miercuri

27 martie, 2024

21 decembrie, 2017

Guvernul a majorat până la aproape un milion de lei plafonul până la care „autorităţile contactante locale” vor putea atribui direct contracte, fără a le mai publica pe SEAP, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate miercuri.

În fapt, ordonanța stabilește suma de  929.089 lei până la care chiar primarii pot atribui direct contracte şi de asemenea consiliile locale şi judeţene.

Legea 98/2016 a achiziţiilor publice, care este modificată de noua OUG prevede suma maximă de 600.129 lei, pentru contractele de achiziţie publică/acordurile-cadru de produse şi de servicii atribuite direct. Prevederea rămâne în vigoare.


Totuşi, ordonanţa adoptată miercuri precizează că noul prag vizează „autorităţile contractante locale , așa cum sunt acestea definite la art. 23 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001”. Articolul respectiv spune că „aleşii locali sunt primarul, consilierii locali şi consilierii judeţeni. În asigurarea liberului exerciţiu al mandatului lor aceştia îndeplinesc o funcţie de autoritate publică”.

Liber și la spargerea contractelor în bucăţi sub un milion

Totodată, „autoritățile contractante” vor putea urma procedura simplificată de achiziție și pentru „loturi individuale” ale unor contractele mai mari, dacă îndeplinesc cumulat condițiile:

„a) valoarea estimată, fără TVA, a lotului respectiv este mai mică de 355.632 lei, în cazul achiziției de produse sau servicii, sau mai mică de 4.445.400 lei, în cazul achiziției de lucrări;

b) valoarea cumulată a loturilor pentru care este îndeplinită condiția prevăzută la lit. a) și care sunt sau au fost atribuite în temeiul prezentului articol nu depășește 20% din valoarea globală a tuturor loturilor în care a fost împărțită lucrarea avută în vedere, achiziția de produse similare ori serviciile avute în vedere.”, potrivit ordonanței.

Contestaţiile şi preţul


Pe de altă parte, contestațiile vor fi soluționate în termen de maxim 20 de zile lucrătoare de la data primirii copiei dosarului achiziţiei publice de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

„Se va aplica un termen unitar, respectiv 5 zile lucrătoare, de comunicare a întâmpinării către instanţa de judecată de către intimat, întrucât cele 5 zile calendaristice pot implica şi zile libere, astfel se poate reduce în practică la 3 zile lucrătoare”, potrivit sursei citate.

De asemeni, „nu poate fi aplicat criteriul costului/preţului cel mai scăzut în cazul atribuirii contractelor de achiziţie publică / acordurilor-cadru de proiectare şi execuţie. Clarificarea legislativă este necesară pentru a aduce un aport mai mare calităţii în raport cu preţul pentru contracele de lucrări care implică şi partea de proiectare”, spune un comunicat al Guvernului.

Ordonanța lasă loc unei interpretări favorabile și companiilor  controlate de primării, care ar putea beneficia de relaxarea condițiilor de achiziție, dacă nu înregistrează profit.

Actul normativ, care modifică legea 98/2016 a achizițiilor publice, adăugă precizarea că entitățile care „au caracter comercial sau industrial” beneficiază de procedurile simplificate delegii, dacă nu îndeplinesc cumulativ condiţiile:

„a) funcționează în condiții normale de piață;

b) urmărește obținerea unui profit;

c) suportă pierderile care rezultă din exercitarea activității sale.”

Consiliul Concurenţei (CC) spune că „adoptarea unei măsuri de încredințare directă (unei companii controlate de o primărie) trebuie să fie bine fundamentată, fiind necesară demonstrarea existenței unor cauze obiective (”eșec de piață”), care au determinat neaplicarea unei proceduri de achiziție publică”, potrivit unui răspuns mai vechi al CC la solcitarea cursdeguvernare.ro.

(Citiți și: Explicațiile Consiliului Concurenţei privind despre companiile ”private” înființate de primării nu acoperă tendința anticoncurențială)

Procedura simplificată de achiziţii publice reprezintă modalitatea de realizare a achiziţiilor publice sub pragurile impuse de legislaţia europeană, prin publicare numai la nivel naţional şi cu utilizarea de termene mai scurte şi cerinţe minimale necesare pentru îndeplinirea contractului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Ordonanța guvernului o încerca să modifice legi organice sau legi ordinare ? Oare cum or fi transpuse în legislație Directivele UE referitoare la achizițiile publice și politicile în domeniul practicilor anticoncurențiale ?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Ordonanța guvernului o încerca să modifice legi organice sau legi ordinare ? Oare cum or fi transpuse în legislație Directivele UE referitoare la achizițiile publice și politicile în domeniul practicilor anticoncurențiale ?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: