vineri

19 aprilie, 2024

1 februarie, 2017

Modalitatea prin care guvernul Grindeanu a promovat, marți seară, ordonanța de urgență ce modifică Codul penal a provocat miercuri demisia în bloc a bursierilor GovITHub, a secretarului de stat coordonator al departamentului Centenar și a membrilor cabinetului acestuia.

”Deciziile guvernului actual luate în noaptea de 31 ianuarie / 1 februarie 2017, precum și modul în care acestea au fost adoptate, invalidează misiunea GovITHub și contravin flagrant atât principiilor care au pus bazele acestui program, cât și valorilor personale ale bursierilor.

Așadar, bursierii GovITHub au luat în regim democratic hotărârea să înceteze colaborarea cu actualul guvern.


Prin această poziție oficială ne exprimăm îngrijorarea pentru direcția periculoasă în care se îndreaptă România și tragem un semnal de alarmă privind valorile democratice ce trebuie protejate.”, arată o scrisoare deschisă a specialiștilor IT care, în 2016, s-au alăturat eforturilor de modernizare a administrației.

Tot miercuri și-a înaintat demisia și Daniel Șandru, secretar de stat coordonator al Departamentului Centenar.

Demisia secretarului de stat este însoțită de demisiile celor 3 membri ai cabinetului- istoricul Cosmin Popa, arhitectul Cătălina Bulborea și politologul Ruxandra Ivan.

”România nu poate progresa prin minciună și dispreț fățiș față de cerințele și de speranțele românilor. Dreptatea și moralitatea sunt singurele fundamente temeinice ale unui progres real și ale prosperității sustenabile (…) Credem că Centenarul României unite nu poate fi întâmpinat printr-o nefericită întoarcere în timpuri lipsite de speranță și orizont și printr-o abdicare de la valorile morale ale statului de drept”, transmit premierului Grindeanu demisionarii.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: