România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la ponderea cheltuielilor pentru mâncare în bugetul gospodăriilor şi se situează pe ultimul loc la trei categorii de cheltuieli: haine şi încălţăminte, alimentaţie publică şi asigurări, potrivit datelor publicate de Eurostat, oficiul de statistică al UE.
Ponderile diferitelor categorii de cheltuieli, clasificate după uzanţele europene în 12 clase de produse şi servicii, sunt cele din anul 2015 şi se utilizează în prezent pentru calculul indicelui armonizat de inflaţie IAPC (care asigură comparabilitatea între ţările membre UE) pentru anul 2017, potrivit metodologiei agreeate.
În cazul a patru categorii de cheltuieli ( costurile cu locuinţa; mobilă, aparatură şi alte elemente din dotarea acesteia; carburanţi şi întreţinerea vehiculelor; transport), procentajele de la noi sunt foarte apropiate de media europeană. În fine, cinci dintre categoriile de cheltuieli (cu galben în tabel) prezintă diferenţe semnificative faţă de uzanţele europene.
Interesant este că, dacă am transfera cam un sfert din banii daţi pe băutură şi tutun către haine şi încălţăminte ne-am suprapune aproape exact de media europeană.
Acelaşi lucru s-ar petrece dacă am redirecţiona 40% din sumele plătite în sectorul de telecomunicaţii către achiziţionarea de autoturisme ( care ar fi nu neapărat mai multe, dar măcar mai noi).
Dar ceea ce atrage atenţia din perspectiva comportamentului economic nu sunt domeniile strict materiale, unde se poate discuta asupra nivelului de venituri şi a posibilităţilor de armonizare cu Occidentul. Diferă net, într-un raport de 1 la 8 faţă de medie şi de 1 la 14 faţă de maxim, atenţia acordată sectorului de asigurări.
Evident, dacă punem la socoteală şi nivelul mult redus al veniturilor unei gospodării faţă de media UE şi faţă de Olanda, campioana prevederii faţă de evenimentele nefericite (vezi şi atenţia acordată după accidentarea fotbalistului Mihai Neşu la un antrenament al FC Utrecht, bazată pe fondurile consistente şi cultura civică locală), rezultă că avem o problemă cel puţin la fel de mare cu asigurările ca şi cu ponderea exagerată a alimentelor în bugetul familial.
(Citiți și: ”Educația și sănătatea scad în bugetele de familie – Veniturile românilor se redistribuie dinspre alimente spre îmbrăcăminte și mobilă”)
Prin analogie cu sugestiile de transfer de procente între fonduri la domeniile de cheltuieli pentru a ne armoniza cu Europa civilizată, poate ar fi util să mergem pe ideea de a mânca cu 10% mai puţin pentru a ne asigura 100% viitorul la standarde europene ( desigur la nivelul fondurilor de care dispunem).
Altminteri, dacă vom pleca de la ideea că procesul de convergenţă este unul strict de acumulare cantitativă într-un orizont de timp destul de îndepărtat, fără a ne uita şi la structura calitativă a utilizării banilor într-o gospodărie, integrarea în UE va rămâne o vorbă goală la nivelul vieţii zilnice.
