joi

25 aprilie, 2024

21 mai, 2017

Bursa Română de Mărfuri (BRM) anunță că va acţiona statul în judecată dacă va fi eliminată de pe piaţa platformelor centralizate de gaze naturale din țară.

Comisia pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor a propus eliminarea posibillității BRM de a tranzacționa gaze naturale. Potrivit propunerilor Comisiei, OPCOM, filială a Transelectrica, ar rămâne singura platformă de tranzacţionare.

”Legea este în Parlament deocamdată. Există deputaţi care vor cere reîntoarcerea legii spre a fi discutată în Comisia pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor. Noi am înţeles că au fost iregularităţi, că s-a stipulat faptul că va exista un singur operator, care a fost şi nominalizat (OPCOM, n.r.)”, a declarat preşedintele Bursei Române de Mărfuri, Septimiu Stoica, pentru News.ro


Reamintim că nici preşedintele Consiliul Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, nu este de acord cu eliminarea Bursei Române de Mărfuri (BRM) de pe piaţa platformelor centralizate de gaze naturale din România şi susţine că ar trebui menţinute ambele platforme de tranzacţionare, OPCOM şi BRM:

”Noi pe această zonă ne-am coordonat cu Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei şi am avut puncte de vedere similare, transmise Parlamentului.

La ultima şedinţă (a Comisiei de Industrii şi servicii din Camera Deputaţilor – n.r.) nu am fost invitaţi, deci nu pot să spun exact ce s-a votat. Punctul de vedere a fost în esenţă acela de a menţine ordonanţa, respectiv de a menţine două platforme de tranzacţionare, pentru faptul că BRM este deja un operator care tranzacţionează gaze.

Şi atunci, dacă nu suntem mulţumiţi de modul în care funcţionează BRM, varianta ar fi mai degrabă să îi punem anumite condiţii, să fie reglementată mai bine, dar nu ştiu dacă este o soluţie optimă să eliminăm un actor economic care deja e prezent pe piaţă”, a declarat joi Chiriţoiu, la conferinţa aniversării a 20 de ani de activitate a Consiliului Concurenţei.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: