, inclusiv a celor care vizează efectele realizării acestora asupra salariilor şi pensiilor românilor.

Dacă, însă, în privința măririlor salariale și a scăderii unor taxe există date fixe, termenele devin mai puţin precise în cazul majorității punctelor din calendarul de investiții preconizate.

Iată cronologia promisiunilor:

2017

  • Salariul minim brut: 1.450 lei;
  • Extinderea cotei 0% de TVA pentru vânzarea de locuințe, publicitate şi pentru inputuri în agricultură, începând cu 1 martie 2017;
  • Negocierea Legii Salarizării Unitare cu sindicatele în primul trimestru al anului 2017;
  • Creșterea salariului mediu pentru cei din sectorul public cu 20% până la 1 iulie 2017;
  • La 1 iulie 2017 punctul de pensie va fi 1.000 lei.
  • Codul legislativ numit „Codul Economic al României”; va conține Codul Fiscal, Codul de Procedură Fiscală, Legea de Înființare a Societăților Comerciale, Legea Evaziunii Fiscale și toate celelalte legi cu caracter economic. Aprobarea Codului Economic al României se va face cel târziu la 1 iulie 2017, iar măsurile cuprinse în el se vor aplica gradual din 1 ianuarie 2018, gradual până în 2022.
  • Înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) și a Fondului Național de Dezvoltare, acesta – prin preluarea activității Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS);
  • Finalizarea autostrăzii Lugoj-Deva;
  • Finalizarea autostrăzii Sebeş – Turda;
  • Impozit pe cifra de afaceri de 1% pentru microîntreprinderile cu 1 – 9 angajați, dacă CA este mai mică de 500.000 euro;
  • Contracte de performanță pentru ANAF, cu ținte trimestriale, inclusiv în scopul creşterii gradului de colectare a veniturilor la bugetul de stat;
  • Constituirea unei direcții ANAF „pe tematica firmelor cu pierderi continue (peste 3 ani la rând) a firmelor cu CA nulă, credite acordate de acționari propriiloro firme cu pierderi;
  • Consolidarea Direcției Prețuri de Transfer din ANAF,
  • Autostrada est-vest Montana, tronsonul Câmpia Turzii – Târgu Mureş: 2017-2018;

2018

  • Salariul minim brut: 1.550 lei;
  • Modificarea cotei TVA de la 20% la 18% (Deja TVA a scăzut la 19% de la 1 ianuarie 2017, potrivit modificărilor la Codul fiscal adoptate de Guvernul Ponta).
  • Creșterea salariului mediu pentru cei din sectorul public cu 20% începând cu 1 iulie 2018;
  • La 1 iulie 2018 punctul de pensie va fi 1.100 lei.
  • Eliminarea impozitului pe dividende;
  • Reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%;
  • Reducerea contribuțiilor de asigurări sociale plătite de angajator de la 39,25% la 35%;
  • Eliminarea impozitului pe terenul agricol lucrat, concomitent cu dublarea impozitului pentru terenul agricol nelucrat timp de 2 ani consecutiv;
  • Introducerea impozitului diferențiat pe venitul global (IVG), de 0%, respectiv 10%, anual, pentru fiecare gospodărie din România;
  • Selectarea și pregătirea consultanților fiscali, etapizat, „până cel tîrziu la 1 decembrie 2018. Consultantul fiscal va prelua și sarcina de a plăti toate taxele și impozitele datorate de către persoanele fizice aflate în portofoliu său.
  • Completarea și depunerea declarațiilor IVG de către consultanții fiscali, în numele membrilor gospodăriilor;
  • Începând cu 1 decembrie 2018, „nu va mai exista nicio taxă din sistemul fiscal al României care să nu poată fi plătită online. Numărul taxelor în România nu va fi mai mare de 50”.
  • Interoperabilitatea informatică a tuturor instituțiilor statului, până cel târziu la finalul anului 2018;

2017-2020

  • Autostrada est-vest Montana, tronsonul Tg. Mureş – Tg. Neamţ, SF + PT: 2017-2019;
  • Tronsonul Tg. Neamţ – Iaşi – Ungheni, realizare SF + PT: 2017-2019. Execuție lucrări: 2019 – 2022;
  • Autostrada Sibiu-Piteşti – fără termen;
  • Finalizarea Variantei Ocolitoare a Bucureştiului la profil de autostradă (Inel Bucureşti (A0) care va face legătura între autostrada A1 cu autostrada A2 în primă fază; în faza a două, închiderea inelului centură în regim de autostradă de jur împrejurul Bucureştiului) – fără termen;
  • Autostrada Transilvania, Comarnic – Braşov: 2017 – 2022;
  • Sibiu – Braşov : 2017 – 2020;
  • Surplacu de Barcău – Borş (+ Oradea): 2017-2019;
  • Nădăşelu – Suplacu de Barcău: 2017-2020;
  • Salariul minim brut: 1.650 lei în 2019;
  • Creșterea salariului mediu pentru cei din sectorul public cu 8% începând cu 1 iulie 2019;
  • Salariul brut mai mare de 1.000 de euro pentru un milion de cetățeni în 2020 (mai puțin de 200.000, în prezent);
  • Salariul minim brut 1.750 lei în 2020;
  • Segmentarea alocării de ajutoare de stat după cifra de afaceri: între 100.000 euro – 1 mil euro; între 1.000.001 euro și 10 mil euro; mai mare de 10 mil euro – câte o treime din fonduri pentru fiecare segment.
  • Înființarea de Societăți Antreprenoriale Studențești (SAS) în universități şi „stabilirea unui Fond Național de Investiții în Afaceri Pornite de Studenți” cu un buget estimat de 20 mil. euro;
  • Transformarea Eximbank în Bancă de Dezvoltare;
  • Capitalizarea cec Bank;
  • Modernizarea căilor ferate, pentru viteze de peste 100 km/h, din direcția Vest – București, Chișinău – Iași – București, București – Constanța, București – Brașov;
  • 50.000 de noi locuri de muncă în construcții;
  • 30.000 – 40.000 de noi locuri de muncă în industria IT;
  • Peste 50.000 de noi locuri de muncă în sănătate;

Publicat la data de 6.1.2017 .

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Prioritățile imediate ale UE: securitate, protecție socială, prosperitate, diplomație externă

Liderii celor 27 de state membre ale UE reuniți sâmbătă la Roma (Marea Britanie nu a participat din cauză că în doar 4 zile...Citeste mai departe »

Iulian Soare

Klaus Iohannis: Am să îl invit pe premier la o discuție legată de fondurile europene

Președintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Roma, că are de gând să discute cu Guvernul despre absorbția de fonduri europene de către țara...Citeste mai departe »

Victor Bratu

Concluzia summit-ului de la Roma: ”Împreună, cu ritm și intensitate diferite acolo unde este necesar, dar în aceeași direcție”

Uniunea Europeană se va deplasa în continuare pe drumul integrării fără să îi mai aștepte întotdeauna pe cei care se deplasează mai încet- aceasta...Citeste mai departe »

Victor Bratu

Manfred Weber (PPE) și Guy Verhofstadt (ALDE): Acum este momentul să reinventăm Europa

Manfred Weber, președintele grupului PPE din Parlamentul European (dreapta), și Guy Verhofstadt, președinte al grupului ALDE din Parlamentul European, semnează împreună un articol de...Citeste mai departe »

Razvan Diaconu

Mii de polițiști în marș spre Palatul Victoria

Poliţiştii protestează, din nou, sâmbătă, nemulţumiţi de salarii şi de modul în care sunt calculate sporurile. Două dintre sindicatele poliţiştilor spun că au mobilizat...Citeste mai departe »
Valute 234:
4.5552 lei
4.2149 lei
5.2643 lei

OPINII & EDITORIAL

Andreea Paul / România și talentele: cum le atrage, cum le păstrează

Andreea Paul

A apărut recent Raportul global al competitivităţii talentelor, unde România se află pe locul 55 în lume și pe locul 32 în Europa, din 118...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / Un scenariu: Statele Unite versus Coreea de Nord. Consecinţe în sistemul internaţional

Valentin Naumescu

Puncte cheie: În aşteptarea Declaraţiei de la Roma, de peste câteva zile, care ne va sugera spre ce fel de Uniune Europeană ne îndreptăm,...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / Balada elefantului alb: deci, ce facem cu Cioloș

Cristian Grosu

Percepția și studiile noastre arată că cititorii cursdeguvernare.ro se împart în trei : -,antreprenori sau manageri pe toate palierele, care conduc societăți în terenul...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / De ce România e condamnată să improvizeze: România Neproductivă și delirul decidenților

Cristian Grosu

Nu e vorba de faptul că, de bine sau de rău, în fiecare seară vom avea ce arunca în oală – noi, salariați, antreprenori,...Citeste mai departe »

România cu două viteze

Marin Pana

” Preşedintele României s-a poziţionat ferm împotriva ideilor vehiculate în ultimul timp cu privire la o Europă cu mai multe viteze – o Uniune...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / Ipocrizia „Europei cu două viteze”. Începe refluxul Occidentului. Rămânem pe uscat?

Valentin Naumescu

Puncte cheie: Ceea ce se discuta de multă vreme ca posibilitate teoretică, înainte chiar de valul extinderii masive spre Est, adică aşa-zisa alternativă a...Citeste mai departe »

Aurelian Dochia / Să nu fim naivi, Europa cu mai multe viteze există deja!

Aurelian Dochia

În ultimele zile a produs ceva emoție în rândurile europarlamentarilor români o rezoluție redactată de belgianul Guy Verhofstadt și aprobată cu un scor foarte...Citeste mai departe »

Cristian Tudorescu / Patru întrebări cheie despre Fondul Suveran de investiții. Și întrebările cheie ale contribuabililor

Cristian Tudorescu

Se discută în aceste zile din ce în ce mai intens despre Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FDSI) al României, despre necesitatea și...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / Sorry, e cam șocant: de ce, realmente, NU se poate fără mită în România

Cristian Grosu

Textul de mai jos e pentru cei dispuși să lase ipocrizia de-o parte. Cine nu poate, să nu se obosească. Știm cu adevărat în...Citeste mai departe »

Cristi Dănileț / Pe înțelesul tuturor: Decizia CCR privind abuzul în serviciu

Cristi Danilet

Celebra, de acum, OUG 13/2017 și-a propus modificarea textul din Codul penal care reglementa abuzul în serviciu sub pretextul că ar exista o decizie...Citeste mai departe »

Die Hard / Die Easy

Marin Pana

Dacă ar fi să punem marea problemă într-o singură frază, ea ar suna cam așa : Detaşarea de rezultatele economice/implicarea în rezultatele electorale a...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / “Ordinea post-occidentală” a lui Lavrov… Altul e pericolul

Valentin Naumescu

Puncte cheie: De câteva zile se scrie cu emoție și cu frenezie despre noua “ordine post-occidentală”, așa-zisul concept (cam mult spus) lansat de ministrul...Citeste mai departe »

Daniel Dăianu / Euro și “războiul valutar”’: nu economia Germaniei este problema!

Daniel Daianu

Voci din noua administratie republicana reproseaza Germaniei ca ar fi avantajata in relatiile comerciale internationale datorita unui nivel subevaluat al euro –care ar explica...Citeste mai departe »

Radu Crăciun / Ruleta rusească a statisticilor în Balcani: povestea unui tehnocrat

Radu Crăciun

 Pentru ca planuri de cheltuieli bugetare excesiv de optimiste sa para de fapt realiste este nevoie de venituri bugetare estimate in acelasi spirit. Pentru...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / Cei puțini și cei mulți: România iminentă și România unei lumi periculoase

Cristian Grosu

Cuvântul cheie al acestor ani e ”ireversibil”. Cheie: exact ca în imn – trecerea pragului critic de la care normalitatea intră în faza de...Citeste mai departe »

Guvernare cu faţă umana

Marin Pana

Ai murit? N-ai terminat. Pentru noi rămân peripețiile înmormântării și lichidării conturilor

Deşi obişnuit la job cu problemele macro, inevitabil apar în viaţă momente micro. Cum ar fi un deces. Prilej cu care organizarea românească apare...Citeste mai departe »

De interes

sigle Centrul de Resurse Juridice Centrul Român de Politici Europene Expert Forum Institutul pentru Politici Publice Pro Democrația România Curată Societatea Academică Română